„Să arătăm familiei că suntem mai buni după ce ne întoarcem de la mănăstire”, PS Petroniu către pelerinii de la Nicula

de | aug. 13, 2020 | Actualitatea religioasă

FOTO: DARIUS ECHIM

Preasfinţitul Petroniu i-a îndemnat pe credincioșii aflați la hramul Mănăstirii clujene Nicula să continue acasă și-n societate urcușul duhovnicesc pe care-l fac în aceste zile.

„Să ne întoarcem acasă dovedind familiei că suntem mai buni după ce am venit de la mănăstire!”, a spus Episcopul Sălajului în predica rostită joi, 13 august, la așezământul monahal.

Ierarhul a arătat că doar citind Sfânta Scriptură, urmând exemplul de smerenie al Sfintei Fecioare Maria și practicând rugăciunea, oamenii își pot schimba viața și devin buni creștini.

„Să urmăm pildele din Sfânta Scriptură, să nu ne lăsăm influențați în această viață de oamenii care vor să ne atragă în rătăcirea lor. Să ne rugăm la Dumnezeu să trecem peste această pandemie, pentru că atunci când se înmulțesc relele, Dumnezeu îngăduie aceste încercări”, a precizat Preasfințitul Petroniu, care a săvârșit Sfânta Liturghie pe altarul de vară, în sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, eclesiarhul Mănăstirii Nicula, protosinghelul Calinic Stupinean, secretarul Episcopiei Sălajului, arhidiaconul Ionică Torcoș, precum și alți preoți invitați.

Episcopul Sălajului le-a vorbit pelerinilor și despre Maica Domnului, ca model de rugăciune și smerenie pentru toate femeile creștine. „Maica Domnului a fost primul om care s-a îndumnezeit, cea mai curată ființă umană de pe pământ, de aceea Fiul lui Dumnezeu s-a născut din pântecele ei preacurat”, a arătat ierarhul. De asemenea, a precizat că „există mai multe cupluri cu viață curată care nu au putut să aibă copii, dar care după multă stăruință în rugăciune au avut copii care au schimbat istoria lumii. Părinții Fecioarei Maria au fost un astfel de cuplu”.

În final, ierarhul le-a spus pelerinilor veniți la hramul mănăstirii Nicula că „Faceți tot ceea ce vă va spune El” este rugămintea pe care o avem de la Maica Domnului, valabilă pentru noi toți.

Vezi mai multe detalii și programul slujbelor religioase AICI.

Mai multe fotografii de la Sfânta Liturghie AICI.

Ultimele articole

Despre prietenie | Predică Pr. Ioan Buftea, protopopul Dejului

Despre prietenie | Predică Pr. Ioan Buftea, protopopul Dejului

Cuvântul de învățătură al Pr. Ioan Buftea, protopopul Dejului, rostit în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, luni seara, 19 aprilie 2021, în ultima Săptămână Duhovnicească  a Postului Mare, organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă din...

ANGHEL SALIGNY (19 aprilie 1854 – 17 iunie 1925)

ANGHEL SALIGNY (19 aprilie 1854 – 17 iunie 1925)

Anghel Saligny vine pe lume într-o familie înstărită la data de 19 aprilie 1854 în comuna Șerbănești din actualul județ Galați. Atât Anghel, cât și fratele său mai mic, Alfons Oscar, sunt personalități de renume ale tehnicii și științei românești, cel din urmă...

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Copiii clujeni care își doresc o vacanță activă și distractivă sunt așteptați să participe în perioada 6-10 iulie 2015 la Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, organizată pentru al treilea an consecutiv de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în parteneriat...

Bucurie duhovnicească pentru deținuții din Penitenciarul Bistrița

Bucurie duhovnicească pentru deținuții din Penitenciarul Bistrița

Capela din Penitenciarul Bistriţa, aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, a fost resfinţită sâmbătă, 27 iunie 2015, de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Slujba de resfințire a fost oficiată la ora 9:00 și a fost urmată de...

Resfințirea bisericii din parohia sălăjeană Fizeș

Resfințirea bisericii din parohia sălăjeană Fizeș

În duminica a IV-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Fizeș, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a resfințit biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate. În continuare a...