Apostolul de astăzi vine să reglementeze problema aşa numitelor „idolotite”, adică consumarea cărnurilor jertite idolilor în cadrul ceremoniilor religioase păgâne, de către creştinii din Corint. Aceste cărnuri erau aduse drept ofrandă zeilor păgâni, şi erau consumate la mesele comune din Templu sau la casele particulare, creştinii care coabitau cu aceşti păgâni erau dezbinaţi în această chestiune: unii mai libertini considerau că nu păcătuiesc dacă consumă aceste alimente care se vindeau prin pieţe la un preţ mai accesibil, iar alţii, mai rigorişti, considerau această viziune drept una vicioasă – de unde şi scandalul dintre ei. Deşi sfântul apostol în cugetul lui, nu considera a fi un păcat consumarea acestor alimente, de vreme ce aşa numiţii zei nu există şi deci nici jertfele de carne oferite lor, nu pot fi impregnate de această presupusă păguboasă sacralitate, insistă totuşi pe cumpătare şi responsabilitate faţă de fratele mai mic în credinţă, care lesne putea fi smintit de acest gest de uşurătate. Pentru apostol, mai important era sufletul fratelui său, pentru care a murit Hristos, decât dorinţa trupească de-a consuma carne spre satisfacerea plăcerilor culinare. Sfatul său în această problematică este unul greu de îndeplinit de către unii uşuratici în credinţa lor, însă nespus de înalt şi duhovnicesc, unul atent la taina fratelui: „De aceea, dacă mâncarea-i devine fratelui meu piatră de poticnire, în veac nu voi mânca eu carne, ca să nu-l poticnesc pe fratele meu”.
