Revedere la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, la 45 de ani de la absolvire

de | sept. 26, 2023

Absolvenții promoției 1974‑1978 de la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, actuala Facultate de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, s‑au reîntâlnit după 45 de ani de la finalizarea cursurilor de licență la instituția unde s‑au pregătit timp de patru ani pentru a deveni slujitori ai sfintelor altare.

Întâlnirea a început în capela Facultății de Teologie din Sibiu, unde un sobor de preoți format din absvolvenții promoției menționate au săvârșit un Te Deum și o slujbă de pomenire a profesorilor și colegilor trecuți la Domnul. Au fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, cadru didactic la Institutul Teologic de la Sibiu în ultimii doi ani de studii ai promoției menționate, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, absolvent al promoției 1974‑1978 de la prestigioasa instituție de învățământ teologic din Sibiu, precum și pr. prof. dr. Vasile Mihoc, cadru didactic la Sibiu în perioada respectivă.

Slujire în ogorul Domnului

În cuvântul de binecuvântare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu i‑a felicitat pe absolvenții promoției 1974‑1978 pentru devotamentul de care au dat dovadă în slujirea Bisericii și pentru cinstea făcută instituției în care s‑au format.

„Am petrecut împreună doi ani și vreau să vă spun că au fost cei mai frumoși ani ai activității noastre didactice, pentru că eram foarte apropiați de vârstă. (…) Vă privesc acum pe toți și văd că sunteți încărcați de distincții. Înseamnă că ați făcut lucrări importante în Biserica noastră. Cred că momentele acestea pe care le trăiți aici, împreună, sunt încununate tocmai de preamărirea lui Dumnezeu și mulțumirea adresată Lui pentru tot ceea ce a revărsat asupra sfințiilor voastre și asupra Bisericii din care facem parte”, a spus ierarhul.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei și‑a exprimat bucuria de a fi prezent la întâlnirea cu foștii colegi de la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu.

„Noi astăzi am venit să‑I mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am putut face în cei 45 de ani de când am terminat Facultatea de Teologie din Sibiu. Este greu să reluăm pe rând fiecare dintre realizări, părinții le au în suflet. (…) Tare repede au trecut anii! Este prilej de bucurie, n‑aș vrea să amestecăm în cuvintele mele și urme de duioșie, dar nu se poate să nu ne gândim și la vremea care trece”, a spus ierarhul.

 

Întâlnirea a continuat în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie din Sibiu, unde pr. prof. dr. Vasile Mihoc a strigat catalogul, iar absolvenții au avut posibilitatea să‑și prezinte activitatea pastoral‑misionară, realizările pe plan bisericesc și familial. De asemenea, au fost evocați marii profesori ai Institutului de la Sibiu, precum și colegii de promoție care au trecut la Domnul.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Ștefan Mărculeț / Ziarul Lumina

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...