Nicolae Mavrocordat a fost primul domn al „epocii fanariote”. A încercat să fie un domn drept. Chiar dacă a făcut greșeli a învățat din ele și nu le-a mai repetat. S-a străduit să facă să fie bine pentru popor. A încercat să modernizeze relațiile dintre domnitor și supuși. Cu boierii se comporta ca și cu niște funcționari. A redus din taxe și a depus eforturi să ridice nivelul de educație în locurile unde a domnit.
S-a născut la data de 3 mai 1680 la Constantinopol. Era fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, nume care înseamnă „consilier secret”. Făcea parte din familia fanariotă a Mavrocordaților, dar era înrudit și cu familia Mușatinilor, prin bunica sa, fiica lui Alexandru Iliaş. Tatăl său era om de cultură. Avea studii la Padova și Bologna, a pus bazele bibliotecii familiei Mavrocordat și a scris opere de istorie, filosofie, teologie, retorică şi gramatică.
Tatăl lui era foarte implicat în educarea fiilor săi. A ales cu grijă tutorii, astfel încât copiii să beneficieze de cea mai bună educație. Nicolae Mavrocordat și și-a câștigat renume de erudit. Tatăl său obișnuia să apeleze la el pentru lămurirea anumitor lucruri. La vârsta de 18 ani a devenit mare interpret al Porții.
Zece ani mai târziu, după cum era obiceiul în Imperiul Otoman, tatăl lui Nicolae Mavrocordat îi cumpără domnia în Moldova. În anul 1709 primește firmanul de recunoaștere și sosește în anul următor la Iași.
Ca domn, a încercat să-i ajute pe țărani. Înainte de mazilirea fostului domn, boierii strângători de dări au adunat taxele. Pentru că scaunul domnesc a rămas vacant, aceștia și-au păstrat banii pentru ei în loc să-i verse în vistierie. Domnitorul le-a ordonat să întoarcă banii contribuabililor. Pentru aceasta a respins boierimea locală și a încercat să-și aducă oameni de încredere din Fanar. A adus atât de mulți încât cronicarul Nicolae Mustea scria ironic că “că să se pusteise Fenerul”. Pregătirea sa intelectuală s-a văzut în felul lui de a cârmui. A modernizat relaționarea dintre stăpân și supus. Nu-i trata pe boieri ca pe niște sfetnici, ci ca pe niște funcționari de rând. Și pentru a remedia din nedreptățile ce se făceau de când erau adunate taxele a impus un impozit stabil numit „rupta”, colectat în patru rate.
În anul 1709 regele Suediei pierde bătălia de la Poltava și se refugiază în Moldova. Acesta i-a cerut mai multe provizii decât putea să-i ofere. Ostașii suedezi au început să prade țara, iar regele suedez a mers cu pâră la sultan. De el s-au mai plâns și alți boieri. Alături de pâri, se mai dorea ca domnul Moldovei să fie un adversar al lui Constantin Brâncoveanu, ca nu cumva Țările Române să se alieze. A fost înlocuit cu Dimitrie Cantemir în anul 1710. După numai un an, acesta fuge în Rusia și astfel Nicolae Mavrocordat își reia tronul în anul următor.
Pentru că cel dinaintea, Dimitrie Cantemir s-a aliat cu Rusia, sultanul s-a hotărât să nu mai vândă pe bani domnia oricui oferă mai mult. De acum înainte domnitorii să fie numiți. Astfel, Nicolae Mavrocordat a fost primul domn numit. A fost trimis în Moldova între 1711-1715 și Muntenia în 1716.
Întors în Moldova, țara era grav afectată de prădăciunile făcute de suedezi. De asemenea a învățat din greșeli. Nu putea da la o parte boierimea locală și să o înlocuiască cu greci. A învățat să colaboreze mai mult cu localnicii. Cronicarul Ion Neculce scrie că: “Nărocul ţării că s-au tâmplat atunci de au venit Neculai Vodă. Iar de-ar hi venit atunce altu domnu, mai prost, ar hi fost pre rău de moldoveni”.
Pentru poporul de rând a redus taxele. A spus că “cei care impilează pe supuşi în dări, aprind o năprasnică flacără de ură… Dăjdiile se cade să fie moderate, să nu smulgă, cum zice proverbul, şi pielea împreună cu lâna”. De asemenea, pentru că era în bune relații cu Poarta, lua apărarea multor boieri şi orăşeni pământeni, care erau reclamaţi de negustorii turci că în timpul războiului ruso-turc din 1711 ar fi fost deposedaţi de averi de către moldoveni.
Nicolae Mavrocordat a favorizat dezvoltarea învățământului în Moldova. În anul 1714 a reorganizat Academia Domnească din Iași. Din porunca domnitorului, cronicarul Nicolae Costin a alcătuit un corp de cronici, care povestesc istoria Moldovei.
În perioada anul 1716 a fost numit domn în Muntenia. În același an a îzbucnit războiul dintre turci și austrieci în urma căruia Oltenia a fost anexată de către habsburgi. După război. Nicolae Mavrocordat s-a văzut nevoit să ucidă câțiva boieri care erau partizani germanilor. Domnitorul a fost prins și dus la Sibiu. După Pacea de la Passarowitz din 1718 ajunge din nou pe tron. În timpul acestei domnii a construit lângă București Mănăstirea Văcărești și a obligat episcopia din Bacău să aibă o școală grecească și slavonească.
De numele lui se leagă mai multe cărți. A scris Sfaturi (manuscris), Despre datorii (tipărită la Londra), Cuvânt împotriva nicotinei (Iaşi, 1786), și Precuvântări la actele patriarhaliceşti (manuscris).
A trecut la cele veșnice în data de 14 septembrie 1730 după ce s-a îmbolnăvit de ciumă. A fost inmormântat la ctitoria sa, mănăstirea Văcărești.
Nicolae Mavrocordat a încercat să fie un domn drept. Chiar dacă a mai făcut greșeli, a învățat din ele și nu le-a mai repetat. A fost un domn interesat de cultură și a încercat să îmbunătățească starea intelectuală în locurile în care a domnit.
Surse:
http://istoria.md/articol/89/Nicolae_Mavrocordat,_domn_al_Moldovei
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Mavrocordat
