Liturghie Arhierească în localitatea Lupoaia

de | oct. 12, 2015

Duminică, 11 octombrie 2015, credincioșii din localitatea Lupoaia, filie a Parphiei Creaca, s-au aflat în zi de sărbătoare. Astfel, aceștia și-au serbat în avans hramul bisericii, locașul de cult fiind pus sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Cu acest prilej Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu. La bucuria comunității, alături de Preacucernicul Părinte paroh Daniel Blaj au fost și Preacucernicul Părinte Claudiu Nechita, consilierul social-filantropic la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Ștefan Lucaciu, protopopul Zalăului.

Un moment deosebit a fost și hirotonia întru diacon a tânărului teolog Cristian Șandor, evenimentul producând emoții sfinte în rândul celor prezenți.

De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii, pentru bogata activitate pastoral-misionară desfășurată pe parcursula 11 ani, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit pe părintele paroh Daniel Blaj iconom.

Localitatea Lupoaia are o vechime de peste 500 de ani fiind atestată documentar pentru prima dată în anul 1469. Biserica a fost ridicată în anul 1929 de către minerii care lucrau la mina din apropierea satului. În anul 1989 biserica a trecut printr-un amplu proces de reînnoire,cu acest prilej locașul de cult fiind pictat de către pictorul Mihai Covaciu din Baia Mare.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Spectacolul „Când dai viață din viață” la Gherla

Spectacolul „Când dai viață din viață” la Gherla

Protopopiatul Gherla și Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși (ATCOR) Gherla organizează, pe 29 iunie, la Cinematograful „Pacea” din localitate spectacolul „Când dai viață din viață”. „Evenimentul nostru își propune să aducă o mărturie bună despre darul cel mai de...

Tabără ASCOR pentru familii, la Rohiţa – Maramureş

Tabără ASCOR pentru familii, la Rohiţa – Maramureş

În perioada 16 – 26 iunie, Mănăstirea Rohiţa, judeţul Maramureş, găzduieşte prima tabără de familii organizată în acest an de către comunitatea Bisericii Studenţilor şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Cluj Napoca. Tabăra este organzată de ASCOR...

Şcoala de vară „Copilărie binecuvântată“, la Cluj-Napoca

Şcoala de vară „Copilărie binecuvântată“, la Cluj-Napoca

Parohia „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris, găzduieşte cea de a V-a ediţie a Şcolii de vară „Copilărie binecuvântată”, în perioada 3-7 iulie. În cadrul proiectului iniţiat şi organizat de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Grădiniţa...