Paraclisul care nu se va sfârși…

de | sept. 7, 2021 | Eseu

Cel ce simte ce-a pierdut, vrea să plângă ce a pierdut. Și cel ce dorește un lucru, ia asupra lui multe călătorii și necazuri, în stăruința de a dobândi lucrul dorit” (Avva Varsanufie, Filocalia XI).

Acest articol este un manifest al orgoliilor regionale, al vizibilității locale și al autonomiei identitare. El pledează pentru recunoașterea unui caracter specific unei arii culturale și cere, în măsura posibilităților, reconectarea la peisajul originar.

Este vorba de Maica Domnului. Măicuța noastră, bucuria tuturor. Paragraful anterior nu este accidental, ci am încercat printr-o îndrăzneală de partizanat să ajung în miezul unui adevăr legat de Născătoarea de Dumnezeu. Pentru noi, transilvănenii tuturor confesiunilor istorice, Maica Domnului este cea care ne adună și ne unește sub acoperământul maternității sale protective.

Măsura acestei credințe este amenințată de o parte din autohtonii care neagă, minimizează sau desconsideră cultul Maicii Domnului ca fiind o întreprindere mai puțin biblică și mai mult tradițională.

Liantul nostru cu Născătoarea de Dumnezeu nu se întemeiază pe bătăliile hermeneutice în care eu parez lovitura unui citat scripturistic cu un altul pentru ca mai apoi la rândul meu să ofer o mostră de prea-știință biblică. Dragostea față de Fecioara Maria vine din firescul regăsirii ei în substanța noastră umană care prețuiește mama. Putea fi mama Mântuitorului Hristos doar o apariție periferică în istoria credinței noastre?!

Fiindcă Iisus Hristos este Dumnezeul nostru, la rândul său și Maica Sa face parte din credința noastră. Noi o cinstim și o prea-cinstim pe cea care L-a ținut la sânul său pe Cel Care S-a înomenit pentru salvarea noastră din întunericul etern al dispariției. Nu era și nu este posibil ca această făptură discretă și credincioasă întru toate (cf. Luca 1,38) să fie lipsită de căldura sufletelor noastre.

Maica lui Dumnezeu este biserică pentru că ea ține sub cupola credinței în Fiul ei pe toți cei care suspină și așteaptă mângâiere spirituală. Un atare chip de maică, excepțional în delicatețea sa, a strâns de atâtea ori creștinii în rugăciune. Fie ortodocșii, fie romano-catolicii, greco-catolicii sau alții s-au minunat în fața icoanelor sale (precum cea făcătoare de minuni de la Nicula), au alcătuit replici naiv-populare, artistice, elitiste, în tonuri imperiale sau cu abstractizări nemaiîntâlnite. Fecunditatea unor astfel de creații a mers mână-n mână cu toponimia și întâlnirea sacră. La fel de magnetice și prolifice sunt denumirile icoanelor Maicii Domnului. Indiferent că aparțin mediului autohton, elen, celui slav sau chiar apusean și sud-american reprezentările iconice ale Născătoarei de Dumnezeu domină arta creștină prin titulaturi: Povățuitoarea, Pantanassa, Paramithya, Potirul nesecat, Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră, Kazanskaia, Smolenskaia, Umileni, Rugul Aprins, de la Neamț, Prodromița, Îndrumătoarea, de la Poceav, de la Ierusalim, Madonna Lisa, Fecioara de la Guadalupe și alte nenumărate Madonne și statui pe care ignoranța mea nu le poate cuprinde. Toate mărturisesc legătura maternă indisolubilă pe care umanitatea o are cu Fecioara Maria.

Muntele Athos, peninsula greacă ce adăpostește cele mai cunoscute vetre monahale ale Ortodoxiei, este Grădina Maicii Domnului. România este de asemenea numită uneori Grădina Maicii Domnului. Cele mai cunoscute pelerinaje din Europa catolică sunt pelerinaje în cinstea Maicii Domnului (Lourdes, Medjugorje, Fatima, Șumuleu-Ciuc) și exemplele pot continua.

Nu poți creștin fără a i te închina Maicii Domnului și nu poți fi transilvănean fără a o prețui pe Maica Domnului. Sigur că și românii din exteriorul arcului carpatic o cinstesc pe Maica Domnului și intenția mea nu e de a crea segregări culturale, ci de a evidenția sensibilitățile zonale care cu siguranță au o oarecare influență occidentală în felul de a se manifesta.

Așa că noi creștinii închinători la picioarele Fecioarei simțim pe undeva că ceva     s-a pierdut din evlavia datorată Maicii Domnului, ceva s-a evaporat sub presiunea crescândă a logicismelor etice și distante, ceva a îndepărtat aderența masivă la cinstitul sceptru al Împăratului Hristos.

Nu vom transforma însă aceste puține rânduri în analize pretențioase, ci în calitate de fii ai lacrimilor sale ne rugăm pentru împărtășirea din aceeași năstrapă de aur, adică din același potir de aur.

Pentru acest deziderat, vom lua asupra noastră călătorii și necazuri în speranța că străduința ne va lăsa să ne apropiem de prealuminatul nor al muntelui umbrit unde mistuie cu milă rugul cel neaprins al Născătoarei de Dumnezeu.

 

Ultimele articole

Domnul și prim-planul vieții omenești

Domnul și prim-planul vieții omenești

Introducere Precum arareori se întâmplă, Evanghelia de astăzi compilează două pasaje din capitole diferite ale relatării mateene. În fapt, sunt texte cu același mesaj și cu accente ce converg. Cel dintâi face parte dintr-o unitate tematică în care Hristos îi trimite...

Darurile Duhului Sfânt asupra trimișilor lui Dumnezeu

Darurile Duhului Sfânt asupra trimișilor lui Dumnezeu

Adevărat, adevărat vă spun că cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte. Şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Acela pe care-l trimite Hristos, o, ce fiinţă trebuie să fie acela şi ce lumină trebuie să-l învăluie,...

Pogorâre și ascensiune la Cincizecime

Pogorâre și ascensiune la Cincizecime

Scrutând profunzimile, unii comentatori au cumpănit cvasi-liric universalitatea Revelaţiei, atribuindu-le iudeilor darul peșterii din Betleem pentru Fiul lui Dumnezeu, iar elinilor darul „peșterii lui Platon”[i] pentru Duhul lui Dumnezeu. E aici o cursă asemănătoare...

Mai multe din Eseu
Mărturie și martiriu

Mărturie și martiriu

Creștinismul a fost de la început o experienţă. A fost experienţa unui grup de oameni care s-au adunat în jurul Aceluia pe care, pe parcursul petrecerii lor împreună, L-au descoperit a fi Însăși Viaţa. Iar entuziasmul pascal ce i-a cuprins după Învierea Sa din morţi...

Sfântul Ioan de Kronștadt – Preotul de foc

Sfântul Ioan de Kronștadt – Preotul de foc

La anumite răstimpuri, din popor se ridică oameni în care Duhul lui Dumnezeu lucrează cu putere. În Rusia sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX, Sf. Ioan de Kronștadt adeverește permanenta actualitate a sfințeniei. În vremuri sufocate de formalism și...

Respingerea iubirii lui Dumnezeu, drama omului contemporan

Respingerea iubirii lui Dumnezeu, drama omului contemporan

Duminica a 28-a după Rusalii, numită și Duminica Sfinților Strămoși după trup ai Mântuitorului Hristos, ne propune la Sfânta Liturghie o temă impresionantă de-a dreptul: pilda celor chemați la cină. Este o Duminică din preajma Crăciunului și Sfânta Evanghelie ne aduce...

Smartphonul, Internetul și Crăciunul

Smartphonul, Internetul și Crăciunul

Nașterea Domnului vine cu multă bucurie pentru creștinii credincioși. E sărbătoarea darurilor, a generozității, a timpului petrecut în familie. Pentru cei care au copii și nepoți, încă suficient de mici pentru a se arăta încântați de cadouri, bucuria e îndoită. Pentru...

Cultul Sfântului Nicolae în tradiția Bisericii

Cultul Sfântului Nicolae în tradiția Bisericii

Realizarea unei biografii a Sfântului Nicolae, în sensul modern al termenului, reprezintă un deziderat. Cercetătorii au privit cu scepticism un asemenea demers, întrucât au întâmpinat dificultăți în corelarea diferitelor surse referitoare la viața Sfântului Nicolae....

Trăirea evanghelică în viața Sfântului Ierarh Nicolae

Trăirea evanghelică în viața Sfântului Ierarh Nicolae

Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai mari și mai populari sfinți ai Bisericii. Numit al doilea Înaintemergător, prieten și laudă a apostolilor (Acatist), întâi stătător al ierarhilor, se bucură de o mare iubire și cinstire din partea credincioșilor, poate...