Părintele Ioanichie Bălan – un cuvios al zilelor noastre

Părintele Ioanichie Bălan s-a născut în data de 10 februarie 1930, în localitatea Stănița. După ce a absolvit Liceul comercial din Roman, în 4 noiembrie 1949, intră ca frate la Mănăstirea Sihăstria.

Este tuns în monahism și hirotonit diacon în anul 1953. Între 1949-1971 a fost casier, contabil, secretar și ghid al mănăstirii. În această perioadă este remarcat ca bun predicator.

În anul 1971 a fost transferat la Mănăstirea Bistrița din județul Neamț.

În perioadata 1971-1975 urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. În data de 2 februarie 1979, ierodiaconul Ioanichie Bălan este hirotonit preot.

În anul 1990 revine la Mănăstirea Sihăstria unde se remarcă pentru activitatea sa de scriitor și editor de cărți.Printre titluri putem aminti: Patericul românesc, Convorbiri duhovnicești, Viețile sfinților pe septembrie, Viața părintelui Cleopa. De asemenea putem aminti că a editat  Viețile Sfinților în 12 volume, după ediția mitropolitului Grigorie Dascălul.

În ultimii ani ai vieții, treptat, a scurtat tot mai mult  discuțiile cu vizitatorii pentru a se putea ruga mai mult în taină. În ultimele luni de viață aproape că nu mai vorbea cu nimeni.  La un moment dat, în timp ce un frate era la el în chilie a sosit  un alt frate și discuția a alunecat spre lucruri lumești. Părintele Ioanichie, care aproape că nu mai vorbeași-a ridicat glasul și a spus „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul. Pe toate să le lăsăm și numai pe aceasta să o lucrăm“. A oprit astfel pe cei doi călugări să se abată spre vorbe nefolositoare.   Cei care l-au cunoscut  pe părintele Ioanichie Bălan spun că în jurul lui se simțea o atmosferă de bucurie și pace. Vorbea foarte puțin, dar atunci când îi spunea cuiva un lucru, prin frazele sau chiar propozițiile sale scurte îi dădea sfat pentru frămâtarea din adâncul sufletului.

Părintele Ioanichie Bălan a trecut la cele veşnice în dată de 22 noiembrie 2007, în chilia sa din Mănăstirea Sihăstria, la vârsta de 77 de ani. Este cunoscut astăzi drept unul din marii duhovnici ai României, alături de părintele Paisie Olaru și părintele Ilie Cleopa.

 

Bibliografie:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioanichie_Bălan

https://doxologia.ro/arhimandritul-ioanichie-balan

https://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-ioanichie-balan-126697.html

http://www.cuvantul-ortodox.ro/p-ioanichie-balan-sfarsit-copil-moarte-sfintenie/

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Părintele Ioanichie Bălan – un cuvios al zilelor noastre
Loading
/
Selma Lagerlöf – un suflet nobil

Selma Lagerlöf – un suflet nobil

Selma Ottilia Lovisa Lagerlöf a fost o scriitoare și profesoară suedeză. Ea a fost prima   femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (1909) și prima femeie membră a Academiei Suedeze (1914). Opera ei bazată pe legendă a fermecat generații la rând. Ea apare...

Nicolae Botnariuc – zoolog și biolog român

Nicolae Botnariuc – zoolog și biolog român

Zoolog și biolog român, ales ca membru al Academiei Române (corespondent în 1974 și titular în 1990). A fost autor a peste 150 de lucrări științifice, a condus colectivul de elaborare a lucrării Fauna României, ca și prima expediție românească...

Albert Einstein – deschizător de orizonturi

Albert Einstein – deschizător de orizonturi

Albert Einstein este unul din cei mai mari oameni de știință ai istoriei. Teoriile sale stau la baza oricărei călătorii în spațiu. Cercetările sale au schimbat felul în care privim universul. Acestea au contribuit  la  progresul tehnologic incredibil al secolului...

Constantin Popovici – matematician și astronom român

Constantin Popovici – matematician și astronom român

Constantin Popovici a fost un matematician, astronom și profesor universitar. Constantin Popovici s-a născut în anul 1878 în Iași. A absolvit şcoala primară “Gheorghe Asachi” şi Liceul Naţional din orașul său natal (Iași). Încă din tinerețe a dat dovadă de talentul...

Pr. Ioan Coman – Unul din cei mai mari patrologi români

Pr. Ioan Coman – Unul din cei mai mari patrologi români

Părintele Ioan Coman este unul din cei mai importanți patrologi români. A publicat sute de lucrări de patrologie, filologie, cultură clasică, istoria religiilor, ecumenism. A publicat traduceri, cuvântări, recenzii. Toate lucrările sale însumează peste 8,000 de...

Dumitru Caracostea – Critic, istoric literar și folclorist român

Dumitru Caracostea – Critic, istoric literar și folclorist român

Critic, istoric literar și folclorist român. Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stiliști ai literaturii române. Acesta a fost Dumitru Caracostea. S-a născut la 10/22 martie 1879, la Slatina, Olt. Acesta a avut o descendență aromână....