Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul își cinstește ocrotitorul spiritual

de | mart. 14, 2021 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, îşi cinsteşte ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Benedict de Nursia, supranumit patriarhul monahilor din Apus, sărbătorit la data de 14 martie.


Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul (Valentin-Cosmin Vesa) s-a născut în data de 13 februarie 1984, în localitatea Sartăș, oraș Baia de Arieș, județul Alba, într-o familie sacerdotală, din părinții Ioan (preot) și Elena-Mărioara (dascăl de școală primară). Este cel de-al doilea copil al familiei (fratele Marius-Ioan, inginer de profesie). Studiile primare și gimnaziale le-a urmat în localitatea natală.

Între anii 1999-2004 a fost elev al Seminarului Teologic Ortodox „Mitropolit Simeon Ștefan” din Alba Iulia. În perioada 2004-2008 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „1 decembrie 1918” din Alba Iulia. În anul 2010 a absolvit un master în Teologie Ortodoxă Sistematică în cadrul aceleiași facultăți.

În perioada 2009-2011 a urmat studii superioare de specialitate la Institutul Ecumenic de la Bossey, Elveția, iar între anii 2011-2012 la Instituto Teologico Sant’Antonio Dottore din Padova, Italia.

Între anii 2010-2013 a urmat studii universitare de doctorat la Universitatea „1 decembrie 1918” din Alba Iulia (2010-2011), fiind transferat la Școala Doctorală „Isidor Todoran” din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2012-2013), unde a și obținut titlul de doctor în Teologie, la disciplina Spiritualitate Ortodoxă, cu titlul lucrării: „Cunoaşterea lui Dumnezeu la Sfântul Isaac Sirul. Itinerariul spiritual de la «dreptatea ascetică» la «dragostea duhovnicească»”, sub îndrumarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în calitatea de profesor universitar doctor, titularul şi specialistul disciplinei de Spiritualitate ortodoxă, de la facultatea clujeană.

Urmează un al doilea doctorat, în studii istorice și istorico-religioase, în perioada 2012-2016, la Universitatea din Padova, Italia.

În perioada 2012-2020 a fost secretar eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Din anul 2014 este cadru universitar la catedra de Spiritualitate Ortodoxă a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca (2014-2016 asistent universitar, iar din 2016 până în prezent lector universitar).  În prezent, predă și un workshop/ curs facultativ de Limbă și literatură siriacă, cu scopul de a dobândi o mai bună familiarizare cu literatura patristică a acestei tradiții, analizată în context istoric și cultural-lingvistic. De asemenea, din anul 2013 este membru al Asociației Siriaciștilor din Italia.

În data de 17 ianuarie 2015 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Nicula, primind numele Benedict, naș de călugărie fiindu-i Părintele Teofil Roman (actualmente arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei).

În 24 ianuarie 2015 a fost hirotonit ierodiacon, iar în data de 30 ianuarie, la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, a fost hirotonit ieromonah pe seama Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.

La 1 ianuarie 2016 a fost hirotesit protosinghel.

La sărbătoarea Nașterii Domnului din anul 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a ridicat la rangul de arhimandrit.

La data de 2 decembrie 2018 a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici.

În ziua de 13 februarie 2020, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, fiind hirotonit arhiereu în data de 23 februarie 2020, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. În prezent, este cel mai tânăr ierarh din Biserica Ortodoxă Română.

Este autorul a numeroase cărți, articole și studii de specialitate (în special de cultură și spiritualitate siriacă) publicate în reviste recunoscute național și internațional.

A participat la numeroase simpozioane și conferințe duhovnicești atât în țară, cât și în străinătate. De asemenea, a susținut multe conferințe și meditații duhovnicești pentru preoți, elevi, studenți și  credincioși din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Este colaborator permanent al Revistei Renașterea, precum și al postului de Radio Renașterea.

De asemenea, este un bun cunoscător al limbilor clasice (siriacă, greacă și latină), dar şi al principalelor limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză și italiană).

Biografia completă a ierarhului poate fi consultată AICI

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Optimismul și pesimismul

Optimismul și pesimismul

Înțelegerea cea mai bună a conceptelor de „optimism” și „pesimism” este modul în care poate fi privit un pahar cu apă, umplut pe jumătate. Optimistul va spune că paharul este pe jumătate plin, pe când pesimistul va spune că este pe jumătate gol. Optimiștii se...

Despre Taina Spovedaniei

Despre Taina Spovedaniei

Este foarte important să reținem faptul că spovedania sau mărturisirea sinceră, pentru fiecare dintre noi este singura cale spre mântuire; așa ne învață părinții noștri întru credință. Formularea de față îi aparține Sfântului Teofan Zăvorâtul, un episcop rus...

Răstignire și Înviere

Răstignire și Înviere

Suntem în plină perioadă a Postului Mare. Îl auzim pe Domnul Hristos care ne zice și nouă, ca și ucenicilor: „Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor și a cărturarilor, și-L vor osândi la moarte; și Îl vor da pe mâna păgânilor, ca să-L...

Despre prietenie | Predică Pr. Ioan Buftea, protopopul Dejului

Despre prietenie | Predică Pr. Ioan Buftea, protopopul Dejului

Cuvântul de învățătură al Pr. Ioan Buftea, protopopul Dejului, rostit în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, luni seara, 19 aprilie 2021, în ultima Săptămână Duhovnicească  a Postului Mare, organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă din...

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor....

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvârșit luni, 29 iunie 2015, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel Taina Botezului pentru o tânără ce locuiește la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din localitatea...

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Copiii clujeni care își doresc o vacanță activă și distractivă sunt așteptați să participe în perioada 6-10 iulie 2015 la Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, organizată pentru al treilea an consecutiv de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în parteneriat...