Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

de | iun. 29, 2015

Copiii clujeni care își doresc o vacanță activă și distractivă sunt așteptați să participe în perioada 6-10 iulie 2015 la Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, organizată pentru al treilea an consecutiv de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în parteneriat cu grădiniţa „Floare de Iris“ şi parohia „Buna Vestire“.

Activitățile educative și recreative ce se adresează copiilor între 4 şi 14 ani, vor avea loc zilnic, de luni şi până vineri, de la ora 16:00, la biserica parohiei „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris. Cei care aleg să participe la școala de vară se vor distra şi vor putea învăţa lucruri noi, alături de profesori de la Seminarul Teologic Ortodox şi educatoare de la grădiniţa Floare de Iris. Le sunt pregătite celor mici o serie de workshop-uri de muzică, pictură, poveşti și modelaj. Totodată copiii se vor putea bucura de diferite jocuri în aer liber, să citească o carte, având acces la biblioteca bisericii şi să vizioneze filme educative. De la ora 18:00, copiii participă şi la un program duhovnicesc cu rugăciuni şi discuţii pe teme religioase.

Potrivit părintelui Liviu Vidican Manci, anul trecut au participat peste 160 de copii, însă anul acesta numărul locurilor disponibile a fost redus la 100, pentru desfășurarea activităților în condiții cât mai bune. Cei care doresc să obțină mai multe informații sunt invitați să intre pe pagina de facebook, școala de vară „Copilărie Binecuvântată” ediția a III-a.

FOTO Arhivă

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Bistrița

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Bistrița

Astăzi 16 noiembrie 2017, a avut loc la Bistrița ședința lunară a Preoților din Protopopiatul Ortodox Bistrița. Ședința a fost prezidată de P.C.P.r Protopop Alexandru Vidican. Au participat preoții din Protopopiat. Pe ordinea de zi a ședinței s-au discutat circularele...

Sinaxă monahală, în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Sinaxă monahală, în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Luni, 13 noiembrie 2017, de la ora 8:00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, în biserica Mănăstirii „Învierea Domnului” de la Habra – Groşi, Protopopiatul Baia Mare, Sfânta Liturghie şi Te-Deum-ul cu ocazia Sinaxei monahale...

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox Român Dej

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox Român Dej

Azi, 13 Noiembrie 2017, a avut loc  ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dej. Aceasta a debutat la ora 10 la sediul Protopopiatului, fiind prezidată de către părintele protopop Ioan Buftea. La începutul întâlnirii, părintele protopop, a prezentat ultimele...