Doctor în drept constituțional, scriitor, publicist și critic literar, originar din comuna Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la creștinism în închisoarea de la Jilava, unde a fost botezat de Părintele Mina Dobzeu. Autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. Acesta a fost Părintele Nicolae Steinhardt.
S-a născut la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon de lângă București într-o familie evreiască. Tatăl său, inginerul și arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul fabricii de mobilă și cherestea. Acesta a participat activ la Primul Război Mondial. A fost rănit la Mărăști și decorat cu ordinul Virtutea Militară.
Între anii 1919–1929 a urmat cursurile școlii primare (în particular și la școala „Clemența”) și ale liceului Spiru Haret. Printre colegii de aici se numărau Constantin Noica, Mircea Eliade, Aşavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu ș.a. . Singurul elev de confesiune mozaică, a urmat alături de colegii săi cursurile de religie creștină, cu preotul Georgescu-Silvestru, care de mai multe ori spunea clasei: „decât să văd ministru al Cultelor pe un papistaș ca Maniu, mai bine pe un jidan de-al nostru, băiat de treabă cum e” .
Între 1934 și 1947 Steinhardt a pus accentul pe activitatea sa literară.
În 1958 a fost arestat Constantin Noica și grupul său de prieteni din care făceau parte și Nicu Steinhardt, alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova ș.a. La 31 decembrie 1959 a fost convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat și implicat în „lotul intelectualilor mistico-legionari”. Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, a fost condamnat în „lotul Pillat-Noica” la 13 ani de muncă silnică, sub acuzația de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”.
Acest eveniment a înlăturat „orice dubiu, șovăială, teamă, lene, descumpănire” și a grăbit luarea deciziei de a se boteza. La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl botează întru Iisus Hristos, naș de botez fiindu-i Emanuel Vidrașcu (coleg de lot, fost șef de cabinet al mareșalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoți romano-catolici, doi preoți uniți și unul protestant, „spre a da botezului un caracter ecumenic” (cf. Jurnalul fericirii) .
Nicolae Steinhardt a scris următoarele în „Jurnalul fericirii” : „Părintele Mina mi-a impus numai câteva lecţii de catehizare şi le făceam şezând pe marginea unui pat de fier, cu spatele spre uşă, unul lângă altul, vorbind în şoapte. Suntem, fireşte, amândoi în uniformă de puşcăriaş“. „Mi-a spus că vrea să treacă la creştinism. Eram cu alţi doi preoţi greco-catolici, dar a ales să fie botezat ortodox. Nu aveam nici sfintele vase, nici veştminte, nu aveam nimic, doar eram în închisoare. Păstrasem nişte pâine de la masă, iar vin am făcut din două kilograme de struguri primite în pachet în coloniile de muncă“.
A fost supus rigorilor detenției din închisorilor comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964 când a fost eliberat, în urma grațierii generale a deținuților politici. Îndată după eliberarea din detenție, la schitul bucureștean Darvari, și-a desăvârșit taina botezului prin mirungere și primirea Sfintei Împărtășanii.
După 1964, la insistențele prietenilor săi C. Noica și Al. Paleologu, Steinhardt a reintrat în viața literară prin traduceri, medalioane, eseuri, cronici publicate în Secolul 20, Viața Românească, Steaua, Familia, Vatra, Orizont, Echinox, Opinia studențească ș.a. . În urma acestor colaborări, au rezultat mai multe volume de eseuri și critică literară: Între viață și cărți (1976), Incertitudini literare (1980, care primește Marele Premiu al criticii literare).
Episodul a dat naștere cărții Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar. Redactat la începutul anilor ’70, această primă variantă – circa 570 de pagini dactilografiate – este confiscată de Securitate în 1972 și îi va fi restituită în 1975, după numeroase intervenții pe lângă Uniunea Scriitorilor. Între timp, autorul a finalizat a doua variantă, mai amplă, de 760 pagini dactilografiate. „Jurnalul fericirii” a fost confiscat a doua oară în 1984.
În tot acest timp a redactat mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din țară, două dintre ele ajungând în posesia Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca, la Paris. Monica Lovinescu a difuzat-o în serial la microfonul postului de radio Europa Liberă între anii 1988 și 1989 .
La data de 16 august 1980 a fost tuns în monahism la mănăstirea Rohia de către episcopul Iustinian Chira și arhiepiscopul Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa lor ocrotitoare. Arhimandritul Serafim Man, starețul mănăstirii Rohia, l-a integrat în obștea mănăstirii. Aici părintele a pus în ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii și s-a integrat în viața acesteia (a participat la slujbe, a povățuit pelerinii, a predicat) .
Părintele Nicolae Steinhardt a murit joi, 30 martie 1989.
Surse:
https://ro.orthodoxwiki.org/Nicolae_Steinhardt
https://citateortodoxe.ro/biografie/parintele-nicolae-steinhardt
