Protopopiatul Ortodox Huedin, alături de medici și de vârstnicii izolați

de | apr. 1, 2020 | Societate, Pandemie coronavirus

În contextul pandemiei cu noul coronavirus, Protopopiatul Ortodox Român Huedin desfășoară în această perioadă diverse acțiuni social-filantropice și vine în sprijinul credincioşilor vârstnici sau izolaţi din parohiile arondate, dar și al cadrelor medicale de la Spitalul Orăşenesc Huedin.

Astfel, în urma consultărilor dintre părintele protopop Dan-Ionuţ Lupuțan și managerul Ana Silvia Resteman, au fost donate instituției spitalicești 50 de combinezoane resterilizabile, în valoare de 6.250 de lei. Totodată, Serviciul de Asistenţă Socială din cadrul Protopopiatului a distribuit săptămânal alimente neperisabile şi produse de igienă celor aproape 40 de beneficiari și, în colaborare cu Primăria Huedin, se are în vedere depistarea şi ajutorarea persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, a precizat asistentul social Nicoleta Bucșa.

Cantina Socială „Protopop Dorel Puşcaş” din oraș, care funcţionează în cadrul Fundaţiei „Protopop Aurel Munteanu”, distribuie 5 zile pe săptămână hrană rece și alimente preparate, celor peste 100 de de beneficiari.

Și parohiile din cadrul Protopopiatului, prin preoţii parohi, se află în permanentă legătură cu persoanele vârstnice sau isolate și participă la ajutorarea acestora, prin distribuire de alimente neperisabile şi ajutor la activităţi gospodăreşti (arat, semănat, procurare hrană pentru animale, etc.).

 

Ultimele articole

Serviciul ALOPEDI, apelat de peste 19.800 de părinți în anul 2022

Serviciul ALOPEDI, apelat de peste 19.800 de părinți în anul 2022

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a realizat împreună cu reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii care gestionează serviciul de call center ALOPEDI 0364-917, o analiză a activității derulate pe parcursul anului 2022 prin...

Noi echipamente medicale în dotarea Spitalului Municipal Turda

Noi echipamente medicale în dotarea Spitalului Municipal Turda

Consiliul Județean Cluj a dotat Spitalul Municipal din Turda cu două noi echipamente medicale de înaltă tehnologie. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Investițiile noastre în sănătate continuă, conștienți fiind de importanța dotărilor ultraperformante...