Liturghie Arhierească la Mănăstirea sălăjeană Rus

de | mai 3, 2019

 Vineri, 3 mai 2019, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, Mănăstirea Rus, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus” s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit sute de credincioși, atât din împrejurimi, cât și din alte localități mai îndepărtate, pentru a-și găsi liniștea sufletească și pentru a cere în rugăciune ajutorul Fecioarei Maria.

Cu acest prilej, așezământul monahal a fost însuflețit de atmosfera de sărbătoare creată de prezența Preasfinţitului Părinte Petroniu, care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.

Comuna Rus este situată în partea nord-estică a județului Sălaj, pe valea Someșului, la o distanță de 34 de kilometri de orașul Dej, 60 de kilometri de orașul Baia Mare și 70 de kilometri de orașul Zalău, mănăstirea fiind așezată chiar pe una din terasele din dreapta Someșului, cu acces din șoseaua națională, în partea de hotar numită Răfeni.

Mănăstirea „Sfânta Maria-Rus” a fost ctitorită din temelie, începând din anul 1997, sub coordonarea Preacuvioasei Maici Maria Terheș, stareța mănăstirii. În anul 2006, a fost sfințită și piatra de temelie pentru biserica de zid, ale cărei lucrări de ridicare au fost finalizate, lăcașul de cult urmând a primi cât mai curând și podoaba picturii. În prezent, în cadrul așezământului monahal se jertfește doar maica stareță, împreună cu părintele duhovnic Alexandru Tiță.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA