Provocări medicale, teologice, sociale și culturale, în contextul marilor epidemii, tema Seminarului de Medicina si Teologie

de | mai 23, 2020 | Actualitatea religioasă

Cea de a 19-a ediție a Seminarului de Medicină și Teologie, organizat anual la Bistrița, debuteaza luni, 25 mai 2020. Anul acesta lucrările se vor desfășura exclusiv online. Conferențiarii vor putea fi urmăriți la adresa http://ot.ubbcluj.ro/bioetica-2020.

Evenimentul are loc cu binecuvântarea și sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Tema ediției din acest an, în context cu situația generată de noul coronavirus, se referă la provocările medicale, teologice, sociale și culturale, întâlnite în contextul marilor epidemii.

Într-un interviu acordat pentru Radio Renașterea, prof. Univ. Dr. Mircea Gelu Buta, inițiatorul și principalul organizator al simpozionului, a subliniat importanța dezbaterilor pe marginea problemelor actuale, la baza cărora se află o criză de ordin spiritual:

Realitatea ne arată că problemele cu care se confruntă omenirea, lumea în care trăim, reclamă în mod obligatoriu recursul la etică și morală. Dacă primul factor îl constituie criza profundă pe care o traversează omenirea, cel de-al doilea reprezintă resurgența religiei la scară planetară. Nu în ultimul rând, este vorba de viața reală cu numeroasele ei probleme și aspecte, ce vizează guvernanța globală, ocrotirea mediului înconjurător, dar și comportamentul față de semeni, în diversele lui circumstanțe, precum cele medicale, politice, sau de afaceri. Și atunci putem admite că lumea are o problemă a îngrijirilor de sănătate, o problemă socială, o problemă ecologică, o problemă politică, o problemă de securitate globală și multe altele, iar soluționarea lor depinde în mare măsură de modeul în care este percepută problema morală, care în acest fel devine problema proeminentă a lumii noastre și care, trebuie să recuoaștem, depinde în mare măsură de problema spirituală.

Sigur, nu numai etica medicală se clatină din cauza hărțuirii științifice, tehnice și economice. Turbulențe etice datorate progresului sunt semnalate în aproape toate domeniile de activitate, iar vremurile pe care le trăim sunt marcate de criză – adică o situație de neclaritate și incertitudini în care totul depinde de puterea de a distinge și a judeca evenimentele și evoluția lor.

Un lucru este sigur: crizele nu pot fi evitate! A le nega, de frică sau revoltă, este o atitudine care nu ajută la nimic.

Iată de ce, o discuție mai largă pe această temă, înseamnă atât o formă de recunoaștere a frământărilor oamenilor, cât și faptul că înțelepciunea umană este limitată și are nevoie să fie călăuzită de înțelepciunea lui Dumnezeu.


Vezi aici învitații și programul complet al lucrărilor


Seminarul internațional de Medicină și Teologie este organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului, Facultatea de Teologie Ortodoxă UBB Cluj-Napoca, Asociația Medicală Română, filiala Bistrița-Năsăud, Centrul de Bioetică UBB Cluj-Napoca și Societatea Română de Bioetică.


Foto: Darius Echim / arhiva Radio Renașterea 2018

Radio Renasterea
Provocări medicale, teologice, sociale și culturale, în contextul marilor epidemii, tema Seminarului de Medicina si Teologie
/

Ultimele articole

Caracteristicile cultului creștin

Caracteristicile cultului creștin

Una dintre caracteristicile importante ale cultului creștin ortodox este vechimea sa sau, altfel spus, vechimea formelor și a rânduielilor de cult. Această caracteristică arată legătura strânsă, trainică și neîntreruptă a cultului cu trecutul. Cu alte cuvinte,...

„Leul Ardealului”

„Leul Ardealului”

Mitropolitul Bartolomeu Anania, slujitor dârz al Bisericii lui Hristos, călit în necazuri și neînfrânt în încercări, a fost supranumit de către maica stareță Ierusalima Ghibu „Leul Ardealului”. Și nu fără motiv l-a numit așa, ci urmărindu-i viața plină de încercări,...

Consfăturiri ale preoților și profesorilor de religie din Cluj-Napoca

Consfăturiri ale preoților și profesorilor de religie din Cluj-Napoca

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, în această săptămână s-au desfășurat trei întâlniri de lucru ale preoților care slujesc în bisericile din Cluj-Napoca și ale profesorilor care predau disciplina Religie în școlile din...

Sfântul Sinod: Primele decizii din 2021 | Comunicat de presă

Sfântul Sinod: Primele decizii din 2021 | Comunicat de presă

În ziua de 25 februarie 2021, în Palatul Patriarhiei din Bucureşti, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte...