Nelipsita cruce de pe masa scriitorului Liviu Rebreanu, alături de fotografii și documente, expusă în satul copilăriei sale

de | nov. 26, 2020

Numeroase obiecte personale care au aparținut scriitorului Liviu Rebreanu, de la naşterea căruia se împlinesc 135 de ani, vor fi expuse la muzeul deschis în satul copilăriei sale, Maieru, din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Expoziţia reuneşte fotografii de colecţie (fiind expuse fotografii din copilăria scriitorului, instantanee cu membrii familiei, cu colegii de şcoală sau prietenii, cu familii care l-au găzduit), documente (telegrame, scrisori, manuscrise, cărţi, acte oficiale etc.) şi diferite obiecte care au aparţinut marelui romancier, aflate astăzi în patrimoniul muzeului.

„Printre acestea se numără masa de brad la care a scris/transcris o parte din „Răscoala” şi „Catastrofa”, costumul din stofă englezească, îmbrăcat câţiva ani la rând în cadrul balului ce se organiza, din 1919, la Sângeorz-Băi, tabachera şi cana de cafea, nelipsita cruce de pe masa scriitorului, umbrela neagră cu inel de argint, cumpărată de la Londra şi alte obiecte personale, donate de soţia şi fiica lui”, se arată într-un comunicat remis de Complexul Muzeal Judeţean.

Expoziţia dedicată lui Rebreanu de la muzeul „Cuibul visurilor” din Maieru va fi deschisă începând de vineri, 27 noiembrie 2020, dată la care se împlinesc 135 de ani de la naşterea marelui romancier, şi va putea fi vizitată pe tot parcursul anului, informează AGERPRES.

Nelipsita cruce de pe masa scriitorului Liviu Rebreanu, alături de fotografii și documente, expusă în satul copilăriei sale
Sala VI din cadrul Muzeului „Cuibul visurilor” din Maieru – „Rebreanu creatorul”

Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în comuna bistriţeană Târlişua, de unde familia s-a mutat la Maieru, localitate în care scriitorul şi-a trăit copilăria şi anii de şcoală primară şi ai cărei oameni l-au inspirat în multe din creaţiile sale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Ensemble Couleurs concertează pe scena Filarmonicii din Berlin

Ensemble Couleurs concertează pe scena Filarmonicii din Berlin

Suntem onorați să anunțăm prezența Ansamblului Couleurs pe scena prestigioasei Filarmonici din Berlin, una dintre cele mai importante instituții culturale din lume. Laureată a Programului “Dimitrie Cantemir” organizat de Institutul Cultural Român, Asociația Culturală...

Expoziția de pictură „SURGHIUN” la Muzeul Mitropoliei Clujului

Expoziția de pictură „SURGHIUN” la Muzeul Mitropoliei Clujului

Muzeul Mitropoliei Clujului are bucuria de a vă invita, joi, 7 septembrie 2023, începând cu ora 17.00, la vernisajul expoziţiei temporare de pictură „SURGHIUN”, expoziție de debut a tânărului artist plastic Constantin Vulturar, student în anul II la Universitatea de...