Monumentul eroilor și casa parohială din Așchileu Mare, binecuvântate de Mitropolitul Clujului

de | sept. 4, 2021

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 4 septembrie 2021, în mijlocul credincioșilor din Așchileu Mare, județul Cluj, cu ocazia sfințirii monumentului eroilor și a casei parohiale din localitate.

De la ora 9:00, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, pr. lect. univ. dr. Gheorghe Șanta, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, preotul paroh Ovidiu Tertiș, precum și alți preoți invitați.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal „Eufonia”, dirijat de arhidiaconul Cristian Deneș.

În cuvântul de învățătură, rostit după citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre semnificația duhovnicească a Anului Nou Bisericesc, precum și despre faptul că „Hristos este Soarele dreptății”, iar în jurul Lui „ar trebui să graviteze toată viața noastră”. De asemenea, i-a felicitat pe credincioși, în frunte cu primarul și parohul comunității, pentru toate realizările din localitate.

 

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, ierarhul l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe preotul paroh Ovidiu Tertiș. Primarului comunei Așchileu, Ana Cighir, i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, viceprimarului Simion Pop și domnului Răzvan Aldea le-a oferit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar domnului Liviu Pop Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. De asemenea, membrii Comitetului și Consilului parohial, precum și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat slujba sfeștaniei la casa parohială, apoi a sfințit monumentul eroilor din centul satului, ridicat în amintirea eroilor locali care au murit în cele două războaie mondiale.

Cu acest prilej, Mitropolitul Clujului le-a vorbit celor prezenți despre importanța cinstirii eroilor neamului românesc. De asemenea, primarul comunei Așchileu, doamna Ana Cighir, a rostit o scurtă alocuțiune, iar Daria Nicoleta Mureșan, fiică a satului, a interpretat cântecul patriotic „Țara mea-i un colț de rai”.

 

Evenimentul s-a încheiat cu ceremonia depunerii de coroane și jerbe de flori la monumentul eroilor, urmată de defilarea gărzii de onoare. Detaşamentul a fost constituit din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa” și ai Batalionului 55 Comunicații și Informatică „Napoca”, alături de Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Anul 2017 în Patriarhia Română

Anul 2017 în Patriarhia Română

La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 28 şi 29 octombrie 2015, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul...

Prima zi a anului 2017 la Parohia Surduc

Prima zi a anului 2017 la Parohia Surduc

În prima zi a anului 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Surduc, Protopopiatul Jibou. Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut...

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, la ceas aniversar

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, la ceas aniversar

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei  Clujului împlinește astăzi, 30 Decembrie 2016, 68 de ani. Cu această ocazie, a fost săvârșită încă de dimineață Sfânta Liturghie de un sobor de preoți, condus de părintele arhimandrit Dumitru...

Întronizarea noului Episcop al Maramureșului și Sătmarului

Întronizarea noului Episcop al Maramureșului și Sătmarului

La Catedrala Episcopală din Baia Mare a avut loc, în cea de-a treia zi a praznicului Nașterii Domnului, ceremonia de întronizare a Preasfințitului Părinte Iustin, noul Episcop al Maramureșului și Sătmarului. Credincioșii maramureșeni au participat în număr mare la...