Mitropolitul Clujului a resfințit Biserica din Nearșova

de | dec. 15, 2019 | Actualitatea religioasă

În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, 15 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe din localitatea Nearșova, județul Cluj.

Cu acest prilej, Mitropolitul Andrei a resfințit biserica Filiei Nearșova din Parohia Nadășu, Protopopiatul Huedin, care începând cu anul 2013 a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare. Apoi, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, inspectorul eparhial, preotul Vasile Nemeș, protopopul de Huedin, preotul Dan Ionuț Lupuțan, protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, preotul paroh Ioan Vasile Căienar, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre faptul că „Sfânta Liturghie este ospățul credinței”, iar iubirea de plăcere și iubirea de avere îl țin departe de ospățul credinței pe omul postmodern, care se aseamănă cu cel din pilda duminicii, a celor poftiți la cină.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. La chinonic, interpreta de muzică populară Arlesiana Agrijan a cântat mai multe colinde.

La finalul slujbei, părintele paroh Ioan Vasile Căienar a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și celor ce s-au implicat în viața și activitățile filiei.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie și filie, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit sachelar pe parohul Ioan Vasile Căienar, cu dreptul de a purta brâul albastru, fostul paroh, preotul Nicolae Marian Văcariu, a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar domnul Gheorghe Perțe a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, toți binefăcătorii au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire.

 

Lăcașul de cult, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae ”, din Nearșova, a fost edificat în anul 1923, fiind construit din piatră, în stil neobizantin, în formă de arcă, cu o singură absidă pentagonală. În anul 1951, respectiv 1982, biserica a fost restaurată și renovată.

Începând cu anul 2013, biserica a fost supusă, din nou, unor ample lucrări de renovare și înfrumusețare, atât la interior, cât și la exterior, prin implicarea preotului Nicolae Marian Văcariu, iar începând din anul 2016, lucrările au fost continuate de preotul Ioan Vasile Căienar, actualul paroh.

Filia Nearșova este parte integrantă a Parohiei Nadășu, din Protopopiatul Huedin.

Mica comunitate de creștini ortodocși din Nearșova este formată dintr-un număr de 20 de persoane, care au făcut eforturi mari pentru a-și reabilita biserica.

Localitatea este formată dintr-o comunitate mixtă din punct de vedere etnic. Aici locuiesc, deopotrivă, români și maghiari.

Mai multe fotografii AICI  

În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, 15 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 15 decembrie 2019

Foto credit: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

Ultimele articole

25 octombrie – Sf. Mc. Marcian și Martirie; Sf. Tavita

25 octombrie – Sf. Mc. Marcian și Martirie; Sf. Tavita

Sfinții Mucenici Marcian și Martirie – au pătimit în Constantinopol în vremea împăratului Constanţiu (331-361), care trecuse de partea arienilor. Marcian era citeţ (cântăreţ), iar Martirie ipodiacon. Amândoi erau ucenicii Patriarhului Pavel. Sfinţii Marcian şi...