Nicolae Tonitza este cel mai mare dintre fiii familiei Tonitza, părinții Anastasia și Neculai fiind cei care vor veghea de-a lungul timpului ca întâiul lor născut să aibă parte de o educație aleasă.
Nicolae Tonitza s-a născut în binecunoscutul oraș Bârlad din județul Vaslui, oraș care dă și numele podișului din sudul Moldovei. A urmat Școala Primară de Băieți din Bârlad și ulterior Gimnaziul din localitatea natală. Încă de mic copil s-a dovedit extrem de priceput în domeniul artelor, în special când venea vorba despre realizarea de desene sau caricaturi.
Ulterior, Nicolae Tonitza se înscrie la Școala de Arte Frumoase din Iași, unde va fi coleg cu Ștefan Dimitrescu și Leon Viorescu. Prietenia cu aceștia va avea un ecou pe durata întregii vieți, ajungând alături de Ștefan Dimitrescu să picteze chiar și o biserică în județul Bacău. Din nefericire, în ciuda efortului personal, Tonitza nu a obținut diploma de absolvire întrucât a luat parte la o grevă a studenților pe când se afla în ultimul an. Numele acestui mare simbol al artei românești este legat și de povestea capelei Palatului Mitropoliei din Iași, unde va lucra alături de profesorul Emanoil Bardasare la decorarea acesteia.
De-a lungul anilor, Nicolae Tonitza a avut contact cu mari instituții și publicații de artă din întreaga lume, în special cu cele din Italia, Franța sau Germania. În anul 1907, acesta este admis la Academia de Arte Frumoase din München și devine ucenic al profesorului Hugo von Habermann.
Această perioadă a fost una înfloritoare pentru pictorul român întrucât ajunge să expună mai multe lucrări la Kunstverein în Munchen, iar în paralel trimite mai multe caricaturi la redacția revistei Furnica. De asemenea, tot acum, Nicolae Tonitza va debuta și publicistic cu articolul „Importanța criticii de artă” publicat în periodicul ieșeanArta română.
În anul 1909, acest cunoscut reper din arta românească își va abandona studiile în favoarea emigrării în Italia și ulterior Franța. În Franța se va stabili la Paris, unde va executa și expune mai multe peisaje, evidențiindu-se drept un pictor original, adevărat maestru alculorilor și al senzațiilor transmise.
Doi ani mai târziu, se va întoarce în țară unde va finaliza în anul 1912 cursurile Școlii Naționale de Arte Frumoase, obținând în urma unui concurs certificatul de „pictor bisericesc”. Astfel, Nicolae Tonitza va ajunge să picteze mai multe biserici printre care cele din Scorțeni, Poieni sau Văleni și mai multe capele mortuare.
În anul 1913 Nicolae Tonitza se va căsători cu Ecaterina Climescu, iar anii imediat următori se vor dovedi a fi unii plini de încercări datorită contextului socio-politic în care se găsea țara noastră. Marele artist român va renunța o perioadă la pictură și va deveni redactor la un ziar renumit al acelor vremuri, urmând ca din anul 1916 să fie implicat direct și în război. Drept răsplată pentru aceste sacrificii și pentru modul în care și-a gestionat compania, va fi decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”.
În anii următori, Nicolae Tonitza se întoarce la marea sa pasiune, pictura. Va expune mai multe lucrări alături de Francisc Șirato, Oscar Han și Ștefan Dimitrescu, aceștia fiind cunoscuți sub numele de „Grupul celor Patru”. Dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Nicolae Tonitza amintim: Fata pădurarului, Mama și copilul, Muncitoare, Malul Mării sau Portret de copil.
La data de 26 februarie 1940, Nicolae Tonitza trece la cele veșnice în urma unei suferințe îndelungate și va fi înmormântat în Cimitirul Ghencea din București.
Resurse:
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Tonitza
- https://www.radioromaniacultural.ro/portret-nicolae-tonitza-un-geniu-al-tristetelor-luxuriant-colorate/
