Nichita Stănescu – o comoară a secolului XX

Nichita Stănescu (numele la naștere Nichita Hristea Stănescu) este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă” .

S-a născut la 31 martie 1933, la Ploieşti, județul Prahova, mama sa fiind Tatiana Cereaciuchin, membră a unei familii de nobili de origine rusă refugiată în România, iar tatăl, Nicolae Hristea Stănescu, fost ţăran devenit meşteşugarşi comerciant.

24 ani mai târziu, acesta debutează în revistele „Tribuna” din Cluj şi în „Gazeta literară”, unde îi sunt publicate trei poezii și tot aici a fost pus pe post de corector şi apoi redactor la secţia de poezie.

Datorită volumului „O viziune a sentimentelor” Nichita Stănescu a primit premiul Uniunii Scriitorilor. Inspirația pentru acest volum a rezultat din iubirea pe care o împărtășea cu poeta şi eseista Doina Ciurea.

Anul 1969 a fost unul important în viața poetului, deoarece în decursul acestuia a primit din nou Premiul Uniunii Scriitorilor după publicarea volumelor de poezii „Necuvintele” . Tot în acelaşi an a fost numit redactor-şef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu.

Câțiva ani mai târziu, după publicarea antologiei „Starea poeziei”, el a primit un nou premiu al Uniunii Scriitorilor, şi astfel a devenit publicist comentator la revista „România literară” iar după scoaterea volumului de poezii „Epica Magna”, Nichita Stănescu a primit premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române.

Autorul a fost inclus pe lista candidaţilor la Premiul Nobel pentru Literatură alături de alte nume mari ale vremii.

La împlinirea a 50 de ani de viaţă, poetului i s-a organizat o sărbătorire naţională, şi în acelaşi an i-a apărut volumul „Strigarea numelui”, la Editura Facla.

Nichita Stănescu s-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 decembrie anul 1983.

El a fost considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.Cititorii l-au văzut ca unul dintre cei mai mari poeți ai secolului XX, cu o unicitate incontestabilă, profunzime și intensitate remarcabilă.

AUTOR: Cătălin Onicaș

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Nichita Stănescu – o comoară a secolului XX
Loading
/
Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. Este inițiatorul romanului modern. S-a născut în luna aprilie 1894, în București. A rămas orfan de mic de ambii părinți și a fost crescut de o doică din familia subcomisarului de...

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini este unul din cei mai mari violoniști ai secolului al XVIII-lea, alături de Vivaldi și Veracini.  Încă de tânăr impresiona prin talentul său la vioară. Acest talent a fost amplificat prin studiu. Toată viața a studiat muzică pentru a deveni tot mai...

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Actor incomparabil de film, radio, teatru, televiziune și voce, care are locul lui în istoria artelor spectacolului din România. Este foarte cunoscut datorită rolului memorabi de Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată,...

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Naist și compozitor român; s-a exprimat artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul) și a reușit să cucerească aplauzele întregii planete. A modificat forma, construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. A introdus naiul în...

Fănuș Neagu – „ultimul mare boem”

Fănuș Neagu – „ultimul mare boem”

Fănuș Neagu a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, scenarist, romancier, dramaturg și gazetar  român, membru al Academiei Române. Fănuș Neagu s-a născut la data de 5 aprilie 1932 în Grădiștea-de-Sus, județul Brăila. După ce a studiat cinci ani în satul natal,...

Maurice de Vlaminck – reprezentant principal al fauvismului

Maurice de Vlaminck – reprezentant principal al fauvismului

Pictor și publicist francez, unul din reprezentanții principali - alături de Henri Matisse, Andre Derain și Raoul Dufy - ai fauvismului, mișcare artistică din anii 1904 - 1908, care punea accentul pe intensitatea culorilor în pictură. Acesta a fost Maurice de...