Paula Bud a fost cu certitudine un dascăl și o persoană ce lasă o urmă de neșters în inimile celor care au cunoscut-o. Între multele proiecte pe care le-a finalizat cu succes în decursul vieții, se numără și o interesantă teză de doctorat, dedicată Șabatului și relevanței lui pentru spațiul teologic, apărută la editura Limes din Cluj-Napoca în anul 2014. Lucrarea a fost deja primită cu entuziasm, cu precădere în spațiul cercetării vetero-testamentare și a beneficiat de o receptare critică pe măsură, fapt ce dovedește valoarea ei.
Ca biblist, dânsa s-a preocupat cu multă pasiune și acribie de acest subiect, realizând o investigație ce pornește de la aspectele semantice și ocurența termenului cheie și ajungând până la chestiuni de profunzime, precum modul în care eshatologia creștină a căpătat noi semnificații sub influența lui.
Segmentat în trei capitole mari, demersul este precedat de cuvântul înainte al părintelui Ioan Chirilă (p. 11-12), care subliniază multiplele lui valențe. Dânsul arată între altele că:
„Lucrarea Șabatul: istorie și eshatologie introduce, în cercetarea biblică românească, o zonă tematic teologică în care încearcă să decanteze elemente de dialog interreligios (iudaism-creștinism) prin care să fie marcată ideea unității Scripturii, a complementarității stadiilor istorice de asumare a revelației și a „sensului eshatologic” al creației. În acest context ideatic apare ca fiind extrem de relevant momentul istoric, și totuși implicit veșnic, al promulgării/creării Șabatului ca posibil subiect tematic pentru o cercetare doctorală. Șabatul este prezentat ca o unitate cronologică, zi sfințită, dar și ca existență care îmbină în sine aspectul /le tipologic, simbolic și mistic”. (p. 11).
Urmează apoi partea introductivă (p. 13-18), în cadrul căreia autoarea vorbește despre aspectele metodologice ce i-au influențat cercetarea, despre multiplele semnificații ale Șabatului și modul în care le înțelege dânsa, dar și despre obiectivele investigației. De asemenea, Paula Bud ținea să sublinieze aici faptul că:
„Șabatul este unul dintre elementele constitutive ale identității iudaice, importanța sa colosală în viața și în experiența religioasă a poporului evreu fiind adeseori expirmată prin convingerea că puterea sa de coeziune este cea care a făcut posibilă dăinuirea lui Israel până astăzi. Șabatul nu este numai o componentă a practicii liturgice, ci este și elementul central al vieții comunității evreiești în toate aspectele sale”. (p. 13).
Cercetarea distinsei bibliste nu s-a limitat însă doar la prezentarea relevanței momentului teologico-liturgic în tradiția iudaică, fapt ce i-ar fi transformat investigația într-un text relevant doar pentru acel spațiu,ci a mers mai departe, constituindu-se într-o analiză amplă, ce a adus în atenție subiectul și în arealul creștin. Astfel, după ce și-a prezentat preliminariile metodologice (p. 19-59), a vorbit în cadrul primului capitol despre modul în care a supraviețuit Șabatul în istorie (p. 60-160), realizând un amplu excurs cu privire la percepția existentă asupra lui în Vechiul Testament (p. 60-140), Noul Testament (p. 141-160), dar și în concepția anumitor autori și comunități ale veacurilor ce-au circumscris debutul erei noastre (p. 161-208). Apoi, în paginile celui de-al doilea capitol, intitulat sugestiv: Șabat și eshatologie (p. 209-210), după ce și-a definit instrumentarul terminologic și tematic (p. 209-252), a vorbit atât despre semnificațiile (p. 253-278), cât și despre înțelesurile lui (p. 279-310), făcând o delimitare clară și meticuloasă între cele două aspecte. Ulterior, în cadrul ultimei subunități tematice, a analizat eshatologia prin intermediul unui element extrem de important, respectiv cultul (p. 311-346), vorbind despre teologia timpului, respectiv a actului liturgic iudaic și a celui creștin (p. 311-320) și despre pregustarea liturgică a Învierii (p. 321-346). Un aspect interesant pe care a ținut să-l sublinieze în partea finală a demersului îl reprezintă faptul că:
„Regăsim în ziua sâmbetei un element de bază atât pentru iudaism, cât și pentru creștinism: mijlocirea, aici pentru odihna tuturor celor din veac adormiți. În rescriptul vechitestamentar există mărturii ale folosului mijlocirii pentru iertarea păcatelor, cum este episodul în care Iuda Macabeul și evreii cei dimpreună cu dânsul înalță rugăciuni și chiar plătesc jertfe pentru păcat la Templul din Ierusalim pentru iertarea celor omorâți ai lor, care căzuseră în păcatul idolatriei”. (p. 322-323). Prin aducerea în atenție a unui subiect atât de interesant, pe care-l analizează prin prisma multiplelor semnificații, trecând peste anumite clișee existente în discursul teologic precedent și subliniind dimensiunea lui eshatologică, Paula Bud a reușit în paginile lucrării intitulate: Șabatul – istorie și eshatologie, să contribuie la îmbogățirea discursului teologic din spațiul românesc printr-o valoroasă cercetare. Ampla listă bibliografică de la finele lucrării (p. 347-378), ce conține cu precădere titluri provenind din spațiul Occidental, vine să arate dimensiunea de pionierat a demersului și vasta și susținuta muncă ce a stat la baza lui. Alături de multe alte realizări ale autoarei, textul de față va contribui cu certitudine la permanentizarea memoriei ei nu doar în rândurile celor care au cunoscut-o și au beneficiat de sfaturile și ajutorul dânsei, ci și a celor care, peste ani și ani, vor dori să afle mai mult despre sărbătoarea săptămânală iudaică și metamorfozarea sensurilor ei în creștinism. Veșnică să-i fie amintirea!
