Cuvântul vorbit sau scris poate schimba viaţa cuiva, a celui căruia ne adresăm sau, poate distruge vieţile multora. Cuvintele noastre pot aduce bucurie şi tristeţe, cuvintele noastre pot alina sau răni. Cuvintele noastre pot aduce zâmbet sau lacrimi. Cuvintele noastre pot aduce speranţă sau deznădejde. Cuvintele noastre pot aduce curaj sau disperare. Dacă sunt cuvinte ziditoare, dacă sunt cuvinte responsabile, atunci vor aduce bucurie, alinare, zâmbet, speranţă şi curaj.

Cum se răspândesc cuvintele în lume, ne este limpede tuturor. Cuvintele se răspândesc prin dialogul faţă către faţă cu ceilalţi: prin discuţii, prin alocuţiuni, prin conferinţe, prin simpozioane, prin cursuri universitare, prin lecţii în învăţământul primar şi secundar, prin cuvântări. Prin toate acestea se răspândesc cuvintele. Apoi, cuvintele se răspândesc prin emisiunile de la radio şi prin emisiunile de la televiziune. Astăzi, cuvintele se răspândesc cu repeziciune şi prin internet.

Iată prin câte mijloace se răspândesc cuvintele în lume, şi tare am dori ca toate cuvintele ce se răspândesc să fi e responsabile. Din nefericire, cele mai multe sunt iresponsabile. Chiar şi cuvintele din dialogurile faţă către faţă, pentru că sunt lansate de multe ori calomnii, bârfe şi multe lucruri neadevărate, sunt iresponsabile.

Se ştie că puterea cuvântului este mare, chiar foarte mare. Cuvântul bun sau rău are putere. De aceea, cu multă vreme în urmă, referitor la puterea cuvântului, fie bun, fie rău, Alexandru Vlahuţă a scris câteva versuri. Mulţi dintre frăţiile voastre le ştiţi, dar le repet acum, pentru că poate medităm mai serios la ele:

„Ca-n basme-i a cuvântului putere.
El lume aievea-ţi face din păreri
Şi chip etern din umbre care pier
Şi iarăşi azi, din ziua cea de ieri.
Aprinde-n inimi, ură şi iubire.
De moarte, de viaţa ta-i dator;
Şi neamuri poate-mpinge la pieire,
Cum poate aduce mântuirea lor.”

Aceasta este puterea cuvântului bun sau rău, responsabil sau iresponsabil.

Din păcate, cuvântul rău se răspândeşte mai repede decât cuvântul bun. Cuvântul cel rău se răspândeşte mai uşor. În Evanghelia după Matei, unde ni se istoriseşte o altă pildă în care personajul principal este acelaşi semănător, în pilda recunoscută ca fiind Pilda neghinei, în câteva versete, Evanghelistul Matei trage o concluzie care arată faptul că mult mai repede se răspândeşte cuvântul rău decât cuvântul bun.

În spaţiul public, auzim tot mai rar vorbindu-se despre Dumnezeu şi tot mai des proferându-se tot felul de îndemnuri înspre păcat. Lăcomia de avere şi erotismul sunt propagate cu toată puterea pe toate canalele de televiziune şi pe multe siteuri de pe internet. Cuvântul bun şi responsabil mai puţin. De aceea, zice proorocul Amos, în capitolul VIII, versetul 11, referitor la vremurile noastre şi poate la cele ce vor veni: „Iată, vin zile zice Domnul Dumnezeu în care voi trimite foamete pe pământ. Nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci de auzit cuvintele Domnului”. E vorba de cuvintele Domnului, cuvintele ziditoare, este vorba de cuvintele responsabile care îl zidesc pe om.

Acum, ne punem întrebarea: De ce cuvântul nostru, al celor ce venim la biserică nu e cu putere multă ? De cele mai multe ori, intenţia noastră e bună şi încercăm să răspândim cuvinte responsabile. Cuvântul nostru nu e cu putere multă, din două motive: în primul rând, din pricina păcatelor noastre. Din pricina păcatelor noastre se împuţinează harul Duhului Sfânt din sufl et. Iată ce zice Sfântul Apostol Pavel, în prima Epistolă către Tesaloniceni, în capitolul V, versetul 19: „Duhul să nu-l stingeţi”. Aici e vorba de Duhul din noi, pe care trebuie să nu-l alungăm cu păcatele noastre, cu fărădelegile noastre, cu nedreptăţile noastre. Acesta este primul motiv pentru care n-avem cuvânt cu putere multă: pentru că suntem plini de păcate şi harul Duhului Sfânt se împuţinează din sufl etul nostru şi atunci, când rostim cuvântul, când rostim vorba, nu poate fi cu putere multă, pentru că nu-i purtătoare de duh.

Al doilea motiv pentru care cuvântul nostru nu-i cu putere multă e acela că faptele nu sunt în concordanţă cu vorbele. Chiar dacă spunem vorbe frumoase, cuvinte ziditoare, dacă în acelaşi timp viaţa noastră nu este ireprobabilă şi nu consună cu cuvintele pe care le rostim, cuvintele noastre nu pot zidi. Aceasta, pentru că, cei apropiaţi ne ştiu cum ne trăim viaţa şi, atunci, în zadar îi învăţăm pe ei să facă lucruri frumoase, dacă noi facem lucruri urâte.

Sursa: Chiriacodromion contemporan / † Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit, Editura Renaşterea, 2016