„Dacă eşti teolog, roagă-te cu adevărat; şi dacă te rogi cu adevărat, eşti teolog.” (Evagrie Ponticul)
Am discutat în emisiunea trecută despre metodologia psihoterapiei ortodoxe, abordând, pentru început, psihoterapia ortodoxă sau tămăduirea bolilor sufletești, arătând că Teologia este rod al psihoterapiei şi metodologie a ei. În cele ce urmează, ne-am aplecat asupra procedeelor de vindecare a sufletului.
Procedeele terapeutice folosite în Ortodoxie, fixate ca şi metode de purificare a sufletului, reprezintă condiţii subiective ale tămăduirii înscrise, alături de tămăduirea prin Sfintele Taine (condiţiile obiective), în condiţiile generale ale tămăduirii având drept model pe Marele Tămăduitor care este Hristos. Fiind o ştiinţă psihoterapeutică, Ortodoxia are datoria de a explica metodologia terapiei sufletului şi a minţii (care de multe ori, la Sfinţii Părinţi, alcătuiesc o singură unitate). Unul din mesajele pe care Biserica Ortodoxă trebuie să-l împărtăşească lumii contemporane atât de debusolate şi dezaxate este acela al existenţei de netăgăduit a bolilor sufletului (alături de cele ale trupului, mult mai uşor observabile, prin evidenţa lor pragmatică, de netăgăduit) şi, în acelaşi timp, al mijloacelor de vindecare a lor. Pentru a ne vindeca este esenţial să conştientizăm starea de boală care ne apasă şi să vrem a ne vindeca. Cunoaşterea de sine este primul pas spre vindecare fiindcă omul care nu este conştient că suferă de o anumită boală nu se duce la doctor.
