Procesiunea Bucuriei pe străzile Bistriței

de | iul. 30, 2017

Unul dintre cele mai speciale momente din cadrul Întalnirii Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului de la Bistrița a fost Procesiunea Bucuriei.

Procesiunea, gândită de organizatori ca „o sărbătoare a comuniunii în Hristos”, a început sâmbătă seara, în jurul orei 18:00, de la Biserica Sfânta Ana și fost condusă de ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și de Preasfințitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. La pelerinaj au participat alături de cei peste 1000 de tineri, preoți și protopopi din zona Bistriței, dar și din alte județe ale țării, autorități locale și reprezentantanți ai instituțiilor publice. S-au alăturat procesiunii și un număr mare de bistrițeni, de toate categoriile de vârstă, unii dintre ei în costume tradiționale. Pe parcursul procesiunii religioase s-au intonat pricesne și cântece patriotice.

La finalul Procesiunii Bucuriei, pe scena amenajată în curtea Protopopiatului Ortodox Bistrița, rugăciunea de seară a fost rostită de Preasfințitul Părinte Iustin Maramureșanul și de Arhid. Claudiu Ioan Grama, Consilier de misiune și protocol al Arhiepiscopiei Clujui.

În cuvântul de învățătură adresat tinerilor Preasfințitul Părinte Iustin i-a îndemnat să nu își irosească  niciodată, timpul pe care îl trăiesc:

„Să nu irosim  niciodată, timpul pe care îl trăim! Or, frățiile voastre, tocmai acest lucru îl faceți: ați ales cartea cea mai bună, ați ales să mărturisiți, într-o lume care se descreștinează, credința pe care o aveți, calea pe care o urmați și să arătați că știți ceea ce doriți de la viață! Noi, păstorii de suflete, suntem fericiți că avem un tineret încă creștin!”.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Comemorarea revoluției din 1989 în Cimitirul Eroilor din Cluj-Napoca

Comemorarea revoluției din 1989 în Cimitirul Eroilor din Cluj-Napoca

Revoluția anticomunistă din 1989 a fost comemorată miercuri, 21 decembrie 2016, la Cluj-Napoca, la împlinirea a 27 de ani de la acel eveniment istoric. Ceremonia a avut loc de la ora 12:00 în Cimitirul Eroilor, în prezența oficialităților locale, a militarilor, dar și...

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

Marți, 20 decembrie 2016, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău s-a finalizat proiectul „Biserica, tinerii și colindele”, Ediția a IX-a. În proiect au fost implicați 500 de copii de la școlile din Municipiul Zalău, iar ca parteneri au fost...

Concertul de colinde „Crăciun în Maramureş”

Concertul de colinde „Crăciun în Maramureş”

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopulul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, marţi, 20 decembrie 2016, de la ora 15:00, în municipiul Sighetu Marmaţiei, la Concertul tradiţional de colinde „Crăciun în Maramureş”, desfăşurat în sala „Episcop Dr. Vasile Stan”...

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Maramureşului

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Maramureşului

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcopul ales al Maramureşului şi Sătmarului, a primit marţi, 20 decembrie 2016, cete de colindători din întreaga Episcopie a Maramureşului şi Sătmarului, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în Episcopia...