Pachete cu alimente de Paşti pentru familiile nevoiaşe din Baia Mare

de | apr. 28, 2016 | Actualitatea religioasă

În Săptămâna Patimilor, parohia „Naşterea Domnului” din Baia Mare a desfăşurat o acţiune social-filantropică, destinată familiilor aflate într-o situaţie materială precară.

Pe toată durata Postului, Comitetul de femei al bisericii şi Consiliul Parohial, prin preoţii slujitori, au făcut un apel credincioşilor în privinţa colectei de alimente de sărbători pentru familiile nevoiaşe din cadrul parohiei. Din bunurile donate, conducerea bisericii a pregătit zeci de pachete cu alimente, în valoare de 150 lei fiecare.

„Fiecare pachet conţine două, trei sticle cu ulei, câteva kilograme de zahăr, de făină, un jambon, un cozonac, un iepuraş de ciocolată pentru copii; tot ce se pune în ziua de Paşti pe masă. Pachetele au ajuns  la 75 familii aflate în nevoie. Nu am ţinut cont de confesiune, după cum nu ne-am limitat strict la graniţele parohiei noastre, mai ales că sunt multe persoane ce locuiesc singure în apartamente, mulţi oameni fără venituri şi copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate. Sunt destui oameni nevoiaşi”, a spus părintele paroh Vasile Augustin.

Acţiunea social-filantropică a bisericii „Naşterea Domnului” din Baia Mare are loc de două ori pe an, în Postul Paştilor şi al Crăciunului, când credincioşii parohiei înfăptuiesc o bună pildă de iubire creştinească.

2

„A devenit o tradiţie ca în fiecare post să avem grijă de cei care sunt în nevoie. A fost suficient să facem un singur anunţ și credincioşii cu posibilitate materială să se arate dornici să-i ajute pe cei care au mai puţin”, a adăugat părintele Vasile Augustin.

„Ne dorim ca cei care vor primi aceste pachete să ştie că nu sunt singuri, că există oameni care se gândesc la ei oameni care îndreaptă spre dânşii numai gânduri bune, urări de sănătate, sărbători fericite şi pace în suflet”, a precizat Ana Sfara, preşedinta Comitetului de femei al bisericii „Naşterea Domnului” din Baia Mare.

Ionuţ BABICI-BUDA

 

Ultimele articole

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 14)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 14)

Am văzut în emisiunile precedente că multilateralul Pavel Florenski,  teolog, filozof, preot ortodox, matematician, fizician și istoric al artei, avea ca duhovnic un ieromonah de o extremă simplitate, avva Isidor de la schitul Ghetsimani. Când spovedea, „Ochiul...

Rugăciunea la Sfântul Simeon Noul Teolog

Rugăciunea la Sfântul Simeon Noul Teolog

Rugăciunea ocupă un loc central în spiritualitatea Cuviosului Someon Noul Teolog. El vorbește adeseori despre rugăciune în mod constant în scrierile sale. Deși nu o face în mod sistematic și teoretic și nu dă nicio metodă științifică a felului în care ar trebui făcută...

Despre sminteală

Despre sminteală

Numim sminteală influența rea făcută aproapelui prin cuvinte și fapte nelegiuite, prin care aproapele este atras spre păcat. Cu cât cineva este mai învățat și cu un rang mai mare în viața socială sau slujba Bisericii, cu atât păcatul este mai mare pentru că aceluia ce...

Capela mortuară din Zagra, sfințită de Mitropolitul Clujului

Capela mortuară din Zagra, sfințită de Mitropolitul Clujului

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat joi, 11 noiembrie 2021, în mijlocul comunității din Zagra, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, în după-amiaza zilei,...