Mitropolitul Clujului: „Tinerii creștini vor salva Europa”

de | sept. 4, 2015 | Actualitatea religioasă, Întâlnirea Tinerilor 2015

Mitropolitul Clujului și-a exprimat în cadrul deschiderii oficiale a Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși de la Cluj, îngrijorarea pentru continentul European, care a intrat în derivă, nu doar din punct de vedere spiritual, ci și demografic.

În opinia Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, tineretul creștin este cel care are puterea de a redresa societatea europeană.

„Dragi tineri, cu vigoarea voastră și cu harul lui Hristos, noi credem că puteți revigora viața spirituală a Europei. Lucrul acesta îl dorim și Îl rugăm pe Dumnezeu să vă ajute în toate proiectele bune pe care le aveți planificate”.

Pentru a reuși această schimbare a Europei, investiția în tineri este cea mai importantă, spune Înaltpreasfinția Sa care le atrage atenția totodată celor care au misiunea de a-i forma și educa.

„Considerăm că investiția în tineri este cea mai importantă. Nu zadarnic ne spune înțeleptul Solomon: «Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie să o aibă și chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea». Noi, cei maturi, avem mare răspundere de ceea ce punem la temelia vieții lor, de felul în care plămădim ființa lor socială. Felul de a fi și pilda personală a fiecăruia dintre noi are mare importanță. Noi trebuie să-i problematizăm cu marile idei spirituale ce frământă omenirea astăzi și să-i încredințăm că integritatea lor sufletească și puritatea vieții sunt cele mai de preț comori pe care le posedă”.

Aici puteți asculta în format audio întregul mesaj al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului:

Ultimele articole

15 martie – Sf. Mc. Agapie, Plisie şi Timolau

15 martie – Sf. Mc. Agapie, Plisie şi Timolau

Aceşti sfinţi mucenici au primit martiriul în vremea împărăţiei lui Diocleţian (284-305), în Cezareea Palestinei, din porunca guvernatorului Urban. Agapie era din cetatea Gaza, Timolau din Pont, Plisie (Puplie) era din Egipt. Cu prilejul unei sărbători păgâne, mai...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatele Cluj I și Cluj II

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatele Cluj I și Cluj II

În perioada 4 octombrie – 15 noiembrie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, se desfășoară...