O nouă generație de absolvenți la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj

de | mai 23, 2017

O nouă promoţie de absolvenţi a încheiat luni, 22 mai 2017, cursurile în mod festiv la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. Elevii claselor a XII-a au participat de dimineață în capela instituţiei de învăţământ, la Sfânta Liturghie, iar apoi în jurul orei 15:00 în curtea liceului, la festivitatea de premiere.

Festivitatea de sfârșit de an a avut loc în prezența Înaltpreasfițitului Părinte Andrei, a cadrelor didactice de la Seminar, a părinților și a celor apropiați. ÎPS Andrei i-a felicitat pe elevi și, în acest context, și-a amintit cu nostalgie că în urmă cu 50 de ani și el a simțit emoțiile terminării liceului:

Părintele director, Liviu Vidican Manci le-a spus elevilor că orice ar face în viață să evite să fie indiferenți față de cei din jurul lor, explicându-le că indiferența nu este decât lipsa iubirii:

Au fost părtați la emoțiile elevilor și reprezentanți ai Facultății de Teologie Ortodoxă. Pr. Ioan Chirilă, președintele senatului Universității Babeș-Bolyai le-a urat absolvenților succes la examenele ce urmează, încredințându-i că rugăciunea tuturor îi va însoți:

Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj au scăpat oficial de școală, dar nu și de învățat pentru că îi așteaptă examenul de bacalaureat.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Sâmbătă, 24 iunie 2017, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului de vară al acestui așezământ monahal. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către...

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al Mănăstirii „Sfântul Vasile cel Mare” de la Someșul Cald a fost sărbătorit sâmbătă, 24 iunie 2017, de praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Ierarhul a săvârșit alături de...

Spectacolul „Când dai viață din viață” la Gherla

Spectacolul „Când dai viață din viață” la Gherla

Protopopiatul Gherla și Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși (ATCOR) Gherla organizează, pe 29 iunie, la Cinematograful „Pacea” din localitate spectacolul „Când dai viață din viață”. „Evenimentul nostru își propune să aducă o mărturie bună despre darul cel mai de...