RadioBiblioteca. Îndrăgostiții de radio la Clubul Cultural CoșBook Bistrița-Năsăud

de | feb. 15, 2022

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a organizat luni, 14 februarie 2022, la Clubul Cultural CoșBook, evenimentul „RadioBiblioteca”, pentru a marca „Ziua Internațională a Radioului”, celebrată în lume duminică, 13 februarie. Au participat elevi de la Palatul copiilor Bistrița, însoțiți de prof. Diana Morar, iar invitatul de specialitate a fost Florin Săsărman, fost redactor al postului Radio Cluj, actualmente realizator al emisiunii „Diligența de Bizanț” la același post de radio. El le-a vorbit elevilor despre profesia de om de radio și le-a făcut o exemplificare despre modalitatea de realizare a unui reportaj și montarea interviurilor.

Inițiatoarea evenimentului a fost bibliotecara Isabela Andronesi, de la compartimentul „Împrumut pentru copii” al BJGCBN, care a deschis întâlnirea făcând o succintă istorie a radioului și a prezentat expoziția de carte și exponate dedicată acestui domeniu, între acestea fiind și câteva aparate de radio de epocă. „În anul 2011, UNESCO hotărăște ca data de 13 februarie să fie Ziua internațională a radioului, în semn de apreciere pentru acest mijloc de comunicare, de informație și de cultură la care avem cu toții acces atât de ușor. Odată cu evoluția tehnologică apar, pe lângă radiourile FM, foarte multe radiouri online. Vă mulțumesc tuturor pentru că ați onorat invitația noastră: cred cu tărie că un bun post de radio poate forma, poate cultiva, poate educa publicul ascultător” (Isabela Andronesi).

Managerul BJGCBN, Ioan Pintea:  „Pentru mine, radioul este mai important decât televiziunea. Mă interesează radioul nu neapărat pentru știri, pentru că eu cred că emisiunile culturale sunt tot atât de importante; ascult Radio România Cultural, ca și Radio Cluj și știu că posturile teritoriale au mai multe asemenea emisiuni decât postul național. Copilărind într-un sat de munte, emisiunile de radio mi-au deschis foarte mult orizontul cultural și îmi amintesc, de pildă, de serile cu teatru radiofonic. Acolo am ascultat de atâtea ori vocile marilor actori și cele ale marilor scriitori și oameni de cultură. Pe site-ul postului național există rubrica Ascultă vocea și vă invit să o accesați, pentru că acolo puteți asculta vocea lui Liviu Rebreanu, de pildă, de pe vremea în care el era directorul Teatrului Național!” le-a spus Ioan Pintea elevilor prezenți.

Fost redactor la Radio Cluj timp de 23 de ani, Florin Săsărman le-a vorbit celor prezenți despre fascinația profesiei de om de radio. El le-a arătat acestora două benzi de magnetofon, împrumutate din Fonoteca de aur de la Radio Cluj și a explicat cum se făceau imprimările pe benzile de magnetofon și, apoi, fonotecarea și montajul materialelor audio, în care foarfeca era nelipsită. „Odată cu informatizarea radioului, banda de magnetofon a devenit caducă, calculatorul și reportofoanele digitale ușurând mult activitatea reporterilor, redactorilor și a realizatorilor de emisiuni. Un efect direct al informatizării este rapiditatea cu care sunt consemnate și transmise informațiile, radioul fiind, și astăzi, cel mai rapid mijloc de informare” a spus Florin Săsărman.

A urmat exemplificarea modului în care se realizează materialele audio, de la înregistrarea unui interviu și până la împachetarea informației într-un reportaj. Gilbert Filip, elev în clasa a patra la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița a preluat reportofonul și a realizat câteva succinte interviuri. După care acestea au fost descărcate în calculator, fonotecate și li s-a făcut prezentarea. Materialul care a rezultat, poate fi audiat pe site-ul bjbn.ro, în prezentarea lui Florin Săsărman.

www.bjbn.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Zilele Memorialului Gherla, ediția a VII-a

Zilele Memorialului Gherla, ediția a VII-a

Lansarea albumului grafic și a expoziției omonime a Aidei Șușter-Boțan, „Chipuri ale sfințeniei”, dimpreună cu o conferință-eveniment cu Klaus Kenneth, autorul ortodox al volumului „2 milioane de kilometri în căutarea Adevărului”: iată evenimentele care anticipează...

„Te aștept!” și „Cenușăreasa”, la Teatrul „Puck”

„Te aștept!” și „Cenușăreasa”, la Teatrul „Puck”

Artiștii Teatrului „Puck” vor prezenta, la finalul acestei săptămâni, spectacolele „Eljöhetnél hozzám!”/ „Te aștept!” și „Cenușăreasa”. Pe scena Teatrului „Puck” (str. I. C. Brătianu nr. 23) este programat pentru sâmbătă, 2 martie, de la ora 11:00, spectacolul...

Târg de Mărțișor la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Târg de Mărțișor la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Handmade Transilvania, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită în perioada 28 februarie-2 martie 2024 la Târgul de Mărțișor. Pe perioada târgului, vor fi...

4 + 1 = Cvartetul Transilvan alături de flautistul János Bálint

4 + 1 = Cvartetul Transilvan alături de flautistul János Bálint

Studioul de concerte al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” vă așteaptă să îi treceți pragul pentru a participa la o seară dedicată muzicii de cameră în compania Cvartetului Transilvan (Gabriel Croitoru - vioara I, Nicușor Silaghi - vioara a II-a, Marius Suărășan -...