Maica Domnului, alături de noi în fața lui Dumnezeu

de | aug. 3, 2020 | Spiritualitate

Postul în care ne aflăm e unul aparte. E dedicat unei prezențe aghiografice speciale și marcat parcă de o duioșie, ce lasă să se întrevadă o frumoasă legătură cu prezența ei. E Postul Adormirii Maicii Domnului, unul ce ne oferă prilejul unor frumoase întâlniri cu Aceasta.

Dată fiind importanța spirituală a acestei perioade liturgice, am socotit potrivit să vă invit ca, în aceste zile, să o descoperim împreună pe cea care i-a dat naștere lui Hristos. Să cunoaștem arhetipul feminin al Bisericii și cine știe, poate să înțelegem altfel feminismul.

Fecioara Maria are o mulțime de calități. Dintre toate, cea  despre care s-a vorbit cel mai adesea este maternitatea. După ce, la Bunavestire, a acceptat să îl poarte în pântece pe Mântuitorul Hristos, rostind acel „Fie!”, care a schimbat cursul istoriei, a devenit nu doar maica Sa, ci a întregii umanități. Pe Cruce, în agonia ultimelor clipe, lăsându-o în grija ucenicului iubit și spunându-i acestuia că îi devine mamă, o face să fie și maica noastră a tuturor. Această calitate explică ușurința  cu care oamenii i se adresează și deschiderea sufletească mai mare, pe care aceștia o au, în raport cu alți sfinți. E și firesc, căci în fața nimănui nu se destăinuie cineva cu mai multă ușurință, ca în fața mamei. Și-apoi, nimeni nu poate să înțeleagă și să compătimească mai bine pe aproapele decât cea care știe că acela e sânge din sângele ei. De fiecare dată când copilul e bucuros, inima ei tresaltă și parcă astfel de clipe o-ntineresc. Când necazurile se abat asupra lui, și în spinarea sufletului mamei sunt așezate grele poveri.

Aceleași simțăminte, ce definesc de la începutul lumii, raportul de maternitate și filiație, atunci când în practicarea acestuia nu se interpun strămutări de conștiință, sunt și cele pe care se întemeiază relația ei cu omenirea și a credincioșilor cu Maica. Bucuriile lor sunt și bucuriile ei și adesea i se datorează. O certifică evlavia lor, căci altminteri nu ar bate oamenii cărări atât de îndelungate la ceas de Praznic, spre a o venera în sanctuare precum Nicula sau Rohia în Transilvania, sau multe altele, în cuprinsul întregii țări. Tristețile și necazurile lor, mama și le asumă în întregime și încearcă să le aline, cum știe ea mai bine. La tronul lui Hristos, care n-a refuzat-o nici în Cana Galileii, aduce supărările celor mulți și obidiți. Ciudate daruri mai știu să-I aducă oamenii, dar le primește și le răsplătește acestora cu alinare și împlinirea dorințelor. Inima ei de mamă suspină pentru fiecare suferind al acestui pământ. De mânuță cu oamenii, se înfățișează Fiului, ca unui frate mai mare ce le este, și-i arată cum suferă oamenii. Și nu pleacă nemângâiată de la El.

Mai există însă și o altă suferință a Maicii Domnului. Ca orice mamă, e tristă când copilul nu e ascultător. Deși, de fiecare dată ea oferă totul în dar fără să ceară nimic, s-ar bucura dacă-ar primi un minimum de prețuire și respect de la oameni. Tradiția populară imortalizează în mod măiestrit acest aspect, cu precădere în acele colinde ce conțin plângerile Măicuței. Ca și mamele de ieri și de azi, și ea își ascunde în colțul năframei lacrimile ce-o podidesc. Lacrimi pricinuite de copiii care o ofensează făcând păcate și uneori, chiar jignindu-o în chip direct. Și totuși, ca orice mamă bună, nu-și blestemă și nu-și urăște copiii. Oricum ar fi, copilul e tot copil. Oricâte rele ar face, mama tot îl iubește și-l așteaptă să se întoarcă. Și parcă unui copil nărăvaș, părintele se străduiește să-i arate mai mult decât celorlalți că îi iubește, doar-doar va veni-napoi. Rabdă ocări din partea vecinilor, bârfele dușmanilor, înalță rugăciuni fierbinți, dar nu deznădăjduiește. Așa face și Maica Domnului cu cei care o supără și ofensează. Îi iubește. Fără discriminare și fără reproșuri. Îi așteaptă să vină din nou la sânul ei de maică. Iar atunci când necazurile îi încolțesc, e cea care le oferă umărul pe care să plângă și balsamul de pus pe rană. Doar să se-ntoarcă!

Acum, când ne pregătim spre a o conduce pe calea către Ceruri, unde se va întâlni cu cel pe care L-a născut cu trup spre mântuirea noastră, poate că nu ar fi rău să ne gândim, ca orice fii aflați la căpătâiul mamei lor, dacă am fost, ori nu, copii buni. Dacă i-am adus bucurie, sau i-am pricinuit riduri obrajilor. Dacă am știut să-i spunem că ne-am bucurat s-o avem drept mamă, sau din contră, am considerat asta un drept subânțeles. Dacă vom fi sinceri cu noi, avem de bună seamă atâtea să ne reproșăm. Maica știe! Nu ne vrea potopiți de regrete, nici înnecați în lacrimi din pricină că am fost neascultători. Toate acestea ne folosesc nouă, ca purgative pentru suflet! Ea se bucură că ne-am întors! Ca o mamă ce nu și-a văzut copilașii de mult și fuge de colo-colo, să le pună ce are mai bun pe masă!

            Să-i spunem bun găsit și să-i arătăm cât de bucuroși ne face s-o știm cu noi!

            Sus să avem inimile!


Foto: Pixabay.com

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Maica Domnului, alături de noi în fața lui Dumnezeu
Maica Domnului, alături de noi în fața lui Dumnezeu
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro.

Ultimele articole

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Aspecte introductive Hristos ni se prezintă astăzi în ipostaza de oaspete. După ce învață poporul, caută căldura și primirea amicală a lui Lazăr. Va poposi de mai multe ori la acesta în decursul complexelor Lui peripluri propovăduitoare. Se simțea de bună seamă bine...

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Părinte, Ori de câte ori se întâmpla să ne despărțim temporar, petrecându-ne peste pragul ușii tale, nu plecai din prag până nu dispăream în zare... Aceasta era una dintre atitudinile Părintelui nostru Vasile. În fapt, el nu se despărțea de nimeni, niciodată, nu vroia...

Mai multe din Spiritualitate
Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Pericopa Evanghelică pe care am citit-o astăzi, înainte de a începe Postul Crăciunului, ne provoacă să medităm la o realitate foarte serioasă, anume aceea că nu ne putem mântui singuri. Oamenii de pe vremea Mântuitorului, ca de altfel şi cei din ziua de astăzi, în...

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucitor. Iar un sărac, anume Lazăr stătea înaintea porţilor lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Acesta nu numai că nu se putea...