Refugiată din Ucraina, înmormântată în Parohia Tăuți

de | mart. 31, 2022 | Actualitatea religioasă

La începutul conflictului din Ucraina, Înaltpresfințitul Părinte Mitropolit Andrei a transmis clerului și credincioșilor din Arhiepiscopia Clujului un mesaj prin care îi îndemna să fie solidari cu refugiații: „Este limpede că prin fapte se dovedește credința”, sublinia Înaltpreasfințitul Părinte.

Urmând îndemnul Ierarhului, Centrul de îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca anunța că oferă cu dragoste pentru 10 refugiați ucraineni cazare în condiții deosebite, masă și asistență medicală de specialitate. Părintele Bogdan Chiorean directorul centrului, preciza că „primim pe oricine, dar mai ales persoanele cu diverse patologii, care necesită tratamente sub supraveghere specializată”.

Au început să sosească la Centrul de Îngrijiri Paleative refugiați care fugeau din calea războiului, dar care nu și-au putut abandona rudele bolnave. Câțiva dintre ei au trecut la cele veșnice, iar acestora trebuia să li se asigure și locul de veci.

Primul care a sărit în ajutor în acest acest scop a fost preotul Florin Parasca de la parohia clujeană Tăuți, care a pus la dispoziție, în mod gratuit, două locuri de veci în caz de nevoie. De unul dintre ele a avut nevoie doamna Maria Marcisenti, internată cu o boală incurabilă.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului, având alături un sobor de preoți. Ierarhul a subliniat în cuvântul de învățătură că: „se vede că pământul românesc primește și morții străini, nu doar viii”.

Toate cheltuielile funeraliilor au fost suportate de enoriașii parohiei, locul de veci a fost acordat gratuit de Consiliul parohial, iar masa de pomană a fost oferită de Mănăstirea clujeană „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești-Tăuți, prin generozitatea Maicii starețe Stavrofora Teodora.

Ultimele articole

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Aspecte introductive Capitolul din care face parte pericopa evanghelică citită în cea de-a cincea duminică din Postul Mare, e unul amplu. Îl prezintă pe Domnul deopotrivă în ipostaza propovăduitorului, cât și în cea a celui care împarte binecuvântări. Ba mai mult,...

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios și slăvit a le descoperi și a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărătești este lucru de frică și de pierzare, iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare...

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

În avanpremiera Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa, organizată la Cluj-Napoca în perioada 4-7 septembrie 2015, Mitropolitul Clujului a declarat într-o conferință de presă că acest eveniment își propune să îi aducă mai aproape pe tinerii creștini, care,...

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Comuna Groșii Țibleșului, județul Maramureș, a avut parte de mai multe evenimente cultural-religioase în perioada 25-30 august 2015, în cadrul Săptămânii dedicate zilelor Groșului și Hramului parohiei ortodoxe Sfântul Ierarh Nicolae din com. Groșii Țibleșului....

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

În duminica a 13-a după Rusalii, credincioșii parohiei Spermezeu au avut parte de o sărbătoare aleasă prin prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și a Preasfințitului Macarie, Episcopul Europei de Nord. Vizita ierarhilor a...

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

În duminica a 13-a după Rusalii, Mitropolitul Clujului a resfințit biserica parohiei Berindu din protopopiatul Huedin, renovată în întregime în ultimii ani. Binecuvantarea lucrărilor a avut loc în dimineața zilei de 30 august și a fost urmată de Sfânta Liturghie...