Niciodată nu au răsunat în urechile iudeilor contemporani cu Hristos cuvinte mai scandaloase decât: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (8, 34), fiindcă în mentalul colectiv iudaic, crucea însemna cea mai barbară şi mai ruşinoasă pedeapsă, Vechiul Testament considerând crucificaţii ca fiind oamenii blestemaţi de Dumnezeu (Deuteronom 21, 22-23). Nici chiar cuvântarea despre Sine a lui Hristos ca fiind pâinea vieţii care S-a pogorât din Ceruri, şi pe care toţi oamenii trebuie să o mănânce pentru a avea viaţă veşnică (Ioan 6, 32-52), nici chiar vestea Învierii din morţi (Matei 28, 11-15) nu-i va fi scandalizat atât de mult, fiindcă iudeii erau obişnuiţi cu ideea (4 Regi 13, 21; 3 Regi 17, 20-24; Ioan 11, 41-44; Matei 9, 23-26; Luca 7, 11-15), însă perspectiva asumării instrumentului de maximă batjocură în Israel, credem că va fi luxat conştiinţele multora dintre ascultători, deşi evangheliştii nu consemnează aceasta (Matei 10, 38; Luca 14, 27). Discursul acesta despre asumarea Crucii constituia un impediment serios pentru evrei în ideea acceptării mesianităţii lui Iisus Hristos[1], practic Mântuitorul deveniseră pentru ei un propovăduitor incomod (Matei 15, 27-28). Dacă pentru israeliţi mesajul Crucii era pură sminteală sau nebunie oarbă (1 Corinteni 1, 18), pentru păgâni piatra de poticnire era nu neapărat Crucea, deşi era privită de aceştia ca fiind o invenţie barbarică[2], cât Învierea lui Iisus[3], împotrivirea atenienilor faţă de apostolul Pavel se datora propovăduirii mesajului Învierii lui Iisus din morţi (Fapte 17, 30-33). Filozofii atenieni l-au persiflat pe Sfântul Pavel fiindcă în sistemele lor filozofice de gândire, noţiunea de înviere a tuturor morţilor la sfârşitul lumii le era cu totul necunoscută, iar stoicii şi epicureii (filozofii din Atena de atunci), considerau această doctrină pură elucubraţie, o absurditate ce nu merită nici măcar ascultată[4]. Şi astfel iubiţilor, vedem cum mesajul Crucii alături de cel al Învierii, a produs scandal şi rumoare încă de la începutul propovăduirii.
