Sfinții Martiri Năsăudeni – credința mai presus decât viața însăși

de | nov. 11, 2020 | Eseu

De istoria Celui de-al doilea Regiment Grăniceresc de la Năsăud se leagă, precum era de așteptat, și evenimente de natură religioasă. Concepute inițial pentru apărarea granițelor de posibilele invazii ale rușilor sau ale turcilor, aceste regimente vor avea însă și alte scopuri, între care, la loc de cinste și pe acela al atragerii iobagilor ardeleni la greco-catolicism.[1] În fapt, faptul de a fi greco-catolic era o condiție obligatorie a intrării în rândurile soldaților lor.

La Năsăud, planurile împărătesei Maria Tereza, inițiatoarea demersului, vor fi dejucate de către centuagenarul personaj cunoscut în istorie ca Tănase Todoran sau Sfântul Atanasie.  În momentul depunerii jurământului militar, motivat de încălcările flagrante ale promisiunilor făcute cu generozitate în vederea atragerii unui număr cât mai mare de vlahi la înrolare și de abuzurile făcute de ofițerii trimiși să se ocupe cu organizarea regimentului (în special cele cu privire la credință, după cum se va vedea mai apoi),  acesta va ieși călare în fața celor adunați acolo și va rosti o cuvântare înflăcărată și răscolitoare de cuget, al cărei scop va fi determinarea românilor să refuze jurământul[2]. Iată conținutul ei:

 ,,De doi ani suntem cătane, adică grăniceri și carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi. Ne-au scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătănești; copiii noștri vor merge până la marginile pământului  să-și verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robi, să n-avem nici un drept, copiii noștri să fie tot proști, ori vor învăța ceva, ori ba? Așa nu vom purta armele, ca și sfânta lege să ne-o ciufulească tisturile.[3] Jos cu armele! Alungați păgânii din hotarele noastre! Auziți creștini români, numai atunci vom sluji când vom vedea carte de la înalta împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci nu, odată cu capul! Ce dă gubernia și cancelaria din Beciu, e nimic, îs minciuni goale de azi până mâine!”[4]

Analizând mesajul său deosebit de ineresant și de profund, observăm încă de la prima vedere, văditul său caracter ortodox și dimensiunea lui apologetică. Sfântul se adresează astfel creștinilor români (,,Auziți creștini români!”), accentuând superioritatea lor, în timp ce, într-o manieră antitetică îi numește pe apusenii prezenți, creștini și ei, ,,păgâni” (,,Alungați păgânii din hotarele noastre!”). În mod cert el știa că și ei aparțin unei confesiuni creștine, iar replica sa dovedește buna cunoaștere a credinței sale și zelul său în apărarea ei. Ea poate da de înțeles de asemenea, că între românii ortodocși  și străinii latini ar fi existat divergențe legate de credință (cu atât mai mult cu cât el vorbește despre necesitatea de a nu lăsa ,,ca și Sfânta Lege  să ne-o ciufulească tisturile”).

În centrul cuvântării sale se găsește, apodictic credința, numită ,,Sfânta Lege”.  Dacă în frazele prezentate mai sus, el nu se referă în mod clar și direct la ea, ci indirect, prin comparații și antiteze, în fraza, ,,Așa nu vom purta armele, ca și Sfânta Lege să ne-o ciufulească tisturile!”,  necesitatea apărării ei și dorința sa în acest sens este exprimată clar și precis. Ulterior, când se referă la necesitatea primirii unui document imperial cu caracter oficial și nu la promisiuni false, prin cuvintele ,,până atunci nu, odată cu capul”,  Sfântul sugerează ideea martiriului pentru credință.

După discurs, trebuie remarcat de asemenea un eveniment care arată dimensiunea confesională a revoltei și măreția sufletească a cuvântătorului, calitate care îl va impresiona până și pe cronicarul maghiar Retegi, care descrie evenimentul astfel:

,,..se zice că acest bătrân s-a dus la vlădică și i-a spus: Fiul meu de unde ești? Acesta i-a răspuns că de la Blaj. Dacă ești de la Blaj și împărăteasa ți-a dat domeniu, du-te acolo, stai liniștit, nu ne tulbura pe noi în credința noastră. După aceea l-a luat de mână și la condus o bucată de loc, multimea tulburată să nu năvălească asupra lui”.[5]

La șase luni după cuvântarea soldată cu întreruperea jurământului și cu alungarea oficialităților imperiale și eclesiale conduse de baronul Adolf Buccow și episcopul unit Petru Pavel Aron, această idee va fi pusă în practică, în momentul în care Sfântul Atanasie și colaboratorii săi  vor fi condamnați la moarte:

,,1. Todoran a lui Dănilă din Bichigiu de 120 de ani (real 104 ani – s.n.) să fie frânt cu roata de sus în jos, iar capul lui să fie legat (geflachten) de o roată, pentru că a reţinut pe oameni de la unire (cu biserica Romei – s.n.) şi de la înrolarea (Ampliecterung) în statul militar grăniceresc, precum şi că la cererea stăruitoare a fiului său muribund, n-a lăsat să-i ofere acestuia sfânta cuminecătură.

2. Vasile Dumitru a Popii, alias Vasoc din Mocod, să fie trecut de la viaţă la moarte prin ştreang pentru rebeliune.

3. Manu Grigore din Zagra să fie spânzurat tot pentru aceeaşi crimă.

4. Vasile Oichi de la Telciu să fie pedepsit la fel. Trupurile acestor criminali să fie lăsate neînmormântate pe locul de pierzare, ca pildă de groază pentru alţii.

Ion Scuturici, Dumitru Scuturici, Miron Natul, Dumitru Homei din Telciu; Apostol Moldovean, Petru Bârzo din Rodna, Dâmbul Alexa, Ioan a Popii Petre din Zagra, Petre a Popii Nicolae din Bichigiu, Zinveliu Vasile din Pioeni, Iuon Anghelini din Runc, Ieremie Bucşa din Mocod, Finigar Samuilă din Găureni, Ioan Hanţ din Năsăud, Andrei Nicolae din Sângeorz. Acestor 15 criminali încă li se citeşte sentinţa să fie spânzuraţi, dar după publicare sunt graţiaţi de la moarte şi li se dictează pedeapsa să treacă de 10 ori în sus şi de 10 ori în jos printre loviturile de vergi a 300 de soldaţi.”[6]

Răscoala a dat așadar patru martiri cunoscuți cu numele și probabil și alții necunoscuți, decedați în urma loviturilor de vergi. Dintre toate martiriile, cel al lui Todoran iese în evidență prin cruzmiea lui.

Sentința ne ajută de asemenea să creionăm un portret moral al acestui erou local (altimineri, la el, capetele de acuzare sunt cele mai multe și mai precis enumerate). Motivul principal al condamnării lui era de fapt nu reținerea oamenilor de la înrolare (ar fi fost cel dintâi din listă), ci acela de ,, a fi  reţinut pe oameni de la unire (cu biserica Romei – s.n.)”.  O altă mare crimă de care se făcea vinovat și care dovedește din nou credința statornică a martirului este aceea de a fi refuzat împărtășirea fiului său muribund de către un preot greco-catolic.

De aceeași vină vor fi acuzați și cei trei Sfinți săvârșiți prin ștreang, însă lor nu li se vor mai enumera integral capetele de acuzare, scribul preferând să specifice doar vina de ,,rebeliune”.

Actul lor, martiric pentru noi și rebel pentru autorități și uniație, a fost păstrat în documentele de cancelarie ale vremii, într-o formă pro-catolicizată și incriminatoare. În paralel cu aceasta, care este una aridă și subiectivă, oamenii de rând din zona Năsăudului i-au alcătuit  și ei o cronică, în versuri, mult mai frumoasă, mai valoroasă și mai obiectivă decât cea vieneză și cunoscând o largă răspândire în popor. Este vorba de ,,Balada lui Todoran”, apărută poate încă din timpul martiriului și care a străbătut peste veacuri, fiind deopotrivă un izvor istoric și o dovadă a evlaviei populare pentru jertfa mucenicească a conducătorilor răscoalei de la Slava:

“Sub un deal cu stejăriş,

Lângă Salva pe-un podis,

Într-o zi de primavară

Granicerii se-adunară,

Ca să puie jurământ.

Zori di la gubernământ

Generalu-mpărătesc

Ți-un vlădică românesc

 După slujbă i-o oprit

 Și pe toți i-o sfătuit

Jurământul să-l depună

C-apoi tăte-or merge strună

Stegul când s-o aplecat,

Un bătrân a-nacălecat,

Moş Tănase Todoran,

Nenfricatul veteran

iesă-n fața lor călare

Și rostește-o cuvântare:

,,Nu primim al vostru sfat,

Ne-ați mințit, ne-ați înșelat,

Ca și-atunci când am intrat

Grăniceri la împărat.

Pă minciuni împărătești

Nu dăm brațe voinicești.

Moş Tănase Todoran,

Nenfricatul ardelean,

Ani el număra  o sută

Şi-aceea de mult trecuată;

Către-a lui se întorcea

Și din gură așa grăia:

,,Steagu-aiesta-i mincinos

Slobozâţi puştile jos

Apăi  să  le ridicaţi

Şi spre domni să le-ndreptaţi”.

Grănicerii-l ascultau

Puștile le aruncau

Și în loc de jurământ

Le trântiră la pământ.

Apoi iar le rădicară

Și spre domni le îndreptară.

Domnii rău s-o spăimântat,

La asta nu s-o-așteptat.

De la-nalta-mpărăţie

O venit o comnișâie,

Şi pe mulţi îi judecară

Feștecare cum să piară.

Unii-n temniță băgați,

Opt să fie spânzurați

Numa moşu Todoran,

Nenfricatu Bichigean,

El s-o sfârşit tras pe roată,

Plâns şi azi de lumea toată;

Mândru câmp bătut de rouă

Îi jălesc fecioare nouă

Și nouă feciori voinici

Pă cei omorâți aici

Lângă Salva pe ”mociră”

Şi codru-i plânge de milă.

Pă vârfu Țâbleșului

Cântă puiu cucului

Ș-așa cântă de cu jăle

Gânești că Țâbleșu pcere.”[7]

Având în vedere eroismul cu care s-au jertfit pentru credință și pilda lor, care a supraviețuit trecerii ireversibile a timpului, putem afirma cu certitudine despre Sfinții năsăudeni că au demonstrat prin sfârșitul lor, că pentru ei, credința și apărarea ei valora mai mult decât însăși viața lor.


[1] Și acest lucru nu-l spun eu, îl spune istoricul Virgil Șotropa: ,,Când curtea din Viena luă hotărârea să extindă granița militară sudică a monarhiei austro-ungare și asupra marginilor sudestice ale Ardealuilui, o făcu în ferma convingere că românii ardeleni nedreptățiți și asupriți de atâtea secole, dacă vor ajunge acum la o stare socială mai suportabilă, au să fie credincioși și buni soldați, ceea ce s-a și adeverit. Privitor la districtul nostru năsăudean cu militarizarea se intenționau încă alte două scopuri, adică întâiul, de-a curma certurile neîmpăcate și nemărginite dintre românii districtuali și orașul Bistrița, iar al doilea, pentru a statornici religia unită, care chiar și după 1750 era încă puțin agreată în ținutul nostru”; Virgil Șotropa, Înființarea graniței militare năsăudene 1762, în  revista „Arhiva Someșană”, nr. 24, Năsăud, 1938, p.1. Demn de remarcat este faptul că această afirmație aparține unei persoane care era greco-catolic, ori acest lucru arată că nici  măcar ei nu tăinuiau dimensiunea confesională a înființări regimentului.      

[2] Jurământul de înregimentare era dublat de unul de aderență la greco-catolicism, obligatoriu și consfințit prin prezența acolo a episcopului unit de Blaj Petru Pavel Aron.

[3]  Este vorba de ofițerii străini, majoritari italieni, despre care Barițiu, în contradicție cu spusele eroului nostru, spune,,…aceștia, descoperindu  spre marea lor mirare mulțimea elementelor latine în limba nostra și comuniunea acesteia cu cea italiană, n-au hesitatu un momentu a tracta pe romanii militarisati ca pe descendenții anticelor legiuni și colonii ale Romei”. George Barițiu, Istoria regimentului alu II romanescu granitariu transilvanu,  tipărită la Romer și Kamner, Brasiovu, 1874, p. 10. De asemenea, despre faptul că ofițerii proveneau dintre italieni și germani ne spune și maiorul Verzea: La început s-au trimes ca ofițeri instructori italieni și germani, cari cunoșteau limba italiană și cea latină, pentru a putea învăța și pricepe mai repede limba noastră. Maiorul V. Verzea, Vitejia ostașilor români din Austro-Ungaria și Armata României sub marele căpitan, în rev. „Luceafărul”, ( anul V), nr. 13-16/ 1906, p. 345. Atitudinea lui Barițiu poate fi înțeleasă dacă se au în vedere două elemente: era unit și scria la un secol după înființarea regimentului, când românii începuseră a primii unele drepturi și între ei și ,,tisturi” probabil relațiile luaseră o turnură mai umană.

[4] Virgil Șotropa, Înființarea graniței militare năsăudene 1762, …, p. 70.

[5] Ștefan Meteș, Emigrări românești din Transilvania în secolele XIII-XX, Editura Științifică și Enicclopedică, București, pp.123-124; Cf. Ioan Sigmirean, Adrian Onofreiu, Istoria județului Bistrița-Năsăud, în documente și texte,  Editura Răsunetul, Bistrița, 2001, p. 125, și Macarie Marius Drăgoi, Un martir al Bisericii străbune: Tănase Todoran din Bichigiul Năsăudului, în vol. „Mărturie și martiriu în Transilvania secolului al XVIII-lea”,coordonatori: Dorel Man și Flore Pop, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2004, p. 206. Afirmaţia lor este contrazisă de Barițiu, care spune: ,,Episcopulu  Aronu, primarii și jurații comunelor  se incercara se impace spiritele, au fost insa trantiți și bătuți și  generalulu și episcopulu au scăpat de acolo”: George Barițiu, Pagini alese din Istoria Transilvaniei, pre doue sute de ani din urma, Volumul I, tipografia W. Krafft, Sibiu, 1889, p. 375.Acest lucru este de înțeles dacă ne raportăm la posibilitatea ca unitul Barițiu să nu fi cunoscut relatarea istoricului maghiar sau să nu fi dorit promovarea unui act atât de înalt din punct de vedere moral, venit din partea unui ortodox, pentru un unit.

[6] Virgil Șotropa, op. cit.,  p. 79.

[7] Valeria Peter Predescu, Eroi ai neamului în lirica populară: Tănase Todoran – 235 ani de la frângerea cu roata, în rev. ,,Zestrea, Bistrița, nr. 2, 1998, p. 16; Cf. Ioan Alexandru Mizgan, Tănase Todoran din Bichigiul Năsăudului, un martir al neamului și al ,,Legii Românești”, în vol. ,,Mărturie și martiriu în Transilvania secolului al XVIII-lea,  coord. Dorel Man și Flore Pop, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2004,  pp. 189-191.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Ierom. Maxim Morariu</a>

Ierom. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laudae). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 26 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, membru al Institutului de Istorie Eclesiastică „Nicolae Bocșan” (Cluj-Napoca) și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița).

Ultimele articole

De la vindecare la recunoștință: Iisus și leproșii

De la vindecare la recunoștință: Iisus și leproșii

Aspecte contextuale Capitolul al șaptesprezecelea al relatării lucanice, care are în centru minunea la care suntem chemați să medităm, debutează cu o serie de sfaturi și învățături, ce slujesc drept captatio benevolensis. Hristos vorbește aici despre neajunsurile...

Mai multe din Eseu
De la vindecare la recunoștință: Iisus și leproșii

De la vindecare la recunoștință: Iisus și leproșii

Aspecte contextuale Capitolul al șaptesprezecelea al relatării lucanice, care are în centru minunea la care suntem chemați să medităm, debutează cu o serie de sfaturi și învățături, ce slujesc drept captatio benevolensis. Hristos vorbește aici despre neajunsurile...

MIHAI EMINESCU (1850-1889) – „OMUL DEPLIN AL CULTURII ROMÂNEȘTI”

MIHAI EMINESCU (1850-1889) – „OMUL DEPLIN AL CULTURII ROMÂNEȘTI”

De multe ori, îndeosebi în anii de școală, când încă îmi mai permiteam să visez pe marginea detaliilor prezentate de profesorul de limba și literatura română la clasă, mi-am propus să scriu cel puțin câteva pagini despre poetul nepereche, Mihai Eminescu, pe care-l...

Pocăința – de la Ioan Botezătorul la Iisus

Pocăința – de la Ioan Botezătorul la Iisus

Aspecte introductive Episodul la care suntem chemați să medităm astăzi este precedat de un altul, intens și mustind de semnificații. Hristosul ce iese la propovăduire, vestind mulțimilor, trebuie obligatoriu să treacă, ca într-un bildungsroman, printr-o serie de...

Ioan și propovăduirea Întrupatului

Ioan și propovăduirea Întrupatului

Ioan cel Proorocit Episodul de astăzi deschide relatarea evanghelică a lui Marcu. În același timp, e util în înțelegerea Praznicului Bobotezei, înspre care arată. În debutul lui, apostolul face referire la proorocia lui Maleahi, care vorbește despre Sfântul Ioan...

Domnul pe fugă

Domnul pe fugă

Magii cu bucluc Vizita magilor la Hristos a fost precedată de o altfel de întrevedere oficială. Una cu Irod. Ca personalități de vază ale locurilor din care veneau, trebuiau să aibă întâlniri și cu liderii locali ai meleagurilor prin care treceau. A lor, a fost nițel...