„Voi sunteţi prietenii Mei” (Marţi, Săptămâna a XXXVI-a după Rusalii)

de | mart. 12, 2024

Evanghelia zilei: Lc 22, 39 – 42, 45 – 71; 23, 1

În vremea aceea, ieşind de la Cină, Iisus s-a dus ca de obicei în Muntele Măslinilor; iar ucenicii s-au dus după Dânsul. Şi, când a sosit în acest loc, le-a zis: rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită. Apoi s-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră şi, îngenunchind, se ruga, zicând: Părinte, de voieşti depărtează paharul acesta de la Mine; însă nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească. Şi, sculându-se de la rugăciune, a venit la ucenicii Săi şi i-a găsit adormiţi de întristare şi le-a zis: de ce dormiţi? Sculaţi-vă şi vă ru­gaţi, ca să nu cădeţi în ispită. Dar, pe când vorbea, iată o mulţime de oa­meni şi cel care se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, venea în frun­tea lor. Şi el  s-a apropiat de Iisus, ca să-L sărute, pentru că acest semn îl dăduse lor: pe care îl voi săruta eu, Acela este. Atunci Iisus i-a zis: Iudo, prin sărutare vinzi pe Fiul Omului? Şi cei care erau lângă Dânsul, văzând ce avea să se întâmple, L-au întrebat: Doamne, să lovim cu sabia? Şi unul dintre ei a lovit pe servitorul arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă. Dar Iisus, răspunzând, a zis: lăsaţi, până aici! Şi, atingându-se de urechea lui, l-a vindecat. Iar către căpeteniile preoţilor, către conducătorii templului şi către bătrânii care veniseră asupra Sa, Iisus a zis: ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu suliţi? În toate zilele am fost cu voi în templu şi n-aţi întins mâinile asupra Mea; dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului. Şi, punând mâna pe Dânsul, L-au dus şi L-au băgat în casa arhiereului. Iar Petru, de departe, mergea după Dânsul. Şi făcând ei foc în mijlocul curţii şi, şezând împreună la foc, a şezut şi Petru printre ei. Şi văzându-l cum sta la foc, şi uitându-se bine la el, o slujnică a zis: şi acesta era cu El. Dar Petru s-a lepădat de Iisus, zicând: femeie, nu-L cunosc. Curând, după aceea, l-a văzut altul şi i-a zis: şi tu eşti dintre ei. Petru însă a răspuns: omule, nu sunt. Cam după un ceas, un altul a adeverit, zicând: cu adevărat şi acesta era cu El, căci este doar galileian. Atunci Petru a zis: omule, nu ştiu ce spui. Şi numaidecât, când nu sfârşise bine vorba, a cântat cocoşul. Şi, întorcându-se, Domnul s-a uitat spre Petru şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul Domnului, cum îi zisese: astăzi, mai înainte de a cânta co­coşul, te vei lepăda de Mine de trei ori. Şi, ieşind afară, Petru a plâns cu amar. Iar oamenii care-L păzeau pe Iisus îl batjocoreau, îl băteau şi, legându-L la ochi, îl loveau peste obraz şi-L întrebau, zicând: prooroceşte, cine este cel ce Te-a lovit! Şi alte multe blasfemii ziceau împotriva Lui. Când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, căpeteniile preoţilor şi cărturarii şi, ducându-L în soborul lor, L-au întrebat: spune nouă dacă eşti Tu Hristosul? El le-a răspuns: dacă vă voi spune, nu veţi crede; şi dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde, nici nu-Mi veţi da drumul. De acum însă Fiul Omului va şedea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu. Atunci au zis toţi: aşadar, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu? Iar El a zis către ei: voi înşivă spuneţi că Eu sunt. Atunci ei au zis: ce ne mai trebuie mărturie, când noi înşine am auzit din gura Lui? Apoi toată mulţimea lor s-a sculat şi L-au dus la Pilat.

„Voi sunteţi prietenii Mei”

După Cina cea de Taină, Iisus însoţit de Apostolii Săi s-a dus după obicei pe Muntele Măslinilor pentru rugăciune, într-un loc numit Ghetsi­mani. Acest loc era cunoscut numai de către cei apropiaţi Domnului Hristos. Iuda, care era unul din cei doisprezece, cunoştea locul acesta. Ca apostol era unul din cei apropiaţi, era prieten al Mântuitorului. Nu o dată l-a însoţit pe Mântuitorul în acest loc de taină.

Citim în Evanghelia după Matei că, atunci când Iuda a venit însoţit de o mulţime şi L-a vândut printr-o sărutare pe Fiul Omului, Iisus l-a întrebat:

„Prietene, pentru ce ai venit?” (Mt 26, 50).

Domnul Hristos îl numeşte pe Iuda prieten, chiar dacă s-a făcut vânzător. Sfântul Evanghelist Luca spune că, tocmai în ceasul acesta al vânzării, Hristos caută să-l îndrepte pe Iuda, spunându-i:

„Iuda, cu o sărutare vinzi pe Fiul Omului?” (Lc 22, 48).

Fiind Dumnezeu adevărat, Domnul Hristos ştia dinainte că Iuda îl va vinde, de aceea a şi spus la Cina cea de Taină:

„Adevărat, adevărat zic vouă că unul dintre voi Mă va vinde.” (Mt 26, 21; Mc 14, 18; In 13, 21).

Şi atunci a procedat cu blândeţe. Nu l-a mustrat pe Iuda, ci a aştep­tat întoarcerea lui. Ce putea să facă Iuda? Să-şi recunoască trădarea, să nu le mai dea fariseilor şi cărturarilor semnul vânzării.

Dar pentru ce Iuda Iscarioteanul a spus că le va da semn? Răspun­de Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omilii la Matei:

„Pentru că de multe ori Domnul Hristos, fiind înconjurat de iudei, a trecut printre ei fără să-L vadă. Şi s-ar fi putut întâmpla şi atunci, adică în gră­dina Ghetsimani, lucrul acesta dacă Hristos ar fi voit.”.[1]

Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Domnul Hristos le-a ieşit în întâmpinare iudeilor şi i-a întrebat:

„Pe cine căutaţi?” (In 18, 4, 7).

Aceştia nu L-au recunoscut, şi au zis:

„Pe Iisus Nazarineanul.” (In 18, 5, 7).

Mântuitorul le răspunde: „Eu sunt!”[2] şi trebuie să le spună acest lucru de două ori ca ei să creadă. Unii teologi afirmă că Domnul Hristos avea aceleaşi veşminte ca şi apostolii şi de aceea S-a descoperit pe Sine, ca nu cumva să fie prins un alt apostol în locul Lui. Chiar şi în acel ceas, Mântuitorul nu se gândeşte la Sine, ci la Apostolii Săi, şi zice:

„Deci, dacă mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.” (In 18, 8).

De fapt, acum Mântuitorul îşi dovedeşte iubirea Sa faţă de apostolii Săi. Nu face altceva decât să împlinească ceea ce a spus El însuşi:

„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.” (In 15, 13).

Acum, în grădina Ghetsimani, Mântuitorul şi-a pus într-un fel viaţa pentru apostolii Săi, zicând:

„Dacă mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.” (In 18, 8).

Mântuitorul este prins pentru a fi judecat. Apostolul Petru, care mai înainte mărturisise: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi în tem­ni­ţă şi la moarte”,[3] îi urmează îndeaproape. Îl iubea mult pe Învăţă­torul Său, că numai aşa şi-a putut învinge frica şi L-a putut urma „în temniţă”, cum a şi spus mai înainte. Dar, fiecare iubire trece prin încer­cări şi ade­vărata prietenie se cunoaşte la nevoie. Când iubirea este mai mare decât moartea, atunci ea este desăvârşită. După o astfel de „probă” necesară pentru noi toţi fără excepţie, iubirea prin moarte, în planul pă­mântesc, biruieşte moartea în veşnicie şi-l face pe om capabil pentru Împărăţia cerurilor.

La Apostolul Petru însă, iubirea faţă de Hristos era numai până la moarte şi nu mai mare decât moartea. El nu a renunţat la sine pentru Hristos, nu şi-a oferit încă viaţa pentru Hristos. Poate nu a înţeles deplin cuvintele Mântuitorului:

„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.” (In 15, 13).

Trebuia ca Domnul Hristos să învie din morţi şi să trimită, de la Tatăl, Duhul Sfânt peste Apostoli, pentru ca aceştia să înfrunte cu curaj moartea, din iubire pentru El. Şi pentru că l-a tăgăduit de trei ori în tim­pul Patimilor, Apostolul Petru s-a socotit nevrednic să fie răstignit la fel ca şi Învăţătorul Său şi de aceea a cerut să fie răstignit cu capul în jos, ceea ce s-a şi întâmplat.

De ce dragostea noastră faţă de Hristos este mai mare decât moar­tea? Ne răspunde Sfântul Ioan de Cronstadt, în jurnalul său duhovnicesc, intitulat Viaţa mea în Hristos:

„Dragostea Domnului este mai duioasă decât cea a unei mame. Mama mea m-a purtat în pântecele ei şi, după voia lui Dumnezeu, m-a adus pe lume. Apoi ea m-a hrănit, m-a mângâiat, m-a purtat în braţele ei. Când am putut să merg singur, ea a încetat să mă mai poarte; după cum încetase deja să mă mai hrănească cu laptele ei. Domnul, dimpotrivă, mă poartă, aşa zicând, mereu în inima Sa. «Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, zice El, şi Eu întru el».

Părinţii ne părăsesc după cum şi noi îi părăsim când devenim mari. Hristos însă ne poartă mereu în braţele Sale. Spune proorocul Isaia: «Te-am însemnat în palmele Mele; zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochi­lor Mei.»”.[4]

Citim în rânduiala Sfintei Împărtăşanii, în rugăciunea a şaptea atri­buită Sfântului Simeon Noul Teolog, că Dumnezeu, pe cei ce fierbinte se pocăiesc, îi curăţeşte cu mila îndurării Sale şi îi luminează şi cu lumina îi uneşte, făcându-i părtaşi Dumnezeirii Sale. Mai departe, vorbind cu Dom­nul Hristos, credinciosul spune:

„Şi lucru străin de gândurile îngereşti şi omeneşti vorbeşti cu ei (adică cu acei păcătoşi care s-au pocăit – n.n.). Vorbeşti cu ei, de multe ori, ca şi cu nişte prieteni ai Tăi adevăraţi. Acestea mă fac îndrăzneţ, acestea îmi dau aripi, Hristoase al meu şi, punându-mi nădejdea în multele Tale bine­faceri faţă de noi, bucurându-mă şi cutremurându-mă, cu focul mă împăr­tăşesc; iarbă uscată fiind eu, şi – străină minune! – mă răcoresc nears, ca rugul de demult, care, aprins fiind, nu se mistuia.”.[5]

Deci, pentru Domnul Hristos un păcătos care se pocăieşte este ase­menea unui prieten care are nevoie de ajutor. Pe un astfel de om nu-l poate lăsa Domnul Hristos singur.

[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 941.

[2] In 18, 6.

[3] Lc 22, 33.

[4] Sfântul Ioan de Cronstadt, Viaţa mea în Hristos, trad. de Diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, pp. 163 – 164.

[5] Rugăciunea a şaptea a Sfântului Simeon Noul Teolog, Rânduiala Sfintei Împăr­tăşanii, în Liturghier, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000, p. 331.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Voi sunteţi prietenii Mei” (Marţi, Săptămâna a XXXVI-a după Rusalii)
Loading
/

DISTRIBUIE

Emisiuni recente

Efectele tămăduitoare ale rugăciunii

Efectele tămăduitoare ale rugăciunii

  „Nu părăsiți niciodată rugăciunea și Dumnezeu nu vă va părăsi.” (Sf. Nicolae Velimirovici)   Am început în urmă cu câteva săptămâni abordarea unei teme fundamentale, rugăciunea ca experiență a iubirii și a veșniciei, și am discutat în emisiunile precedente...

Taina Mirului. Ce ne spune Biblia? P3

Taina Mirului. Ce ne spune Biblia? P3

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19:00. „Acestea v-am scris vouă despre cei ce vă...