Mănăstirea Pantocrator din Beclean, singura din țară închinată Sfântului Paisie Aghioritul, şi-a sărbătorit hramul

de | iul. 12, 2021 | Actualitatea religioasă

În ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, luni, 12 iulie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea Pantocrator din Beclean, cu prilejul hramului, fiind singurul așezământ monahal din România care îl are ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Paisie.

De la ora 10:00, la Altarul de vară al mănăstirii, Mitropolitul Clujului a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean, preotul Cristian Dragoș, starețul Mănăstirii Nicula, arhimandritul Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Pantocrator, protosinghelul Luca Gheberta, proin-protopopul Vicențiu Doru Zinveliu, preotul Ioan Vesa (Parohia Sartăș, județul Alba), tatăl Episcopului-vicar Benedict Bistrițeanul, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre viața și învățătura Sfântului Paisie Aghioritul, afirmând că este „sfânt al vremurilor noastre și observator obiectiv al relelor ce ne înconjoară”. De asemenea, a evocat câteva amintiri personale legate de întâlnirea cu Sfântul Paisie, în anul 1991, la Muntele Athos.

„Foarte multă lume s-a folosit din întâlnirea cu Sfântul Paisie, din cuvântul său de învățătură, pentru că a fost sfânt al vremurilor noastre și observator obiectiv al relelor ce ne înconjoară. Referitor la vremurile în care trăim, a ținut multe meditații și un lucru pe care l-a subliniat este acesta: în vremurile noastre păcatul a devenit un fel de a fi; și zicea el că nouă, tuturor, ne lipsește simțul jertfelniciei. (…) Sfântul Paisie, ocrotitorul mănăstirii, ne învață că prin jertfă și nevoință se pot rezolva toate lucrurile. Pentru rugăciunile lui și ale tuturor sfinților, Bunul Dumnezeu să ne ajute și nouă să depășim toate necazurile și greutățile, iar la capătul drumului să ajungem acolo unde a ajuns el, lângă Domnul nostru Iisus Hristos”, a spus ierarhul.

 

La finalul slujbei, părintele stareț Luca Gheberta a mulțumit ierarhului și tuturor celor prezenți la hramul mănăstirii. Totodată, Părintele Mitropolit Andrei le-a dăruit cărți de rugăciune tuturor copiilor și tinerilor prezenți.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși.

 

Scurt istoric

Mănăstirea Pantocrator, cu hramul „Sfântul Paisie Aghioritul”, este situată în cartierul Valea Viilor din orașul Beclean, județul  Bistrița-Năsăud. A fost înființată la data de 1 iunie 2017, prin stădania proin-protopopului Vicențiu Doru Zinveliu, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, care l-a cunoscut personal pe Sfântul Paisie Aghioritul.

Așezământul se află pe locul unei vechi clopotnițe, construită în prima jumătate a secolului al XX-lea.

În prezent, biserica de zid a mănăstirii este pregătită pentru a fi pictată în tehnica frescă. De asemenea, se lucrează la ansamblul monahal, care va cuprinde chilii, o trapeză și o sală de conferințe.

Starețul mănăstirii este protosinghelul Luca Gheberta.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Un bun duhovnic compătimeşte cu penitenţii

Un bun duhovnic compătimeşte cu penitenţii

Bătrânul Iacob: „Eu compătimesc dimpreună cu penitentul pe care-l spovedesc, eu sufăr împreună cu el. Eu sufăr şi plâng pentru el. Îl rog pe Sfântul David,[1] după spovedanie, să uit ce nu-i necesar şi să-mi amintesc ceea pentru care trebuie să mă rog. Eu mă rog...

Lansări de carte, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Lansări de carte, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Două cărți dedicate Protopopului Martir Aurel Munteanu și una de istoriografie bisericească vor fi lansate joi la Muzeul Mitropoliei Clujului. Titlurile dedicate protopopului martir sunt apărute la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului: „Protopopul Aurel...

Sfințirea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Boteni

Sfințirea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Boteni

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat sâmbătă, 18 septembrie 2021, credincioșii din localitatea Boteni, județul Cluj. Cu acest prilej, de la ora 8:30,...