Postul, explicat pe înțelesul celor mici, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

de | feb. 27, 2020

Miercuri, 26 februarie 2020,  parohia „Nașterea Domnului”  din Cluj-Napoca a fost gazda unei noi întâlniri cu elevii Școlii ,,Constantin Brâncuși” din oraș, în cadrul parteneriatului educațional ,,Bucuria întâlnirii cu Hristos”, încheiat între cele două instituții.

Elevii clasei a IV-a A, însoțiți de profesoara de religie Daniela Necula și învățătoarea Cecilia Pașca, au marcat Lăsatul Secului pentru Postul Sfintelor Paști printr-o activitate numită ,,Atelier de imagini religioase”. Cei mici au fost primiți de părintele Cornel Coprean, care le-a vorbit despre cum trebuie să postească, ce înseamnă adevăratul post care se referă nu numai la abținerea de la anumite bucate, dar și la efortul nostru de a deveni mai buni, mai iubitori de Hristos și de semeni, de părinți, de dascăli, de colegi.

A doua parte a întâlnirii s-a desfășurat în biblioteca parohiei. Aici copiii au fost îndemnați de dna prof. Daniela Necula să-și aleagă imagini religioase din biserică sau din cărțile prezentate (motive florale, pecetea de pe prescură, o fântână, chipul Maicii Domnului, Porumbelul-Duhul Sfânt), pe care ar dori ei să le așeze pe coperta unei cărți religioase, urmând ca în ora de religie, să realizeze desenul cerut, a precizat coordonatorul activităților din parohie, Marilena Asănică.

Activitatea s-a încheiat în sala de la demisolul bisericii, unde elevii au participat la o mică agapă, bucurându-se împreună de bucatele pregătite pentru ei.

Postul, explicat pe înțelesul celor mici, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Duminica a treia din Postul Mare a însemnat pentru credincioșii ortodocși ai Parohiei Ortodoxe Nepos un moment de mare sărbătoare duhovnicească: din încredințarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei un grup de elevi seminariști din Cluj-Napoca...