Mitropolitul Clujului a participat la inaugurarea Castelului Bánffy, restaurat cu sprijinul Consiliului Județean Cluj

de | nov. 23, 2023

Castelul Bánffy din localitatea Răscruci, comuna Bonțida, județul Cluj, restaurat în ultimii doi ani și jumătate, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, printr-o investiție de 11,5 milioane de euro, a fost inaugurat joi, 23 noiembrie 2023, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a numeroși oameni de cultură, a reprezentanților autorităților locale, județene și centrale, precum și a altor invitați.

În deschiderea evenimentului festiv, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat lucrările de restaurare, conservare și punere în valoare a ansamblului monument istoric „Castel Bánffy”. Proiectul a fost derulat în urma accesării de fonduri europene, în valoare de aproximativ 4 milioane de euro, la care se adaugă suma de aproximativ 7,5 milioane de euro, asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean Cluj.

La finalul slujbei, Mitropolitul Andrei a rostit un cuvânt duhovnicesc și i-a felicitat pe toți cei implicați în reabilitarea edificiului, în frunte cu președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

„Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, în capitolul 13, versetul 7, ne spune așa: «Aduceți-vă aminte de înaintașii voștri». Specifică apoi de ce să ne aducem aminte de cei dinaintea noastră: pentru a le imita virtuțile, preocupările, iar apoi, în mod special, Domnul Iisus Hristos ne spune că atunci când oamenii nu-și aduc aminte, atunci când nu mai pomenesc ce a fost, pietrele strigă: «Dacă voi veți tăcea, pietrele vor striga». Iată că, de data aceasta, domnul președinte al Consiliului Județean împreună cu cei ce l-au sprijinit au dat glas pietrelor, iar noi astăzi ne bucurăm de această realizare minunată. O clădire frumoasă, de valoare, a fost repusă în circulație. Să dea Dumnezeu ca multe activități frumoase, educative și pentru folosul oamenilor să se poată organiza aici. Felicitări pentru tot ceea ce ați făcut”, a spus Părintele Mitropolit Andrei.

Apoi, alocuțiuni au rostit președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, vicepreședintele Consiliului Județean, Vákár István, arhitectul Szabolcs Guttmann și alții.

„Palatul Bánffy are o istorie interesantă, atât pentru cei care sunt clujeni, cât și pentru cei care au devenit clujeni. A fost construit undeva în secolul al XIX-lea, de către familia Bánffy, dar ulterior a suferit modificări și transformări. În 1948, statul a naționalizat acest castel, urmând ca el să intre într-o stare avansată de degradare. În anul 2000 a devenit o casă de copii, după care a devenit un depozit de materiale de construcții. Era pe punctul să dispară. În acel moment, am avut o discuție cu colegii mei de la Consiliul Județean și le-am propus să încercăm să restaurăm tot ceea ce a fost aici odinioară, cu finanțare de la județ și de la Uniunea Europeană. Zis și făcut. Colegii mei, undeva în 2016-2017, au depus acest proiect, fiind declarat câștigător. Iată că, după doi ani și jumătate de muncă, putem să spunem că el este finalizat. Clujenii sunt parte din acest proiect, pentru că aici de regăsește contribuția lor la bugetul acestui județ. Îmi place să cred că aceste realizări sunt ale comunității noastre și că fiecare dintre dumneavoastră aveți o parte din această investiție. Acest castel va fi dat în totalitate în folosința publicului, el va intra în folosința asociațiilor, fundațiilor, va deveni centru cultural, va deveni tot ceea ce clujenii doresc. Vom avea tarife modice pentru a fi închiriat și folosit de toată lumea”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, conform monitorulcj.ro

Manifestarea a continuat cu un moment artistic special, fiind susținut de mai mulți instrumentiști ai Filarmonicii de stat „Transilvania”. La final, castelul a putut fi vizitat de cei prezenți, urmând a fi introdus în circuitul turistic al județului.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Consiliul Județean Cluj

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...