Săptămânalul Lumina de Duminică a împlinit 17 ani

de | oct. 16, 2022

Săptămânalul Lumina de Duminică, suplimentul de weekend al Ziarului Lumina, împlinește duminică 17 ani de existență. Conceptul publicației este să ofere teme de reflecție pentru cititorul creștin ortodox la începutul fiecărei noi săptămâni.

Ediția inaugurală, din 16 octombrie 2005, tipărită la Iași, în timpul păstoririi Părintelui Patriarh Daniel ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a inclus documentarul „Întâlnire cu sfinții la Racla Cuvioasei Parascheva” și proclamarea canonizării Sfântului Mitropolit Dosoftei, ierarhul cărturar.

În primele șase luni de apariție, săptămânalul Lumina de Duminică a fost difuzat doar în județele Moldovei și online. Curând, solicitările de abonare primite de la cititori din toată țara au făcut ca săptămânalul să fie distribuit la nivel național.

Lumina de Duminică publică materiale originale: un comentariu al Evangheliei duminicale, articole de spiritualitate și articole de interes social.

Începând din 27 octombrie 2007, Ziarul Lumina și suplimentul său, Lumina de Duminică, fac parte din Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. Ambele publicații sunt auditate BRAT, cu un tiraj mediu de 21.000 de exemplare per ediție – cel mai mare tiraj al unei publicații din România.


Ziarul Lumina este primul cotidian creștin din România și a fost înfiinţat la Iaşi, în 7 februarie 2005, la inițiativa laicatului și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Foto credit: Vestitorul Ortodoxiei

Basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua mondială de conștientizare față de autism

Ziua mondială de conștientizare față de autism

În data de 2 aprilie a fiecărui an suntem invitați să conștientizăm faptul că în lume unul din 68 de copii suferă de tulburări din spectrul autist și să acționăm în vederea îmbunătățirii vieții lor. Ziua mondială de sensibilizare faţă de autism a fost decisă de...

30 martie ‘89: Monahul Nicolae Steinhardt trecea la viața veșnică

30 martie ‘89: Monahul Nicolae Steinhardt trecea la viața veșnică

Pe 30 martie 1989, Nicolae Steinhardt, monahul de la Mănăstirea Rohia, trecea la viața veșnică. Convertit la ortodoxie și botezat în detenție la Jilava, a fost o personalitate emblematică a spiritualității și culturii creștin-ortodoxe românești din perioada comunistă....

110 ani de la moartea preotului martir Haralambie Balamace

110 ani de la moartea preotului martir Haralambie Balamace

S-au împlinit sâmbătă 110 de ani de la moartea preotului martir Haralambie Balamace.  Preotul Haralambie Balamace a jucat un rol esențial în dezvoltarea învățământului în limba română printre macedo-românii din Epir și din Albania și pentru emanciparea bisericească a...