Recomandare de carte: „O Istorie a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur”, volumul IV: „Dipticele”

Din seria „O Istorie a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur”, a teologului american Robert F. Taft, la editura Renașterea a fost publicată ediția a doua a volumului IV, „Dipticele”, în traducerea lui Cezar Login.

„ROBERT F. TAFT, S.J., s-a născut la 9 ianuarie 1932 în Providence, SUA. În anul 1970 a susţinut teza de doctorat în domeniul studiilor creştine orientale la Institutul Pontifical Oriental din Roma, sub conducerea lui Juan Mateos, S.J. A urmat şi studii postdoctorale de filologie orientală la Universitatea din Louvain. Între anii 1970 şi 2007 a fost profesor de liturgică orientală la Institutul Pontifical Oriental. La sfârşitul anului 2011 s-a retras la Boston. S-a mutat la Domnul la 2 noiembrie 2018.
A publicat numeroase studii şi cărţi de specialitate, traduse ulterior şi în limbile arabă, armeană, bulgară, catalană, cehă, olandeză, franceză, germană, greacă, italiană, maghiară, portugheză, română, rusă, sârbă, slovacă, spaniolă, ucraineană etc. Între aceste studii, un loc central este ocupat de monumentala Istorie a Liturghiei Sfântului loan Gură de Aur, din care face parte şi acest volum.
De-a lungul anilor a primit numeroase distincţii academice şi eclesiale. În anul 1998, pentru eforturile depuse în vederea revigorării vieţii liturgice, a fost hirotesit arhimandrit mitrofor de către Biserica Greco-Catolică Ucraineană. În anul 1999, pentru contribuţia sa la ecumenism, a primit din partea episcopului ortodox ucrainean Vsevolod de Scopelos, aflat sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, privilegiul de a purta o a doua cruce pectorală.” (Cezar Login)

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/catalin-palimaru/" target="_self">Pr. Cătălin Pălimaru</a>

Pr. Cătălin Pălimaru

Preot, directorul Editurii Renașterea, doctor în teologie.
Mai multe din Cărți vechi și noi
Mitropolitul Antonie de Suroj despre moarte și suferință

Mitropolitul Antonie de Suroj despre moarte și suferință

Din confruntarea cu moartea și suferința, omul poate ieși fie devastat și doborât, fie întărit și plin de sens, pentru că aceste realități dilată la maximum capacitatea ființei umane de a suporta. Totodată ele arată că omul nu poate fi circumscris în cadrele acestei...

Gânduri dedicate unei frumoase aniversări

Gânduri dedicate unei frumoase aniversări

***, A scris în inimile noastre: Arhimandrit Dumitru Cobzaru, cuvânt înainte de Dan C. Mihăilescu, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2022. Părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru este cu siguranță unul dintre oamenii a căror prezență impune o anumită conduită. Călugăr de...

O panoramă a teologiei ortodoxe contemporane

O panoramă a teologiei ortodoxe contemporane

Secolul XX a înregistrat o dezvoltare fără precedent a gândirii ortodoxe, fapt datorat nu atât numărului însemnat de teologi cunoscuți, cât anvergurii lor intelectuale. Fie că vorbim de spațiul apusean fie că ne referim la țările tradițional ortodoxe, întâlnim în...

Cuviosul Efrem Katunakiotul și teologia pustiei

Cuviosul Efrem Katunakiotul și teologia pustiei

Monahismul athonit a însemnat mereu un reper de viață duhovnicească pentru lumea ortodoxă, în pofida perioadelor de impas pe care le-a traversat de-a lungul timpului. El a cucerit prin istoria lui milenară, prin tezaurul de artă bisericească de inspirație bizantină,...