Preoții din Protopopiatul Năsăud, în conferință

de | oct. 11, 2016

Conferința de toamnă a preoților din Protopopiatul Năsăud a debutat la ora 10:00, cu o slujbă de  Te-Deum, ce a fost oficiată  în biserica cu hramul „Schimbarea la Față” din Sîngeorz-Băi.

Conferința s-a desfășurat la Centrul pentru tineret din Sîngeorz-Băi și a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Ca și în cazul întâlnirilor anterioare, prelegera a fost susținută  de Pr. Lect. Univ. Dr. Cosmin Cosmuța de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pe tema vieții activității și operei ierarhului martir Antim Ivireanul. La final, ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, le-a prezentat celor 65 de preoți din zona Năsăudului cele șase teme abordate de Sinodul care a avut loc anul acesta în Creta, pentru a-i asigura de fidelitatea participanților față de Ortodoxie. Tot atunci, preoții prezenți au luat cuvântul pe marginea subiectului abordat, iar apoi li s-au făcut o serie de comunicări de ordin administrativ, ne-a transmis corespondentul radio Renașterea din Protopopiatul Năsăud, părintele Paul Găvriloaie.

Până pe 20 octombrie vor avea loc astfel de întâlniri și în protopopiatele  Dej și Huedin.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Săptămână duhovnicească la Școala Gimnazială Mociu

Săptămână duhovnicească la Școala Gimnazială Mociu

Elevii de la școala gimnazială din Mociu, care aparțin de parohia ortodoxă Mociu I, au participat în această perioadă a postului Mare, în fiecare miercuri și vineri seara, în biserica parohială la ore de cateheză. În această săptămână copiii, ce au fost însoțiți de...

Slujire arhierească în parohia ortodoxă Sic

Slujire arhierească în parohia ortodoxă Sic

În cea de a V-a Duminică din Postul Mare, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei al Clujului se va afla în mijlocul comunităţii parohiale din Sic, localitate aflată în apropierea municipiului Gherla. Ierarhul va sfinți biserica cu hramul „Sfântul Ioan...

Mitropolitul Clujului: „Educarea tinerilor o datorie sfântă”

Mitropolitul Clujului: „Educarea tinerilor o datorie sfântă”

Mitropolitul Clujului a luat parte marți, 12 aprilie 2016, la conferința preoțească de primăvară din protopopiatul Bistrița. Ierarhul a fost însoțit de la Centrul Eparhial de părintele consilier Cristian Baciu și părintele arhidiacon Claudiu Grama, consilierul pe...

Ședință lunară în protopopiatul Huedin

Ședință lunară în protopopiatul Huedin

La sediul Protopopiatului Huedin a avut loc marţi, 12 Aprilie 2016, şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatului Huedin. Întrunirea a debutat cu săvârşirea Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos în capela „Sfinţii Trei Ierarhi”. La şedinţă a participat şi...