În prima duminică de după Rusalii, dacă vă uitaţi pe calendar este „Duminica Tuturor Sfinţilor”, zi în care îi prăznuim pe toţi sfinţii câţi au trăit și vor trăi pe pământul acesta și care nu sunt trecuţi toţi cu numele pe calendar. Sunt trecuţi și cunoscuţi doar o mică parte dintre ei, cei mai mulţi rămânând necunoscuţi, știindu-i numai Dumnezeu. Totuși, îi sărbătorim pe toţi.

De aceea și pericopa evanghelică ce se cititește e atât de frumoasă. Este luată din Evanghelia după Matei, din capitolul X, unde Mântuitorul Hristos spune limpede: ,,Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri”. Și dacă Dumnezeu ne cheamă pe toţi la sfinţenie, dacă idealul nostru al tuturor este să ajungem sfinţi, ar trebui să dorim din tot sufletul lucrul acesta, pentru că Dumnezeu nu ne face sfinţi cu de-a sila.

În prima Duminică de după Rusalii, îi admirăm, îi cinstim și ne manifestăm iubirea faţă de toţi sfinţii lui Dumnezeu, fraţii noștri mai mari care s-au preamărit. Referitor la faptul că în acestă zi îi cinstim pe toţi sfinţii, îi admirăm și ne exprimăm iubirea faţă de ei, Fericitul Augustin, printre altele scria: ,,Dacă-i iubim pe sfinţi, să-i imităm. Sfinţii mucenici au urmat lui Hristos, până la a-și da propriul lor sânge, până la suferinţă, după pilda Lui. Dar ei nu sunt singuri. După ei, izvorul sfinţeniei n-a secat. Deci, în grădina Domnului, nu sunt numai trandafirii martirilor, ci și crinii fecioarelor, iedera soţilor, violetele văduvelor. Să învăţăm, dar, de la acești sfinţi cum, fără a înfrunta suferinţa martiriului, un creștin trebuie să-l imite pe Hristos”[i]. Lucrul acesta ne învaţă sfinţii: că și noi ne putem sfinţi viaţa, privind în sus spre cer, încercând după pilda lor să-L imităm pe Domnul Iisus Hristos.

Lucrarea de sfinţire a vieţii noastre are loc aici, în Biserică. Nichifor Crainic, referitor la Biserică, printre altele, spunea și următoarele cuvinte: ,,Esenţa Ortodoxiei noastre, a misticii noastre, este că, în centrul vieţii noastre bisericești arde permanent focul euharistic al jertfei celei fără de sânge, prin care natura pământească se regenerează, se convertește în natură duhovnicească”[ii]. Și lucrul acesta se petrece în Biserică. Aici revarsă Dumnezeu harul, aici, duminică de duminică, Tatăl cel ceresc ne așteaptă și întinde masă mare, ne poftește pe noi copiii lui să ne ospătăm, iar pe masă e cea mai preţioasă mâncare, Trupul și Sângele Fiului Său. Și Dumnezeu ne cheamă: ,,Cu frică, cu credinţă și cu dragoste”, apropiaţi-vă de Hristos, la Ospăţul credinţei.

Aici ne catehizăm, aici ascultăm Sfintele Scripturi, aici învăţăm mai bine cum Îl putem urma pe Hristos și tot aici, prin Sfintele Taine, primim har și putere de sus ca să ne sfinţim viaţa. Și atunci gândul cu care rămânem este acesta că sfinţenia este idealul oricărui creștin, al oricăruia dintre noi, că un loc alb, încă nescris, a lăsat Dumnezeu pentru noi, pentru fiecare. Important este să ne străduim să-l ocupăm și să-l ascultăm pe Sfântul Petru, care zice: ,,După Sfântul care v-a chemat fiţi și voi sfinţi în toată petrecerea vieţii voastre”.

Să vă dea Tatăl cel ceresc zile multe, bune, ca să petreceţi aici clipe fericite, iar de aici când vom pleca să ne întâlnim cu toţii în cer și să ne treacă Tatăl nostru în calendarul lui infinit de mare.

[i] Apud † Nicolae, Mitropolitul Ardealului, Studii de Teologie Morală, Sibiu, 196

[ii]  Nichifor Crainic, Cursurile de mistică, Editura Deisis, Sibiu, 2010, p. 278.

Sursa: † Andrei Arhiepiscop şi Mitropolit, Chiriacodromion contemporan, Cluj-Napoca, Renaşterea, 2016