Mesajul Patriarhului Daniel la începutul noului an universitar 2023-2024 | Conlucrarea dintre Biserică și Universitate pentru cultivarea comuniunii dintre generații

de | oct. 1, 2023

La începutul noului an universitar 2023-2024, adresăm un mesaj de binecuvântare tuturor studenților și profesorilor din învățământul universitar și postuniversitar, rugându-ne lui Dumnezeu să le lumineze mințile și să le dăruiască mult spor în acti­vitatea de studiere, cercetare și aprofundare a valorilor spirituale și științifice.

Biserica și Școala sunt chemate să ofere copiilor și tinerilor nu numai știință și educație, ci și sens, pentru a trăi viața în comuniune de iubire și pre­țuire reciprocă. Împreună, Biserica și Universitatea trebuie să prețuiască, să formeze și să ajute tinerii de astăzi, ca aceștia, la rândul lor, să cultive cu încredere și iubire valorile credinței și ale culturii creștine, potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi: „Copii­lor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, căci aceas­ta este bine-plăcut Domnului” (Coloseni 3, 20).

În acest context, ne amintim, cu recunoştinţă, de toți profesorii noștri care ne-au format și ne-au îndrumat pe calea cunoașterii ştiinţifice şi a valorilor spirituale netrecătoare. Performanţa academică şi, mai ales, pasiunea dascălilor români pentru formarea multor generații de absolvenți reprezintă un exemplu viu pentru profesorii și studenții de astăzi, care își pot manifesta pre­țuirea faţă de înaintaşi prin urmarea devotamentului lor în transmiterea cunoştinţelor şi a dorinţei lor de a promova învățământul universitar românesc în context internaţional.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2023 drept An omagial al pastorației persoanelor vârstnice. Bunicii nu trebuie să reprezinte o povară pentru societatea actuală, ci un izvor de binecuvântare şi înţelepciune, dar și de iubire milostivă, prin participarea lor la educaţia copiilor şi a tinerilor. Persoanele în vârstă și tinerii au nevoie unii de ceilalți: bătrânii au nevoie de o consolare și de un cuvânt de încurajare, iar tinerii au nevoie de înțelepciunea, răbdarea și puterea de rugăciune a bătrânilor.

Biserica Ortodoxă Română încearcă să răspun­dă nevoilor de formare a tinerilor și de conștien­tizare a importanței relației dintre generații, prin programe care se desfășoară atât în țară, cât și în străinătate, adaptate fiecărei comunități, cum ar fi: Întâlnirile tinerilor ortodocși din toată lumea, activitățile Asociației Studenților Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), Programul național catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, Proiectul educațional „Alege școala!”, tabere de tineret, pelerinaje pentru elevi și studenți, proiecte social-filantropice, dezvoltate de centrele eparhiale, protopopiate, parohii și mănăstiri.

În acest sens, apreciem în mod deosebit activită­țile de voluntariat, organizate de studenții ortodocși în folosul persoanelor vârstnice, care nu mai au pe nimeni, prin susținerea unor acțiuni umanitare, precum: asigurarea cumpărăturilor de strictă necesitate, sprijin material și emoțional, consiliere psihologică și alte servicii de îngrijiri la domiciliu, aducând prin toate acestea alinare, încurajare și speranță.

Cu prilejul deschiderii noului an universitar 2023-2024, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Învățătorul și Pedagogul divin, să vă dăruiască tuturor, dascălilor, studenților, părinților și bunicilor, sănătate și pace, ajutor și bucurie în activitatea și viața dumneavoastră!

Cu multă prețuire și părintești binecuvântări,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

*Mesaj transmis cu prilejul începutului noului an universitar 2023-2024.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...