Mănăstirea Dobric în sărbătoare, de Sfinții Împărați Constantin și Elena

de | mai 21, 2015

„Prin Praznicului Înălțării Domnului, Mântuitorul Hristos a ridicat firea omenească și a așezat-o de-a dreapta Tatălui”.

Este mesajul transmis de Înaltpresfințitul Părinte Andrei, la sărbătoarea celor 40 de zile de la Sfintele Paști, în care Mântuitorul s-a înălțat la cer.

Cuvântul a fost adresat în cadrul Sfintei Liturghii oficiată de Mitropolitul Clujului la mănăstirea bistrițeană Dobric, joi, 21 mai 2015: „Domnul Hristos s-a înălțat la cer cu trupul nostru pământean; a ridicat firea omenească și a așezat-o de-a dreapta Tatălui iar porțile Cerului ni le-a deschis – și veți vedea și de ce: pentru că El așteaptă ca toți să ne sfârșim viața intrând prin porțile Cerului. Domnul Hristos înalță întreaga fire omenească și o așază la dreapta Tatălui. Urmarea este că de-alungul veacurilor, milioane de oameni care l-au iubit pe Dumnezeu, care cred în Domnul Hristos, prin porțile Cerului intră în rai”.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe altarul de vară, de un numeros sobor de preoți și diaconi, în prezența obștii monahale și a sute de credincioși.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit și despre Sfinții Împărați Constantin și Elena, pomeniți astăzi în calendarele ortodoxe: „Multe lucruri am mai putea spune despre acest mare praznic al Înălțării Domnului la Cer și despre Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena. Ei au dat libertate creștinilor. Trei sute de ani creștinii au fost prigoniți și sângele curgea ca apa, până în 313 când Sfântul Împărat Constantin dă decretul de libertate pentru creștini: decretul de la Milan. Icoana Sfinților Împărați Constantin și Elena, care au avut credința cea adevărată și datorită ei și practicării credinței, prin porțile deschise au intrat în rai, pe icoana pe care o vedem între Sfinții Împărați Constantin și Elena se află Sfânta și de Viață făcătoare Cruce”.

Având un Paraclis închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena, mănăstirea Dobric și-a serbat astăzi hramul.

Eroii neamului, pomeniți la mănăstirea Dobric

vlcsnap-2015-05-21-18h41m00s24La finalul slujbei, ierarhul a oficiat un Parastas pentru eroii neamului și i-a premiat pe elevii bistrițeni care au participat la olimpiada de religie. Aceștia au primit diplome, iar cei clasați pe primele trei locuri și un premiu în bani.

De asemenea, în cadrul slujbelor de la mănăstirea Dobric, Înaltpresfințitul Andrei a hirotonit un diacon și un preot și a conferit distincția „Crucea Transilvană”, părintelui Nicolae Lauruc, consilier al Vicariatului Ortodox Ucrainean din Sighetul Marmației, pentru meritele deosebite în preoție.

Mănăstirea cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Dobric a fost înființată, ca un mic schit, în anul 1992. Un an mai târziu a devenit mănăstire. Biserica mare, aflată în construcţie, are hramul Adormirii Maici Domnului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferință preoțească de toamnă la Bistrița

Conferință preoțească de toamnă la Bistrița

Preoții din Bistrița au participat joi, 6 octombrie 2016, la conferința de toamnă organizată de Arhiepiscopia Clujului la sediul protopoiatului din oraș. Întâlnirea a debutat la ora 10:00 cu un Te-Deum, oficiat în biserica cu hramul „Intrarea în Biserica a Maicii...

Consfătuirea profesorilor de religie din Maramureş

Consfătuirea profesorilor de religie din Maramureş

La Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare s-a desfăşurat consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Maramureş, ne informează corespondentul radio Renașterea în Episcopia Maramureșului, Andrei Fărcaș. Din partea Episcopiei Mara­mu­reşului şi...

Resfințirea bisericii din Parohia Fetindia

Resfințirea bisericii din Parohia Fetindia

În duminica a XIX-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Fetindia, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la locașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta...

Mitropolitul Andrei al Clujului, prezent la sărbătoarea satului Boju

Mitropolitul Andrei al Clujului, prezent la sărbătoarea satului Boju

Sătenii din Boju, plecați de ani de zile în alte zone ale țării, dar și in străinătate, s-au reîntors acasă pentru a lua parte duminică, 2 octombrie 2016, la sărbătoarea fii satului. Bucuria lor a fost cu atât mai mare, cu cât alături de ei a fost Înaltpreasfințitul...