Sfântul Nectarie din Eghina – Făcătorul de minuni

de | nov. 8, 2021 | Eseu

Secolul XX, deși copleșit de o nemaivăzută recrudescenţă a răului, prin convulsii sociale, războaie sau regimuri totalitare, a fost marcat totodată și de parcursul spiritual al unor sfinţi de excepţie. A fost o modalitate prin care Dumnezeu a compensat lucrarea răului, dând oamenilor șansa de a evada din chingile deznădejdii și a găsi calea luminii. Deși a fost socotit un călugăr dăruit integral idealului monahal, prin felul cum a trăit și prin implicarea sa în ctitorirea așezământului de maici din insula Eghina, deși a fost un dascăl devotat, socotind această profesie drept vocaţia vieţii sale, deși a fost un teolog de prestigiu pentru epoca sa, mărturie stând varietatea și consistenţa operelor sale, deşi a fost ierarh în Biserica Ortodoxă, în sfârșit, deși a fost considerat un mare predicator, insufleţind masele prin cuvintele sale sau, altfel spus, hrănind poporul însetat, totuși în conștiinţa posterităţii a rămas pentru totdeauna un taumaturg. Este harisma care îl individualizează în corul sfinţilor contemporani şi darul care atrage nenumărate mulţimi de credincioşi la moaştele sale, făcând din Eghina un loc de pelerinaj aparte. Poate de aceea a fost numit sfântul secolului XX.

Biografia Sfântului Nectarie

Anastasie Kefalas a fost numele lui de botez, viaţa acestui om aflat în căutarea desăvârşirii fiind punctată de câteva momente importante dar adesea presărată de situaţii care i-au produs o adâncă mâhnire, Dumnezeu călindu-l în felul acesta şi sfinţindu-l. S-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, în regiunea Traciei, aflată sub ocupaţie turcă. Au fost şase fraţi la părinţi şi provenea dintr-o familie evlavioasă, cum era obiceiul în majoritatea cazurilor în comunităţile greceşti. Primele slove le-a învăţat de la mama sa, ca şi primele rugăciuni. Îi rămăsese în memorie, peste ani, felul cum îi reţinea atenţia, când rostea Psalmul 50, versetul: „Învăţa-voi pe cei fărădelege căile Tale” şi vedea aici chemarea sa de a fi învăţător al Bisericii. În Silivria a urmat şcoala primară şi următoarele trei clase. Starea pauperă a familiei îl determină să plece, la vârsta de 14 ani, la Constantinopol, centrul elenismului de atunci, pentru a se întreţine pe sine și familia. Va lucra o vreme într-o tutungerie, în condiţii grele, dar, suflet curat fiind, va folosi prilejul pentru a aduna pasaje de înţelepciune din Scriptură şi din alte scrieri ale Părinţilor sau gânditorilor antichităţii pe care le copia pe foiţe hârtie şi le ascundea în pachetele de tutun ce urmau a fi livrate clienţilor. Peste ani, din aceste cugetări se va naşte prima sa carte: „Comoară de cuvinte sfinte şi înţelepte”.

Peste un timp va fi numit pedagog la școala Metocului Sfântului Mormânt, unde își îmbogăţește cunoștinţele, dar va și preda elevilor din clasele mici. La vârsta de 20 de ani părăsește Constantinopolul și se îndreaptă spre insula Chios. Va fi numit învăţător în satul Lithio, dedicându-se cu devotament acestei slujiri vreme de șapte ani. Este și o perioadă a decantărilor și a unei maturizări spirituale. În tot acest răstimp frecventează mănăstirile insulei, cultivând o legătură duhovnicească profundă cu părintele Pahomie, mare avvă în insulă. Peste ani își va aminti mereu cu recunoștinţă de influenţa binefăcătoare asupra sa a ieromonahului Pahomie. Părăsește oficiul de învăţător și va intra ca frate ascultător în prestigioasa mănăstire bizantină Nea Moni din insula Chios. După trei ani, la 7 noiembrie 1876, va fi tuns monah cu numele Lazăr. Slujea deja ca secretar al mănăstirii. La 15 ianuarie 1877 va fi hirotonit diacon de mitropolitul Grigorie al Chiosului, schimbându-i-se numele din Lazăr în Nectarie. O veche dorinţă a sa era să devină teolog, având intenţia de a urma studii în acest sens. Trebuia mai întâi însă să termine liceul. Mănăstirea nu avea posibilităţi să-l întreţină la școală. Ierodiaconul Nectarie va găsi în Ioannis Horemis, un locuitor bogat al Chiosului, un binefăcător care-i va asigura cheltuielile în perioada studiilor. Va pleca la Athena în 1877 și se va întoarce la mănăstire cu diploma după trei ani. Va mai rămâne un an în mănăstire, rugându-se și cercetând voia lui Dumnezeu. Dorea să urmeze și facultatea de teologie.

Activitatea în Patriarhia Alexandriei

La îndemnul binefăcătorului său, pleacă la Alexandria, căutând sprij in la patriarhul Sofronie. Patriarhia Alexandriei se angajează să plătească studiile ierodiaconului Nectarie, cu condiţia ca acesta să slujească după absolvire în Patriarhia Alexandriei. Era anul 1882.

jească după absolvire în Patriarhia Alexandriei. Era anul 1882. La sfârșitul anului 1885, pleacă din Athena spre Alexandria, proaspăt licenţiat în teologie. Patriarhul Sofronie îl numește predicator. Avea 39 de ani. La 23 martie 1886 va fi hirotonit preot, începând o fructuoasă activitate pastorală. Era secretar și predicator al Patriarhiei, mai târziu fiind numit consilier patriarhal și trimis la Cairo. Grecii din diaspora egipteană au găsit în tânărul ieromonah un păstor devotat, care astâmpăra setea lor de viaţă spirituală. Este ceea ce a recunoscut și Patriarhul Sofronie, și ca semn al acestei recunoașteri va fi hirotonit Mitropolit de Pentapole în 1889, vechiul scaun episcopal din Libia. Funcţiile deţinute, înrâurirea sa asupra credincioșilor, calităţile sale intelectuale și morale au declanșat în scurtă vreme un val de invidie și defăimare din partea confraţilor preoţi. L-au acuzat că ar vrea să-l uzurpe pe bătrânul patriarh. Fără judecatăși fără putinţa de a se apăra, a fost destituit din toate funcţiile, iar mai târziu izgonit din Egipt. În sentinţa de alungare se motiva: „neputându-se obișnui cu clima Egiptului…”.

Revenirea în Grecia

Suportând cu mâhnire dar și cu nădejde în Dumnezeu acest noian de nedreptate, tânărul mitropolit Nectarie se călea și pregătea pentru a deveni protagonistul unui reviriment spiritual ce se va desfășura în Grecia. Până la sfârșitul vieţii va ocupa funcţii sub demnitatea sa arhierească, însă nu va conteni să-i slujească cu dăruire pe oameni, Domnul răsplătind cu bogate harisme smerenia sa.

La 15 februarie 1891 va începe slujirea de predicator. Mai întâi în insula Evia, iar din august 1893 în Fthiotida și Fokida. În toate comunităţile pe unde a slujit și predicat a lăsat o impresie copleșitoare, oamenii găsind în el păstor cum nu mai întâlniseră până atunci. La 1 martie 1894, mitropolitul Nectarie era numit director general al Seminarului Rizarios din Athena. Va conduce această școală teologică vreme de 14 ani, unde va și preda, formând mai multe generaţii de ierarhi, preoţi sau teologi ai Bisericii. Între elevii săi se numără oameni de seamă, ierarhi (mitropolitul Pantelimon de Chios, mitropolitul Tit Matt haiakis, mitropoliţii Procopie și Ieroteu ai Idrei ș.a.), părinţi îmbunătăţiţi (Ioachim Spetsieris, Filotei Zervakos), unii ajunși sfinţi (Sava din Kalimnos și Amfilohie Makris din Patmos) sau teologi și profesori universitari (Amilcas S. Alivizatos, Anghelos Nisiotis, P.I. Braţiotis, acad. Gheorghios Sotiriu ș.a.), și care au purtat în suflet influenţa sa binefăcătoare. În 1908, deja în vârstă, obosit și bolnav, se va retrage în insula Eghina, unde întemeiase o mănăstire de maici pentru câteva fecioare care se așezaseră sub povăţuirea sa. Vreme de 12 ani va petrece în simplitate la mănăstire, rugându-se și scriind, povăţuind și spovedind, slujind și liniștinduse, dar mai ales contribuind, prin sfat și muncă fizică, la edificarea mănăstirii. Cu două luni înaintea morţii, a fost internat la un spital din Athena, ca urmare a acutizării cancerului de prostată. A trecut la cele veșnice pe 8 noiembrie 1920. A fost îngropat cu un alai impresionat de credincioşi, toţi simţind că au dobândit un mij locitor în cer. Va fi canonizat pe 20 aprilie 1961, cu data de prăznuire 9 noiembrie. Mănăstirea pe care o întemeiase avea să devină peste timp, după cum profeţea, un centru de pelerinaj panortodox.

Mare Tămăduitor

Relicvele sale au devenit făcătoare de minuni, vreme de 20 de ani după moarte rămânând neputrezite. Prin închinare la sfintele sale moaşte, prin rugăciune şi credinţă, mulţi credincioşi au găsit vindecare din boli incurabile, sfântul fiind cunoscut ca tămăduitor de cancer. Este un semn că trupul său poartă amprenta harului lui Dumnezeu. Întreaga sa fiinţă era pătrunsă de harul dumnezeiesc. Toate lucrările şi activităţile sale au fost binecuvântate de sus; însăşi opera sa teologică a fost scrisă nu doar ca rod al cercetării şi reflecţiei, cât ca rezultat al rugăciunii şi inspiraţiei dumnezeieşti. Sfântul Nectarie a fost un scriitor fecund, activitatea sa literară debutând pe vremea când slujea în Egipt, însă atingând apogeul în timpul cât a condus Seminarul din Rizarios. A scris până a închis ochii, animat de dorinţa de a-i învăţa pe alţii, de a-i ajuta prin cunoştinţele sale, de a-i hrăni şi lumina. Fiind profesor, a scris mult pentru elevi. Opera sa, bogată şi variată, este alcătuită din 30 de volume, afară de cele rămase în manuscris, şi cuprinde scrieri cu caracter omiletic (Cuvântări pastorale, Predici la Marele Post), dogmatic (Hristologia, câteva lucrări privitoare la Biserică, la sinoadele ecumenice sau Marea Schismă, privitoare la om şi la suflet, privitoare la Sfintele Taine şi la Sfâna Cruce, lucrări privitoare la mariologie şi la sfinţi, un Sfânt Catehism al Bisericii Ortodoxe), cu caracter pastoral (Despre preoţie, Despre îngrijirea sufletului, Despre pomenirile morţilor, Curs de teologie pastorală, Manualul preotului), moral (Manual de etică creştină, Despre virtute, Despre conştiinţă) sau imnografice (imne închinate Sfi ntei Treimi sau Maicii Domnului – cunoscutul Theotokarion). La acestea se adaugă pamflete, diverse articole şi câteva zeci de scrisori. Graţie operei sale, Sfântul Nectarie a fost numit dascăl al Bisericii, scrierile sale fiind socotite contribuţii importante în sfera teologică, chiar dacă el este tributar teologiei timpului său, câtă vreme s-a format la Facultatea de Teologie din Athena, unde, în acea perioadă, predau profesori pregătiţi la universităţi catolice sau protestante din Apus. Sfântul Nectarie a încercat să contrabalanseze acest deficit prin studiul Părinţilor. În peregrinările sale prin biblioteci, fie la Athos, fie în alte locuri, căuta manuscrise patristice care să-l inspire în teologia sa.

Mărturii ale celor care l-au cunoscut

Prin ce se remarcă personalitatea sfântului Nectarie, încât să fie socotit, cum s-a spus adesea, sfântul secolului XX? Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om smerit și împodobit cu toate virtuţile. Monahului Ioasaf i se adresa într-o epistolă: „rangul nu-l înalţă pe cel ce îl deţine; virtutea este singura putere care înalţă”. Smerenia sa a fost pilduitoare, ca și simplitatea, blândeţea și lipsa lui de răutate. „Doar binele l-am urmărit în toata viaţa mea”, îi scria patriarhului Sofronie al Alexandriei. Bunătatea sa era dublată de o fermitate în mărturisirea credinţei. Persoana sa exercita o atracţie pentru nenumăraţi credincioși, cu precădere tineri. Kostis Sakkopulos, unul din ucenicii săi, îl descria astfel: „Îl vezi trăind în lume, existând ca toţi ceilalţi, stând de vorbă cu lumea și totuși simţi că nu este al lumii. Se roagă firesc, fără exagerare, noapte și zi, se roagă pentru mântuirea lumii… este îngăduitor din fire, îi iubește pe toţi deopotrivă… Cunoaște și frecventează multe persoane, pe care le înseninează și le îndreaptă către Mântuitorul… Este om, dar trăiește asemenea îngerilor”. Iar profesorul universitar Anghelos Nisiotis, fost elev, scria la rându-i: „Deși eram încă un copil, îi simţeam sfinţenia”. A contribuit la trezirea religioasă a poporului elen, într-o perioadă de anchilozare spirituală. Impresionează evlavia sa faţă de Maica Domnului, pe care a lăudat-o prin nenumărate imne. Deși a fost ierarh, deși dădea dovadă de o mare erudiţie și manifesta un permanent interes pentru studiu, vocaţia sa majoră înclina spre monahism și nevoinţă. E socotit un înnoitor al monahismului feminin prin înfiinţarea mănăstirii Sfânta Treime din insula Eghina, așezământ care atrage, de o sută de ani, pelerini din toate colţurile lumii. Peste toate acestea însă, particularitatea vieţii sale o constituie răbdarea în boli, suferinţe și necazuri. Existenţa sa a fost supusă mereu unui martiriu al calomniei și nedreptăţii, iar Dumnezeu l-a răsplătit prin cununa sfinţeniei și a facerii de minuni. Sau, cum scria el însuși, „cel ce se îmbogăţește în Dumnezeu a fost îmbrăcat cu podoaba cea nestricăcioasă și neschimbătoare”. De podoaba lui se va bucura până la sfârșit Biserica.

Bibliografie

Monahul Teoclit Dionisiatul, Sfântul Nectarie din Eghina. Făcătorul de minuni. Viaţa, învăţături, predici, scrisori, traducere din limba greacă de Zenaida Anamaira Luca, ed. Sophia, București, 2008.

Sfântul Nectarie de Eghina, Despre preoţie, traducere din limba neogreacă de Parascheva Grigoriu, ed. Sophia, București, 2008.

Constantin Cavarnos, Sfântul Nectarie de Eghina – Viaţa, minunile și scrierile –, traducere: Prof. Paul Bălan, ed. Bunavestire, Bacău, 2011.

Protopresbiter Teodor Zisis, „Urmând dumnezeieștilor Părinţi”. Eseuri asupra Tradiţiei Patristice, traducere din limba greacă de Ierom. Grigorie Benea, ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2016.


Sursa: Revista Renașterea, nr.11/2020

Ultimele articole

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Aspecte introductive Hristos ni se prezintă astăzi în ipostaza de oaspete. După ce învață poporul, caută căldura și primirea amicală a lui Lazăr. Va poposi de mai multe ori la acesta în decursul complexelor Lui peripluri propovăduitoare. Se simțea de bună seamă bine...

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Părinte, Ori de câte ori se întâmpla să ne despărțim temporar, petrecându-ne peste pragul ușii tale, nu plecai din prag până nu dispăream în zare... Aceasta era una dintre atitudinile Părintelui nostru Vasile. În fapt, el nu se despărțea de nimeni, niciodată, nu vroia...

Mai multe din Eseu
Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Aspecte introductive Hristos ni se prezintă astăzi în ipostaza de oaspete. După ce învață poporul, caută căldura și primirea amicală a lui Lazăr. Va poposi de mai multe ori la acesta în decursul complexelor Lui peripluri propovăduitoare. Se simțea de bună seamă bine...

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Părinte, Ori de câte ori se întâmpla să ne despărțim temporar, petrecându-ne peste pragul ușii tale, nu plecai din prag până nu dispăream în zare... Aceasta era una dintre atitudinile Părintelui nostru Vasile. În fapt, el nu se despărțea de nimeni, niciodată, nu vroia...

De ce îl sărbătorim în 13 noiembrie pe Sf. Ioan Gură de Aur? 

De ce îl sărbătorim în 13 noiembrie pe Sf. Ioan Gură de Aur? 

Unul dintre marii părinţi ai creştinismului, Arhiepiscopul Ioan al Constantinopolului (†407) este cunoscut şi sub numele de „Atletul lui Hristos”, titulatură oferită de pr. Virgil Gheorghiu în cartea tradusă în română sub titlul omonim, apărută la Sibiu în 2004,...