Maica Domnului, stâlp al credinței

de | aug. 11, 2020 | Spiritualitate

Alături de parabola fiului risipitor, momentul de după Răstignire, în care Hristos are un dialog cu Maica îndurerată și ucenicul iubit, reprezintă cu certitudine una dintre imaginile cu cel mai puternic impact emoțional ale Noului Testament. În agonia ultimelor clipe, Mântuitorul cel întrupat se face omenirii pildă de maximă tandrețe. Uită de cuiele ce-i străpungeau mâinile și picioarele, pricinuindu-I dureri insuportabile și făcând iminentă prezența morțiiși se concentrează asupra a ceea ce contează. Își iartă ucigașii și se îngrijește de Maică și de Apostolul cel tânăr.

Cuvintele adresate Fecioarei au în centru același termen generic folosit și în Cana Galileii, cel de „femeie”. Exegeza biblică a arătat de unde vine această predilecție pentru el și a ținut să statornicească faptul că se găsește deopotrivă în legătură cu pururea fecioria Maicii, cât și cu maternitatea universală cu care va fi investită aici. În funcție de intonație, el poate însemna o mărturisire sau un ordin trasat. Aici, e rostit cu duioșie, pe un ton ce îmbină testimonialul cu compasiunea. Hristos ține să îi aline bătrânețile, s-o lase în grija „febleții” Lui, a ucenicului ce se rezemase pe pieptul Său la cină. E un fiu bun și un model pentru întreaga lume. Ne arată prin ceea ce face că nici măcar durerile morții nu sunt o scuză din a adresa celorlalți un gând bun. De foarte multe ori, mofturi mărunte ce ne pricinuiesc dureri superificale, ne fac să ne punem pe noi înșine în centrul atenției. Ne plângem, ne victimizăm, socotim să suntem cei mai suferinzi din întreaga lume și uităm că am putea să ne folosim energia și talentul spre a presăra bucurie și alinare în inimile celor din jur, iar acest lucru ne-ar lua și nouă durerea „cu mâna”. Preferăm să ne pierdem aspectul de noblețe ontologică, tăvălindu-ne în propriul egoism. Hristos ne arată că se poate și altfel. Și dacă El a reușit să o facă în condiții extreme, pe Cruce, noi putem de bună seamă cu mult mai multă ușurință să ne detașăm, fie și pentru o clipă, de măruntele-ne frământări, spre a aduce alinare celor din jur.

Există însă și alte două personaje care-și cer și își merită cu prisosință locul în acest tablou. Două chipuri ale căror voci nu se fac auzite decât prin tăcere. Și prin suspinele negrăite ale inimii. Maica și tânărul Ioan. Cel din urmă îmbină întristarea cu uimirea și se străduiește să nu se lase înecat de valurile de dureri ce-i potopesc sufletul și să rămână ascultător Învățătorului. Până la moarte și dincolo de ea. Maica însă, are o atitudine atipică pentru o femeie de pe acele meleaguri. Acolo femeile sunt gălăgioase, extrovertite, se exprimă extrem de volubil și-și însoțesc, conform datinilor iudaice, cuvintele de gesturi largi și simbolice, din motive de persuasiune. În mod normal, ar trebui să-și sfâșie hainele și să blesteme ucigașii ce i-au răpit sprijinul bătrâneților. Și totuși, nici un gest extern, cu excepția lacrimilor de mamă, nu reușește să treacă de zăplazurile bine puse, ale inimii ei. E greu de zis ce-o fi fost în sufletul dânsei și cum se vor fi învălmășit amintirile cu proorociile și făgăduințele. Există totuși câteva certitudini. Anume, că se va conforma cererii Fiului fără crâcnire, așa cum a făcut de fiecare dată atunci când acesta I se va adresa, și că nu se va îndoi nici o clipă că toate sunt în mâna Domnului și va fi martora unui fapt extraordinar. Așa se explică de ce nu a beneficiat de o audiență cu Hristosul răsărit din negura pământie a gropii. Toți cei care vor dialoga cu El după cele trei zile, vor avea nevoie de un astfel de moment, spre a-și spulbera îndoielile. Maica nu.

Iată așadar, iubiții mei, cum Fecioara se constituie nu doar într-un model de maternitate pentru creștinele tuturor veacurilor, ci și-ntrun adevărat stâlp al credinței, înspre care suntem chemați să privim ca înspre un factor motivațional.

Maica Domnului, stâlp al credinței

 
 
00:00 / 3:59
 
1X
 

Ultimele articole

Tatăl se lasă judecat de fiii lui

Tatăl se lasă judecat de fiii lui

Dintr-o anumită perspectivă, parabola în discuție ar putea fi interpretată drept o permanentă judecată, excluzând orice nuanță juridică în favoarea unei continue autoanalize a personajelor, stând unul față în față cu ceilalți, dar, mai ales a cititorilor, care se...

Patriarhul Nicodim Munteanu

Patriarhul Nicodim Munteanu

Cel despre care vă invit să vorbim astăzi este cel de-al doilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Nicodim Munteanu. Succesorul lui Miron Cristea s-a născut la data de 6 decembrie a anului 1864 în localitatea Pipirig din județul Neamț. A plecat la Domnul la 27...

Pescuirea minunată

Pescuirea minunată

Evanghelia de astăzi e bogată în sensuri și extrem de actuală. O exegeză completă ar putea face de-a dreptul subiectul unei cărți, căci episodul „pescuirii minunate” are deopotrivă valoare simbolică, teologică și dacă s-ar face o investigație atentă, de bună seamă,...

Mai multe din Spiritualitate
Pescuirea minunată

Pescuirea minunată

Evanghelia de astăzi e bogată în sensuri și extrem de actuală. O exegeză completă ar putea face de-a dreptul subiectul unei cărți, căci episodul „pescuirii minunate” are deopotrivă valoare simbolică, teologică și dacă s-ar face o investigație atentă, de bună seamă,...

Crucea noastră este capacitatea de jertfă prin smerenie, bunătate și iubire

Crucea noastră este capacitatea de jertfă prin smerenie, bunătate și iubire

Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci ne aduce înainte învățătura însușirii crucii lui Hristos de către fiecare creștin spre mântuire, după cuvântul Domnului Hristos: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Marcu...

Ruşinea de a-ţi mărturisi credinţa

Ruşinea de a-ţi mărturisi credinţa

Sunt oameni cărora le este ruşine să-şi mărturisească credinţa, apartenenţa lor confesională. Cei mai tineri n-au apucat vremurile, dar noi, cei maturi ştim că în perioada comunistă, multora le era teamă să-şi mărturisească credinţa lor. Dar nu numai atunci. Chiar şi...