Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române aniversează împlinirea vârstei de 70 de ani

de | iul. 20, 2021

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel îşi sărbătoreşte ziua numelui de botez şi ziua de naştere în zilele de 20, respectiv, 22 iulie 2021. Biroul de presă transmite printr-un comunicat cum se desfăşoară evenimentele aniversare.


Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române aniversează împlinirea vârstei de 70 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Sfânta Liturghie marţi, 20 iulie 2021, în ziua de cinstire a Sfântului și slăvitului Proroc Ilie, în Paraclisul cu acelaşi hram din Reşedinţa Patriarhală, deoarece Preafericirea Sa a primit la Sfântul Botez numele Ilie (Dan-Ilie).

Miercuri, 21 iulie 2021, în Palatul Patriarhiei, va avea loc slujba de Te Deum şi şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În ziua de joi, 22 iulie 2021, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale va fi săvârșită o slujbă de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi asupra ierarhilor, clericilor, monahilor şi credincioşilor mireni.

La finalul acestei slujbe se va citi Actul Aniversar al Sfântului Sinod, la împlinirea vârstei de 70 de ani ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

După aceste momente liturgice se va desfășura, în sala Aula Magna din Palatul Patriarhei, un Moment aniversar, în timpul căruia vor fi prezentate mesajele din partea autorităţilor de stat, precum și din partea altor instituţii publice. În încheiere vor fi prezentate un volum şi un film aniversar.

Mesajele de felicitare cu ocazia aniversării zilei de naștere a Patriarhului României pot fi înmânate direct la Cabinetul Patriarhal sau trimise la adresa de e-mail cabinet.patriarhal@patriarhia.ro, ori la numărul de fax 021.406.71.62.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit : arhivă Basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Predica, tămăduire și îndreptare prin cuvânt

Predica, tămăduire și îndreptare prin cuvânt

Preoții din Protopopiatul Cluj I s-au întrunit joi, 09 martie 2017, în ședința lunară de lucru. Aceasta a fost condusă de părintele protopop Dan Hognogi și a avut loc în biserica „Sfânta Treime” de pe strada Bisericii Ortodoxe din municipiu. După săvârșirea  slujbei...

Deţinuţii politici anticomunişti, comemoraţi la Huedin

Deţinuţii politici anticomunişti, comemoraţi la Huedin

Cu ocazia Zilei Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989 ( 9 martie ), Protopopiatul Ortodox Huedin, în colaborare cu Primăria Huedin, Liceul Octavian Goga şi Liceul Tehnologic Vlădeasa, a organizat o slujbă de pomenire a celor ce au avut de suferit...

Părintele Crăciun Opre, evocat duminică la Baia Mare

Părintele Crăciun Opre, evocat duminică la Baia Mare

Preotul Crăciun Opre, unul dintre mărturisitorii credinţei străbune în temniţele comuniste, va fi evocat duminică, 12 martie 2017, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Evenimentul, organizat de  Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi Protopopiatul...