Maica Domnului, stâlp al credinței

de Spiritualitate

Alături de parabola fiului risipitor, momentul de după Răstignire, în care Hristos are un dialog cu Maica îndurerată și ucenicul iubit, reprezintă cu certitudine una dintre imaginile cu cel mai puternic impact emoțional ale Noului Testament. În agonia ultimelor clipe, Mântuitorul cel întrupat se face omenirii pildă de maximă tandrețe. Uită de cuiele ce-i străpungeau mâinile și picioarele, pricinuindu-I dureri insuportabile și făcând iminentă prezența morțiiși se concentrează asupra a ceea ce contează. Își iartă ucigașii și se îngrijește de Maică și de Apostolul cel tânăr.

Cuvintele adresate Fecioarei au în centru același termen generic folosit și în Cana Galileii, cel de „femeie”. Exegeza biblică a arătat de unde vine această predilecție pentru el și a ținut să statornicească faptul că se găsește deopotrivă în legătură cu pururea fecioria Maicii, cât și cu maternitatea universală cu care va fi investită aici. În funcție de intonație, el poate însemna o mărturisire sau un ordin trasat. Aici, e rostit cu duioșie, pe un ton ce îmbină testimonialul cu compasiunea. Hristos ține să îi aline bătrânețile, s-o lase în grija „febleții” Lui, a ucenicului ce se rezemase pe pieptul Său la cină. E un fiu bun și un model pentru întreaga lume. Ne arată prin ceea ce face că nici măcar durerile morții nu sunt o scuză din a adresa celorlalți un gând bun. De foarte multe ori, mofturi mărunte ce ne pricinuiesc dureri superificale, ne fac să ne punem pe noi înșine în centrul atenției. Ne plângem, ne victimizăm, socotim să suntem cei mai suferinzi din întreaga lume și uităm că am putea să ne folosim energia și talentul spre a presăra bucurie și alinare în inimile celor din jur, iar acest lucru ne-ar lua și nouă durerea „cu mâna”. Preferăm să ne pierdem aspectul de noblețe ontologică, tăvălindu-ne în propriul egoism. Hristos ne arată că se poate și altfel. Și dacă El a reușit să o facă în condiții extreme, pe Cruce, noi putem de bună seamă cu mult mai multă ușurință să ne detașăm, fie și pentru o clipă, de măruntele-ne frământări, spre a aduce alinare celor din jur.

Există însă și alte două personaje care-și cer și își merită cu prisosință locul în acest tablou. Două chipuri ale căror voci nu se fac auzite decât prin tăcere. Și prin suspinele negrăite ale inimii. Maica și tânărul Ioan. Cel din urmă îmbină întristarea cu uimirea și se străduiește să nu se lase înecat de valurile de dureri ce-i potopesc sufletul și să rămână ascultător Învățătorului. Până la moarte și dincolo de ea. Maica însă, are o atitudine atipică pentru o femeie de pe acele meleaguri. Acolo femeile sunt gălăgioase, extrovertite, se exprimă extrem de volubil și-și însoțesc, conform datinilor iudaice, cuvintele de gesturi largi și simbolice, din motive de persuasiune. În mod normal, ar trebui să-și sfâșie hainele și să blesteme ucigașii ce i-au răpit sprijinul bătrâneților. Și totuși, nici un gest extern, cu excepția lacrimilor de mamă, nu reușește să treacă de zăplazurile bine puse, ale inimii ei. E greu de zis ce-o fi fost în sufletul dânsei și cum se vor fi învălmășit amintirile cu proorociile și făgăduințele. Există totuși câteva certitudini. Anume, că se va conforma cererii Fiului fără crâcnire, așa cum a făcut de fiecare dată atunci când acesta I se va adresa, și că nu se va îndoi nici o clipă că toate sunt în mâna Domnului și va fi martora unui fapt extraordinar. Așa se explică de ce nu a beneficiat de o audiență cu Hristosul răsărit din negura pământie a gropii. Toți cei care vor dialoga cu El după cele trei zile, vor avea nevoie de un astfel de moment, spre a-și spulbera îndoielile. Maica nu.

Iată așadar, iubiții mei, cum Fecioara se constituie nu doar într-un model de maternitate pentru creștinele tuturor veacurilor, ci și-ntrun adevărat stâlp al credinței, înspre care suntem chemați să privim ca înspre un factor motivațional.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Maica Domnului, stâlp al credinței
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Pocăință și Spovedanie | Arhim. Simeon Pintea

Pocăință și Spovedanie | Arhim. Simeon Pintea

Viața creștină începe prin Taina Sfântului Botez și are ca țintă unirea omului cu Dumnezeu. Acest scop corespunde cu desăvârșirea personală a fiecăruia prin punerea în lucrare a darurilor primite la Botez. Viața creștină se prezintă, astfel, ca un efort permanent al...

Postul Sfinţilor Apostoli: repere liturgice | Cezar Login

Postul Sfinţilor Apostoli: repere liturgice | Cezar Login

În fiecare an, în lunea care urmează după Duminica tuturor Sfinţilor, se începe unul dintre cele patru posturi mari din calendarul liturgic al Bisericii Ortodoxe: Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care se încheie în ajunul acestui praznic (28 iunie). Durata...

Sânzienele | Mitropolitul Andrei

Sânzienele | Mitropolitul Andrei

Pe 24 iunie sărbătorim Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Această sărbătoare, prăznuită la solstiţiul de vară, îşi are temei biblic. Evanghelistul Luca ne relatează pe larg, în primul capitol al Evangheliei sale (1, 5-25; 57-80), felul în care a venit pe lume el,...

Cu Iisus Hristos, prin moarte la viață | Pr. univ. dr. Valer Bel

Cu Iisus Hristos, prin moarte la viață | Pr. univ. dr. Valer Bel

Omul creștin se pregătește în cursul întregii vieţi pământești să se mântuiască în viaţa veșnică prin sporirea și întărirea comuniunii lui cu Hristos și cu semenii, pentru ca moartea să fie trecerea lui la plenitudinea comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii săi. Dar...