Maica Domnului, alături de noi în fața lui Dumnezeu

de Spiritualitate

Postul în care ne aflăm e unul aparte. E dedicat unei prezențe aghiografice speciale și marcat parcă de o duioșie, ce lasă să se întrevadă o frumoasă legătură cu prezența ei. E Postul Adormirii Maicii Domnului, unul ce ne oferă prilejul unor frumoase întâlniri cu Aceasta.

Dată fiind importanța spirituală a acestei perioade liturgice, am socotit potrivit să vă invit ca, în aceste zile, să o descoperim împreună pe cea care i-a dat naștere lui Hristos. Să cunoaștem arhetipul feminin al Bisericii și cine știe, poate să înțelegem altfel feminismul.

Fecioara Maria are o mulțime de calități. Dintre toate, cea  despre care s-a vorbit cel mai adesea este maternitatea. După ce, la Bunavestire, a acceptat să îl poarte în pântece pe Mântuitorul Hristos, rostind acel „Fie!”, care a schimbat cursul istoriei, a devenit nu doar maica Sa, ci a întregii umanități. Pe Cruce, în agonia ultimelor clipe, lăsându-o în grija ucenicului iubit și spunându-i acestuia că îi devine mamă, o face să fie și maica noastră a tuturor. Această calitate explică ușurința  cu care oamenii i se adresează și deschiderea sufletească mai mare, pe care aceștia o au, în raport cu alți sfinți. E și firesc, căci în fața nimănui nu se destăinuie cineva cu mai multă ușurință, ca în fața mamei. Și-apoi, nimeni nu poate să înțeleagă și să compătimească mai bine pe aproapele decât cea care știe că acela e sânge din sângele ei. De fiecare dată când copilul e bucuros, inima ei tresaltă și parcă astfel de clipe o-ntineresc. Când necazurile se abat asupra lui, și în spinarea sufletului mamei sunt așezate grele poveri.

Aceleași simțăminte, ce definesc de la începutul lumii, raportul de maternitate și filiație, atunci când în practicarea acestuia nu se interpun strămutări de conștiință, sunt și cele pe care se întemeiază relația ei cu omenirea și a credincioșilor cu Maica. Bucuriile lor sunt și bucuriile ei și adesea i se datorează. O certifică evlavia lor, căci altminteri nu ar bate oamenii cărări atât de îndelungate la ceas de Praznic, spre a o venera în sanctuare precum Nicula sau Rohia în Transilvania, sau multe altele, în cuprinsul întregii țări. Tristețile și necazurile lor, mama și le asumă în întregime și încearcă să le aline, cum știe ea mai bine. La tronul lui Hristos, care n-a refuzat-o nici în Cana Galileii, aduce supărările celor mulți și obidiți. Ciudate daruri mai știu să-I aducă oamenii, dar le primește și le răsplătește acestora cu alinare și împlinirea dorințelor. Inima ei de mamă suspină pentru fiecare suferind al acestui pământ. De mânuță cu oamenii, se înfățișează Fiului, ca unui frate mai mare ce le este, și-i arată cum suferă oamenii. Și nu pleacă nemângâiată de la El.

Mai există însă și o altă suferință a Maicii Domnului. Ca orice mamă, e tristă când copilul nu e ascultător. Deși, de fiecare dată ea oferă totul în dar fără să ceară nimic, s-ar bucura dacă-ar primi un minimum de prețuire și respect de la oameni. Tradiția populară imortalizează în mod măiestrit acest aspect, cu precădere în acele colinde ce conțin plângerile Măicuței. Ca și mamele de ieri și de azi, și ea își ascunde în colțul năframei lacrimile ce-o podidesc. Lacrimi pricinuite de copiii care o ofensează făcând păcate și uneori, chiar jignindu-o în chip direct. Și totuși, ca orice mamă bună, nu-și blestemă și nu-și urăște copiii. Oricum ar fi, copilul e tot copil. Oricâte rele ar face, mama tot îl iubește și-l așteaptă să se întoarcă. Și parcă unui copil nărăvaș, părintele se străduiește să-i arate mai mult decât celorlalți că îi iubește, doar-doar va veni-napoi. Rabdă ocări din partea vecinilor, bârfele dușmanilor, înalță rugăciuni fierbinți, dar nu deznădăjduiește. Așa face și Maica Domnului cu cei care o supără și ofensează. Îi iubește. Fără discriminare și fără reproșuri. Îi așteaptă să vină din nou la sânul ei de maică. Iar atunci când necazurile îi încolțesc, e cea care le oferă umărul pe care să plângă și balsamul de pus pe rană. Doar să se-ntoarcă!

Acum, când ne pregătim spre a o conduce pe calea către Ceruri, unde se va întâlni cu cel pe care L-a născut cu trup spre mântuirea noastră, poate că nu ar fi rău să ne gândim, ca orice fii aflați la căpătâiul mamei lor, dacă am fost, ori nu, copii buni. Dacă i-am adus bucurie, sau i-am pricinuit riduri obrajilor. Dacă am știut să-i spunem că ne-am bucurat s-o avem drept mamă, sau din contră, am considerat asta un drept subânțeles. Dacă vom fi sinceri cu noi, avem de bună seamă atâtea să ne reproșăm. Maica știe! Nu ne vrea potopiți de regrete, nici înnecați în lacrimi din pricină că am fost neascultători. Toate acestea ne folosesc nouă, ca purgative pentru suflet! Ea se bucură că ne-am întors! Ca o mamă ce nu și-a văzut copilașii de mult și fuge de colo-colo, să le pună ce are mai bun pe masă!

            Să-i spunem bun găsit și să-i arătăm cât de bucuroși ne face s-o știm cu noi!

            Sus să avem inimile!


Foto: Pixabay.com

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Maica Domnului, alături de noi în fața lui Dumnezeu
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Cu Iisus Hristos, prin moarte la viață | Pr. univ. dr. Valer Bel

Cu Iisus Hristos, prin moarte la viață | Pr. univ. dr. Valer Bel

Omul creștin se pregătește în cursul întregii vieţi pământești să se mântuiască în viaţa veșnică prin sporirea și întărirea comuniunii lui cu Hristos și cu semenii, pentru ca moartea să fie trecerea lui la plenitudinea comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii săi. Dar...

Deniile din saptămâna a V-a a Postului Mare

Deniile din saptămâna a V-a a Postului Mare

În săptămâna a cincea din Postul Mare, creștinii ortodocși participă la primele slujbe numite Denii din parcursul anului bisericesc: Denia Canonului Mare – miercuri și Denia Acatistului Bunei Vestiri – vineri. La Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din...

Viața Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului

Viața Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului

Părinții săi, preotul Eftimie și prezbitera Ana s-au îngrijit să-i dea o educație aleasă. Pomelnicul schitului Pocrov arată că „încă din tinerețile lui, era iubitor de Hristos, doritor de viață pustnicească, având o fierbinte dragoste către Dumnezeu. Drept aceea,...