Muzicieni din opt țări, prezenți la Cluj-Napoca, la Zilele Chitaristice Internaționale

de | oct. 29, 2019 | Cultură

La Cluj-Napoca se va desfășura, în perioada 2 – 6 noiembrie  2019, cea de-a 9-a ediție a Festivalului  „Novum Generatio – Zilele Chitaristice Internaționale”.

Evenimentul, care va avea loc la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” şi la Casino-ul din Parcul Central, reunește invitați din Olanda, Germania, Franța, Austria, Ungaria, Slovenia, Republica Libaneză și România. Totodată, această ediţie aduce iubitorilor muzicii o frumoasă surpriză, unul dintre cei mai influenţi chitarişti ai lumii: Stochelo Rosenberg.

„Festivalul, care propune recitaluri solo, concerte de muzică de cameră, concerte ale tinerelor talente, este un eveniment de anvergură, conceput ca unul intercultural, pe fondul unui dialog interetnic și international, prin intermediul căruia dorim să aducem o contribuție originală în îmbunătățirea unor aspecte din domeniul chitaristic”, anunță organizatorii, Asociaţia „Harmonia Cordis” și  Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”.

Prin organizarea acestui eveniment, principalul scop pe care urmărit este acela de a reuni iubitorii de chitară (studenți la Conservator, elevi sau profesori de la liceele de muzică, tineri amatori, pasionați de acest instrument) în jurul unor mari interpreți de chitară. Pentru publicul auditor, scopul este de a-l introduce în contextul cultural educativ, oferit de spectacole de excepție (recitaluri de chitară solo), unde se interpretează piese noi, originale, executate de cei mai buni maeștri din domeniu, de renume internațional”. Accesul este liber la toate concertele ținute în cadrul festivalului.

 

 

 

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
„Tatăl nostru”, darul Operei din Cluj pentru români, de 1 Decembrie

„Tatăl nostru”, darul Operei din Cluj pentru români, de 1 Decembrie

Într-o perioadă care ne îndeamnă la regăsire interioară și deschidere sufletească, Opera Națională Română din Cluj-Napoca alături de partenerii săi ne oferă o surpriză muzicală de o spiritualitate aparte: rugăciunea „Tatăl nostru”, aranjată pe note de...

Colinde tradiționale din satele clujene, prezentate în online

Colinde tradiționale din satele clujene, prezentate în online

Dintotdeauna, în satele românești, colindatul a fost un impresionant spectacol, care a dat mereu o deosebită solemnitate Crăciunului și tuturor sărbătorilor iernii. În județul Cluj acest obicei se păstrează încă în multe localități. Centrul Județean pentru Conservarea...