PS Benedict s-a întâlnit cu preoții care participă la cursurile de îndrumare duhovnicească la Mănăstirea Rebra-Parva

de | apr. 12, 2022 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a întâlnit marți, 12 aprilie 2022, cu preoții care participă la cursurile de îndrumare duhovnicească din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, ce au loc la Mănăstirea Rebra-Parva.

Cu acest prilej, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul le-a adresat clericilor îndemnuri și sfaturi practice. Totodată, a dezbătut tema vieții duhovnicești în Biserica Ortodoxă. La finalul întâlnirii, ierarhul le-a oferit în dar câte un Ceaslov mic.

Anul acesta cursurile de formare duhovnicească se desfășoară în două serii. Prima serie a avut loc în perioada 4 – 7 aprilie, la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj, iar cea de-a doua serie se desfășoară între 11 – 14 aprilie, la Mănăstirea Rebra-Parva, județul Bistrița-Năsăud.

Luni, 11 aprilie, în mijlocul preoților cursanți s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a deschis a doua serie a cursurilor de îndrumare duhovnicească și le-a adresat celor prezenți câteva îndemnuri cu privire la viața duhovnicească a preotului.

Conform consilierului cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cornel Coprean, miercuri, 13 aprilie, comunicări vor susține următorii invitați: decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, și duhovnicul Colegiului Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, arhim. prof. Samuel Cristea; iar joi, 14 aprilie, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, arhim. lect. univ. dr. Simeon Pintea.

În cele patru zile de curs, preoții vor participa la întregul program liturgic al mănăstirii, vor discuta pe diferite subiecte, precum: rolul duhovnicului în societatea contemporană, condițiile spovedaniei, actualitatea canoanelor, pregătirea credincioșilor pentru spovedanie, sau raportul dintre spovedanie și împărtășanie, participând, în același timp, și la discuțiile practice pe care le vor avea cu părinții duhovnici și cu ceilalți invitați.

Cursurile de duhovnicie au fost reluate după doi ani de pauză din cauza pandemiei și sunt organizate sub forma unor colocvii, cu o tematică practică și formativă. Scopul acestora este să construiască un dialog între duhovnici și preoții cursanți pe subiecte de mare importanță pentru misiunea pastorală.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Feluritele încredințări ale Învierii

Feluritele încredințări ale Învierii

Aspecte introductive Capitolul din care a fost extrasă pericopa evenghelică a primei duminici post-Pascale, face parte dintr-o suită de relatări care-L prezintă pe Hristos cel înviat. Oameni a căror credință se zdruncinase, sau al căror zel misionar avea nevoie să fie...

Agenda ierarhilor în Duminica a 2-a după Paști

Agenda ierarhilor în Duminica a 2-a după Paști

În Duminica a 2-a după Paști (a Sf. Ap. Toma), 9 mai 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au marcat sfârșitul anului școlar și începerea vacanței de vară prin joc și voie bună. Împreună cu profesoarele Ioana Mureșan și Marcela Iuga au organizat spectacolul „Glasul Folclorului în luna dorului”....

Ședinţă administrativă lunară la protopopiatul Jibou

Ședinţă administrativă lunară la protopopiatul Jibou

Preoții din cadrul protopopiatului Jibou au participat miercuri, 10 iunie 2015,  la ședința administrativă lunară. Lucrările au debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica „Sfântul Proroc Daniel” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Jibou, de un sobor de...

Ședința preoților din Protopopiatul Beclean

Ședința preoților din Protopopiatul Beclean

Joi, 11 iunie 2015, la sediul Protopopiatului Ortodox din orașul Beclean a avut loc ședința lunară a preoților. La aceasta a luat parte Florin Dobocan, revizor contabil al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care le-a transmis preoților câteva aspecte...

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca și-a serbat joi, 11 iunie 2015, cel de-al doilea hram, „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Hramul a fost instituit anul trecut, o dată cu binecuvântarea lucrărilor de reabilitare a bisericii.   În cinstea ocrotitorului...