Pelerinajul Grupurilor de Tineret ale Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” Cluj-Napoca

de | oct. 18, 2018 | Activități parohiale

La început de octombrie, atât grupul de tineri, cât și grupul de adolescenți al Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Mănăștur și-a reluat activitățile săptămânale după o vacanță lungă și binemeritată. Pentru întărirea relațiilor dintre membrii grupurilor, dar și pentru integrarea armonioasă a noilor membri, Părintele Dan Hognogi, susținătorul din umbră al grupurilor, a organizat sâmbătă, 13 octombrie 2018, un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș.

Cu ochii încă lipiți de somn, dis-de-dimineață, cei 45 de adolescenți și tineri însoțiți de părintele paroh Dan Hognogi, au pornit la drum într-o călătorie a comuniunii, a cunoaşterii, a descoperirii şi a dragostei spre locașurile de rugăciune ale lui Dumnezeu.

Într-o ordine cronologică, am reuşit să ne închinăm şi să vizităm următoarele: participarea la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea “Sfânta Ana” –  Rohia, mai apoi închinarea în Catedrala “Sfânta Treime” de la Baia-Mare, continuând la Mănăstirea “Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” din Bixad, apoi Cimitirul vesel de la Săpânța cu Mănăstirea Săpânța-Peri din apropiere, urmând vizita la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenței – Sighetul Marmației, iar în cele din urmă, închinare în Mănăstirea “Soborul Sfinților Apostoli” de la Bârsana, sfârşindu-ne pelerinajul cu bine, spre seară, mult mai înțelepti și încărcați din punct de vedere cultural, istoric, spiritual şi duhovnicesc.

Drumul nostru a fost lung, chiar dacă timpul a fost scurt, de doar o zi, dar în ciuda acestui lucru, am reuşit să ne bucurăm de obiectivele atinse, aceasta prin presărarea traseului cu rugăciune (cu adevărat înălțătoare fiind rostirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva), recital de poezii, cântece, şi cuvintele de suflet pe care părintele nostru le picură la fiecare întâlnire în sufletele noastre. O altă bucurie resimțită de pelerini a fost frumusețea creației lui Dumnezeu regăsită în natură, care pe noi ne-a copleşit de-a dreptul.

Am ajuns la concluzia că trebuie să ne cunoaștem trecutul pentru a şti spre ce să ne îndreptăm, trebuie să ne cunoaştem țara pentru a avea de ce să ne bucurăm şi trebuie să ne înmulțim credința pentru a putea fi o mărturie vie a lucrării lui Dumnezeu în lume. Aceste lucruri le-am conchis în urma unei zile de întâlnire cu Dumnezeu, Maica Domnului şi Sfinții, prin paşi mărunți dar siguri de tineri, în căutare de adevăr şi de sens.

Adelina Moldovan

Ultimele articole

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

Anul omagial al satului românesc a fost marcat în Parohia Someșul Cald, din Protopopiatul Huedin, de un festival, aflat la a doua ediție, intitulat „Joc de Lăsata Secului”, coordonat de Rozalia Semerean. Acest eveniment s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul...

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop...

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

În contextul sărbătoririi hramului, Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Baciu a organizat, duminică, 20 octombrie 2019, o conferință pe tema dialogului dintre spiritualitate, știință și provocările lumii actuale. Invitat a fost părintele arhidiacon Lect. Dr....

Iubirea creștină, tema Cercului preoțesc Ilva Mică

Iubirea creștină, tema Cercului preoțesc Ilva Mică

          Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 23-a după Rusalii în parohia Arșița din Protopopiatul Năsăud.           Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”,...