PS Părinte Benedict Bistrițeanul, în vizită de lucru la mai multe parohii din Protopopiatul Ortodox Cluj 1

de | iul. 16, 2021 | Actualitatea religioasă

Dacă în Duminica a 3-a după Rusalii, 11 iulie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Pruni, județul Cluj, unde a oficiat slujba de resfințire a lăcașului de cult, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, neobositul ierarh a efectuat joi, 15 iulie, o vizită de lucru la mai multe parohii din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1, ierarhul fiind însoțit de către Părintele Arhidiacon Iustin Pop (secretarul de cabinet al ierarhului) și PC Părinte Protopop Dan Hognogi.

Una foarte încărcată, ziua de lucru a început la Parohia Popești, unde PS Părinte Episcop a vizitat atât biserica cu hramul „Sf. Treime”, unde slujește preotul Petreuș Ioan, cât și centrul de vârstnici, în a cărui capelă slujește preotul Radu Valeriu Bob. A urmat o vizită în parohia Corușu, unde Părintele Episcop a vizitat cele două biserici. Este vorba de biserica nouă, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” și biserica veche, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Aici, Părintele Episcop a fost primit de preotul Alexandru Vasile Ciceu.

În ultima parte a programului zilei de joi, PS Părinte Benedict a poposit la Săliștea Nouă, vizitând atât biserica nouă, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, cât și biserica veche, având hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”. Gazdă primitoare a fost preotul Vasile Perța, de curând ridicat la rangul de iconom stavrofor de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, pentru merite deosebite în salvarea bisericuței din lemn de la Săliștea Veche, a cărei sfințire a avut loc de curând. Dealtfel, PS Părinte Benedict a ținut să viziteze și acest lăcaș de cult, ce poartă hramul „Sf. Apostol Pavel”.

Ierarhul a vizitat și tabăra creștină organizată de Asociația „Iosif Trifa”, coordonator Mihai Coste, aflată chiar la Săliștea Veche. Cu acest prilej, PS Părinte Benedict s-a întâlnit cu tinerii, care l-au provocat pe ierarh la dialog. Reamintim că vinerea trecută, PS Părinte Benedict a susținut examenul de promovare în postul de conferențiar universitar, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde predă din anul 2014 până în prezent. În cadrul examenului de ocupare a postului didactic de conferențiar, pentru domeniul științific Teologie, aria de cercetare Spiritualitate Ortodoxă, Preasfințitul  Părinte Benedict Bistrițeanul, a susținut prelegerea „Vocația mistică a Ortodoxiei și paradigma religioasă a lumii de mâine”, în fața comisiei de evaluare.

Ultimele articole

Nașterea lui Iisus Hristos (Pr. Stelian Tofană) P2

Nașterea lui Iisus Hristos (Pr. Stelian Tofană) P2

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Mitropolitul Clujului a primit vizita ambasadorului Mexicului în România

Mitropolitul Clujului a primit vizita ambasadorului Mexicului în România

La Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca, joi, 18 noiembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, l-a primit în vizită pe Excelența Sa José Guillermo Ordorica...

Înființarea Bursei ,,Episcop Vasile Flueraș” | ASCOR Cluj

Înființarea Bursei ,,Episcop Vasile Flueraș” | ASCOR Cluj

Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, Filiala Cluj-Napoca, are bucuria de a vă anunța înființarea Bursei ,,Episcop Vasile Flueraș". CE PRESUPUNE ACEASTA? Bursa ,,Episcop Vasile Flueraș" are ca obiectiv principal ajutorarea tinerilor care întâmpină...

Mitropolitul Andrei a sfințit capela mortuară din Rusu Bârgăului

Mitropolitul Andrei a sfințit capela mortuară din Rusu Bârgăului

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat marți, 16 noiembrie 2021, comunitatea ortodoxă din Rusu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...