Părintele Mitropolit Andrei, prezent la prima ședință din anul 2020 a preoților clujeni

de | ian. 23, 2020

Părintele Mitropolit Andrei a participat astăzi, 23 ianuarie 2020,  la prima ședință din acest an a preoților clujeni.

Întâlnirea a debutat la ora 10:00, cu o slujbă de mulțumire, oficiată în capela Facultății de Teologie Ortodoxă din oraș, situată pe str. Episcop N. Ivan. Lucrările ședinței au fost deschise în Aula instituției, de părintele protopop Alexandru Constantin Ciui, care l-a invitat pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Chiriarhul locului, să adreseze preoților clujeni un cuvânt de binecuvântare și totodată de încurajare acum, la început de an.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei  le-a adresat câteva îndemnuri cu privire la viața duhovnicească și activitatea pastorală zilnică. De asemenea, Ierarhul a subliniat importanța unității pentru succesul misiunii:

„Sfântul Ignatie Teoforul subliniază cât de puternică trebuie să fie legătura dintre mine și frățiile voastre și între voi laolaltă pentru că succesul misiunii noastre stă într-o foarte bună conlucrare duhovnicească. Unii altora trebuie să ne dăm curaj și tot anul acesta să fie marcat de o trăire duhovnicească serioasă.”

Tot acum, Părintele Mitropolit Andrei a evidențiat trei dintre direcțiile misiunii preoțești: catehizarea, filantropia și  administrația.

În continuare, Protopopul de Cluj-Napoca, părintele Alexandru Ciui, a prezentat statistica activităților din anul precedent și a arătat câteva dintre preocupările pentru anul 2020.

Prezent în calitate de gazdă, părintele prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a subliniat importanța misiunii în rândul intelectualilor, atrâgând atenția asupra pregătirii continue a preotului.

La final, preoții participanți au putut lua cuvântul asupra temelor dezbătute. La întâlnirea de lucru a preoților clujeni, prima din acest an, a participat Părintele Mitropolit Andrei, o tradiție începută anul trecut de protopopul municipiului Cluj-Napoca, părintele Alexandru Ciui. Ședința administrativă s-a încheiat cu o serie de gânduri și urări la început de an nou din partea conducerii Arhiepiscopiei Clujului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Icoane cu valoare inestimabilă la Muzeul Mitropoliei Clujului

Icoane cu valoare inestimabilă la Muzeul Mitropoliei Clujului

Începuturile datează din 1924, din timpul episcopului Nicolae Ivan, dar abia în 1938 Muzeul Eparhial se deschide pentru public în câteva săli de la etajul doi al reşedinţei episcopale. Colecţiile cuprindeau obiecte de cult, icoane, tipărituri şi manuscrise, documente...

Anul 2017 în Patriarhia Română

Anul 2017 în Patriarhia Română

La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 28 şi 29 octombrie 2015, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul...

Prima zi a anului 2017 la Parohia Surduc

Prima zi a anului 2017 la Parohia Surduc

În prima zi a anului 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Surduc, Protopopiatul Jibou. Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut...

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, la ceas aniversar

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, la ceas aniversar

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei  Clujului împlinește astăzi, 30 Decembrie 2016, 68 de ani. Cu această ocazie, a fost săvârșită încă de dimineață Sfânta Liturghie de un sobor de preoți, condus de părintele arhimandrit Dumitru...

Întronizarea noului Episcop al Maramureșului și Sătmarului

Întronizarea noului Episcop al Maramureșului și Sătmarului

La Catedrala Episcopală din Baia Mare a avut loc, în cea de-a treia zi a praznicului Nașterii Domnului, ceremonia de întronizare a Preasfințitului Părinte Iustin, noul Episcop al Maramureșului și Sătmarului. Credincioșii maramureșeni au participat în număr mare la...