Mărturisirea lui Hristos ca mod de viaţă – Pr. Arhid. Ionuţ Mavrichi

de | dec. 7, 2018 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Nașterii Domnului serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioadele de post unde se cade să ne îndreptăm mai atent către rugăciune, fapte bune și urmarea poruncilor lui Dumnezeu.
Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor continua joi, 13 decembrie 2018 cu invitarea Pr. Arhid.  Ionuţ Mavrichi, slujitor la Catedrala Sf. Spiridon Nou din Bucureşti, consilier patriarhal, cercetător ştiinţific al Academiei Române şi cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Pr. Ionuţ Mavrichi are dublă specializare în teologie şi sociologie, de asemenea şi un doctorat la Dur­ham University din Marea Britanie.
Pr. Ionuţ Mavrichi va participa la ora 18.00 la slujba Vecerniei de la Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul căreia va rosti un cuvînt de învățătură, urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14) să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii va avea titlul: “Mărturisirea lui Hristos ca mod de viaţă”.

Mărturisirea lui Hristos ca mod de viaţă – Pr. Arhid. Ionuţ Mavrichi

Ultimele articole

4 mai – Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Cuv. Monica, mama Fer. Augustin

4 mai – Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Cuv. Monica, mama Fer. Augustin

Sfânta Muceniţă Pelaghia din Tars – A X-a persecuţie declanşată de împăratul Diocleţian a fost una dintre cele mai sângeroase. Creştinii îşi părăseau casele şi toate proprietăţile care le mai aveau şi îşi căutau scăparea prin munţi şi prin păduri. Furia persecuţiei se...

Extinderea intervalului de circulație a liniei expres A1E | CTP

Extinderea intervalului de circulație a liniei expres A1E | CTP

Compania de Transport Cluj-Napoca anunță extinderea  intervalului de circulație a liniei expres A1E, începând cu data de 4 mai.  Astfel, prima plecare din P-ța Mihai Viteazul spre Aeroport va fi la ora 4:00, iar ultima plecare din incinta Aeroportului spre centrul...

Multiculturalismul din Cluj-Napoca

Multiculturalismul din Cluj-Napoca

În cadrul evenimentului „Zilele Clujului” organizat de Primăria Cluj-Napoca, grupul de inițiativă comunitară Impact (reprezentând EthniCity) împreună cu Universitatea BabeșBolyai (UBB) alături de centrele culturale, Institutul Român pentru Pace (PATRIR) și Cluj...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

La Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, marți, 11 octombrie 2022, a avut loc conferința semestrială de toamnă a preoților din Protopopiatul Ortodox Năsăud. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârșit la Biserica „Schimbarea la Față”...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

Clericii din Protopopiatul Ortodox Turda s-au reunit luni, 10 octombrie 2022, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârșit în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Turda, în prezența...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 14)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 14)

Am văzut în emisiunile precedente că multilateralul Pavel Florenski,  teolog, filozof, preot ortodox, matematician, fizician și istoric al artei, avea ca duhovnic un ieromonah de o extremă simplitate, avva Isidor de la schitul Ghetsimani. Când spovedea, „Ochiul...

Despre sminteală

Despre sminteală

Numim sminteală influența rea făcută aproapelui prin cuvinte și fapte nelegiuite, prin care aproapele este atras spre păcat. Cu cât cineva este mai învățat și cu un rang mai mare în viața socială sau slujba Bisericii, cu atât păcatul este mai mare pentru că aceluia ce...