PS Benedict Bistrițeanul a promovat în postul de conferențiar universitar, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

de | iul. 9, 2021

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a susținut vineri, 9 iulie 2021, examenul de promovare în postul de conferențiar universitar, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde predă din anul 2014 până în prezent.

Manifestarea academică a avut loc de la ora 10:00, în sala de muzică „Vasile Petrașcu”, precum și în mediul online, pe site-ul facultății.

În cadrul examenului de ocupare a postului didactic de conferențiar, pentru domeniul științific Teologie, aria de cercetare Spiritualitate Ortodoxă, Preasfințitul lect. univ. dr. Părinte Benedict Bistrițeanul, a susținut prelegerea „Vocația mistică a Ortodoxiei și paradigma religioasă a lumii de mâine”, în fața comisiei de evaluare.

La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la rându-i profesor universitar și îndrumător de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană, la catedra de Spiritualitate Ortodoxă, alături de PS Episcop-vicar Benedict, ucenicul Înaltpreasfinției Sale.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei l-a felicitat pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul și a apreciat urcușul său academic, profesional și duhovnicesc.

Totodată, comisia de evaluare a apreciat și a notat cu calificativul maxim conținutul de înaltă ținută academică a dosarului de concurs și prestația ierarhului.

Componența comisiei a fost următoarea:

Președinte: Arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca).

Membri: Pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teșu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), și Pr. conf. univ. dr. Gheorghe Holbea (Universitatea din București).

De asemenea, joi, 8 iulie, au promovat în postul de lector universitar, pentru domeniul științific Teologie, două cadre didactice din cadrul facultății: arhid. asist. univ. Daniel Mocanu – aria de cercetare Muzică bisericească și asist. univ. dr. Olivia Florena Nemeș (Măruțoiu) – aria de cercetare Artă Sacră.

Scurtă biografie

Din anul 2014, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul este cadru universitar la catedra de Spiritualitate Ortodoxă a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca (2014-2016 asistent universitar, iar în perioada 2016- iunie 2021 lector universitar). În prezent, este conferențiar universitar și predă și un workshop/curs facultativ de Limbă și literatură siriacă, cu scopul de a dobândi studenții o mai bună familiarizare cu literatura patristică a acestei tradiții, analizată în context istoric și cultural-lingvistic.

Este autorul a numeroase cărți, articole și studii de specialitate (în special de cultură și spiritualitate siriacă) publicate în reviste recunoscute național și internațional.

A participat la o mulțime de  simpozioane și conferințe duhovnicești, atât în țară, cât și în străinătate. De asemenea, a susținut conferințe și meditații duhovnicești pentru preoții, elevii, studenții și credincioșii din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Biografia completă a ierarhului poate fi consultată AICI

Mai multe fotografii AICI

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinajul „La Nicula, colo–n deal”

Pelerinajul „La Nicula, colo–n deal”

Și-n acest an credincioși clujeni și din alte zone ale țării au participat astăzi, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, la pelerinajul „La Nicula, colo–n deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și Protopopiatul Gherla. Tineri și în vârstă, pelerinii au...

Doi ierarhi au resfințit biserica din Agriș, Protopopiatul Turda

Doi ierarhi au resfințit biserica din Agriș, Protopopiatul Turda

În duminica a 10-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului alături de Înaltpreasfințitul Părinte Luca, Mitropolit de Zaporozhye şi Melitopol din Ucraina au oficiat slujba de resfințire a bisericii din parohia...

REPORTAJ: „Am venit la mănăstire doar noi, cu Dumnezeu”

REPORTAJ: „Am venit la mănăstire doar noi, cu Dumnezeu”

  „Am venit la mănăstire doar noi, cu Dumnezeu” spun surorile Cătălina și Ana din Sângeorz-Băi. Adăpostite în cort, cântă pricesne de răsună dealul Niculei. Au 68 și respectiv 63 de ani și au ajuns la Nicula ieri la amiază. „Dumnezeu ne-a purtat de grijă. Atunci...

Mii de credincioși, pelerini pe drumul Niculei

Mii de credincioși, pelerini pe drumul Niculei

Zeci de mii de pelerini din toată țara își îndreaptă în aceste zile pașii spre mănăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea clujeană Nicula. Unii parcurg sute de kilometrii pe jos pentru a se închina Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului,...